| = JA! | Ioana Geier [19.Sep.16 15:15] |
| Reusite Haiku-uri, cu impact vizual si incarcatura emotionala deosebita. Autorul ne prezinta trei ipostaze ale copilului scolar, cu care, eu una, am empatizat fara rezerve. Multumesc pentru intalnirea azi cu acest "drum spre lumina". Multa inspiratie in continuare! Joana | |
| = Zile de școală | Viorel Darie [19.Sep.16 19:24] |
Versuri ce-mi aduc aminte de senine zile de septembrie, când porneam acasă de la lcoală cu ghiozdanele doldora de caiete și cărți. Când admiram acele minunate semințe ce cădeau din înalții paltini, zborul lor atât de frumos, cu aripioarele lor pereche rotindu-se repede până atingeau iarba de sub copaci. Culegeam o mulțime de acele aripioare, dar și jirul de sub fagi, precum și conuri de brad căzute prin iarbă, cu semințele încă nedesfăcute. V. Darie | |
| + primul poem are planuri foarte bune | Cristina Rusu [10.Dec.18 14:27] |
| Ai reușit să surprinzi cu primul poem. Este un poem chiar foarte bun. Îmi place imaginea. Planurile la acest poem dau greutate poemului. Chiar ai reușit să le construiești cu efect. Într-o zi de toamnă, un copil pleacă la școală și acel drum pentru el se deschide în lumină. Ceața se va risipi dar drumul spre lumină va rămîne deschis pentru multă vreme. Te felicit pentru acest poem. La al doilea poem aș scoate clar ultimul vers. Verbul a dezlănțui este total nepotrivit în acest context. Ți-ar fi trebuit ceva mult mai apropiat de vîrsta copilului implicat în această acțiune. Și zburătăcind merge la o altă conjugare să zicem. Al treilea poem l-aș scoate de tot. Este prea descriptiv și banal. Nu are nimic din frumusețea unui haiku. Îți dau o stea pentru primul poem, care chiar este frumos, dar și pentru perseverența de a scrie haiku. Este o stea de încurajare. Mă aștept la poeme mult mai bune și mai frumos construite. Deci, scoate te rog frumos ultimul poem și lucrează la al doilea. Sau, lasă în pagină numai primul poem și schimbă titlul. Pune simplu Haiku sau fă referire la anotimp dar să nu încarce. Nu trebuie să fie prima zi de școală. Este doar o zi de școală undeva în toamnă, poate mult mai apropiată de luna octombrie. Și nici acele puncte, puncte nu sunt corect folosite. Școala a început și nu este ceva care lasă un mister acolo, a început și atît. Eu știu că ai vrut să arăți o zi din viața unui școlar în trei pași, cînd merge la școală, cînd se întoarce și seara acasă. Dar pentru că nu ți-a ieșit, riști ca acele două construcții să obtureze frumusețea primului poem. Pune-l singur în pagină ca să transmită acea lumină care ai văzut-o tu. La bună inspirație Nicolae! Cu prietenie, bia | |
| = Mulțumesc | nicolae tomescu [20.Sep.16 09:48] |
| Ioanei pentru că a intrat în rezonanță cu gândurile mele. Și ni numai acum. La fel și prietenului Viorel care de data aceasta s-a coborât din frumoasele sale descrieri în proză la aceste miniaturi înțelegându-le. Și nu în ultimul rând Biei, specialist în domeniu, de la care au de învățat cei ce cuteză a realiza astfel de poeme în spirit nipon. Și ca cele spuse în comentariul de mai sus să fie, într-adevăr, de folos și altora o să las în pagină doar primul poem, cel înstelat, iar pe celelalte două le mut la subsol: În drum spre casă zburătăcind castane - dezlănțuire Spre înserare glasul mamei i-adună - copii obosiți | |
| = festivist | Corneliu Traian Atanasiu [21.Sep.16 21:16] |
| Prea tezist și elogios. Mai ales drum spre lumină. tîrînd ghiozdanul prin ceața dimineții - măcar lapte gros | |
| = Dle. Corneliu Traian Atanasiu : | nicolae tomescu [21.Sep.16 22:26] |
| Nu văd cum, și nu ar sta în firea lucrurilor, ca dimineața când e ceață, deci și frig, în drum spre școală copilul să-și târască ghiozdanul. Acum e vioi. O poate face când se întoarce după ce ceața s-a risipit și, de obicei, soarele strălucește ca vara.(deci e cald iar el obosit) Și apoi laptele gros este un joc colectiv iar copilul e singur. Dar cred că replica Dv s-a depărtat, voit, mult de micropoemul meu. Drumul spre lumină eu l-am văzut concret spre niște lumini care se zăreau din ceață,probabil becuri, în acel drum spre școală. (poate n-am fost destul de explicit dar îmi trebuiau mai multe silabe). Cititorul își poate închipui însă și drumul spre lumina cunoașterii. Oricum, vă mulțumesc pentru intervenția de mai sus dar, mai ales, și pentru articolele Dv. pe care le-am citit cu plăcere, desigur cu ochiul nespecialistului, învățând însă câte ceva. | |
| = În poemul dv., | Corneliu Traian Atanasiu [21.Sep.16 23:57] |
| în ciuda ceții, totul e luminos pentru că este construit cu optimismul unei pedagogii exaltate. Ghiozdanul este, de cele mai multe ori, tîrît realmente în lehamite, nicicum în pasul ștrengarului și drumul spre lumină este doar un clișeu propagandist-metaforic. | |
| = Re În poemul dv., | nicolae tomescu [22.Sep.16 08:36] |
| Din articolele Dv., scrise după părerea mea cu talent, am învățat că un astfel de poem se bazează pe două realități, din natură sau societate, care formează cele două planuri despărțite de linia de cezură și că din descrierea și, mai ales, din antiteza lor cititorul trage anumite concluzii deschizând-i și anumite orizonturi de gândire. S-ar putea să fie luminos pentru că pedagogul trebuie să fie un optimist, să fie convins că materialul cu care lucrează va deveni un altul, mai bun, datorită și muncii lui. Acestui material, despre care vorbeam, omul în formare, îi va fi lehamite doar atunci când unul din părțile procesului educativ, educatorul, își face în lehamite munca. Subiectul este foarte vast și nu poate fi dezvoltat la subsolul acestui text Cu stimă | |