Comentariile membrilor:

 =  Poezie inteligentă cu posibilități neexplorate încă
Nicolae Diaconescu
[31.Dec.17 14:08]
Un discurs versificat, interesant, inteligent, optimist, perfect adaptat ideilor pe care le transmiți,ceea ce nu este puțin! Lipsește un singur lucru...zborul care i-ar sublinia amprenta poetică.
Câteva observații minore:
-nu se păstrează ritmul la "să mai pierzi din încrâncenare"
-"convulsii noi" și "forme noi" deranjează auzul
În concluzie, dacă aș fi profesor te-aș nota cu 10 pentru acest poem, dar, dacă aș fi redactor, ți-aș răspunde, mai lucrează, aștept urmarea!

 =  Răspuns
George Pașa
[02.Jan.18 12:39]
Domnule Diaconescu, știam de pierderile de ritm, dar acesta-i riscul attunci când urmărești ideea. Am modificat, dar în măsura în care nu m-am îndepărtat prea mult de ceea cee am vrut să spun. Totuși, ținând cont că nu sunt un poet consacrat, doar un simplu veleitar, am realizat un text destul de bun. Și când ești un necunoscut pentru lumea literară, îți poți permite mai multe realizări mediocre decât consacrații.

+ Salutări veleitarului GP
Liviu-Ioan Muresan
[02.Jan.18 14:10]
doar că poemul m-a binedispus. E chiar ok, are umor pe lîngă toate celelalte. Așa că cinismul tînărului nu are scăpare :)

 =  Urmarea
Nicolae Diaconescu
[02.Jan.18 21:24]
Sunt absolut surprins! Modificările pe care le-ai făcut mă satisfac pe deplin. Nu mă așteptam să ții seama de observații. Ce să zic, acum poezia ta e o mică bijuterie, dar până o deveni diamant, mai trebuie șlefuit, vorbesc ca receptor (cititor), că la o analiză serioasă, sincer, nu mă pricep.
Atitudinea ta m-a dezarmat complet, în ale criticii, se înțelege. Totuși mai adaug ceva. Ca tehnică, după modificările făcute, poezia e desăvârșită, ca mesaj este impecabilă, lipsește doar G. Chiar și așa, eu niciodată nu voi fi la înălțimea creațiilor tale, chiar dacă te apreciezi ca veleitar.
Mi-ar place să te consider prietenul meu în urma acestui schimb de impresii! Când voi trece prin Pucheni, neapărat am să te caut.

+ o
Ottilia Ardeleanu
[02.Jan.18 19:17]
ironie poetică de finețe. abia aștept să citesc volumul!

mi-a plăcut metafora despre ridicol!

m-am binedispus, așa încât am un motiv să las aici făclia speranței că poezia nu va ieși de pe pista ei unică.

 =  Impresii empatice...
Emilian Lican
[03.Jan.18 15:36]
Am lecturat cu mare atenție versurile dumneavoastră. În calitate cititor al lor vă rog să-mi permiteți anticipat să îmi exprim rezultatul empatic pe care mi-l dă această lectură.
În primul rând versurile sunt foarte bine scrise dar le lipsește strălucirea cuvenită, dacă s-ar fi adresat unui grup de autori care împărtășesc opinii diferite de ale autorului... Opinii rezultate din contradicții literare, psihologice, chiar și contradicții cu o anumită categorie de autori cu: ,,cașul la gură...", astfel că nu reușiți să transmiteți decât propria dumneavoastră răfuială cu cineva anume, rezultând de fapt în loc de poezie, o defulare spirituală, subiectivă, în versuri.

,, Și-auzi pe-un cinic tinerel, ștergându-și cașul de la gură:"

Prima mea empatie este neliniștea. Mă simt neliniștit când citesc un autor talentat care a dat curs probabil unor provocări nemeritate. A doua empatie este tot nelinștea, când mă gândesc la acel tinerel pe care aroganța umană, involuntară, aproape firească a autorului acestor versuri, îi retează orice șansă de replică, de comunicare literară...
A treia empatie este bineînțeles tot neliniștea care îmi este dată de susținătorii acestei creații prin comentarii de încurajare apărute ulterior. Stau și mă întreb ce șanse de apreciere ar avea un nou venit în acest atelier de creație literară, cum de altfel sunt și eu?
A patra empatie este albastrul. Vă mărturisesc că sunt și eu fascinat de această culoare, culoare pe care o consider totuși finită chiar și în imensitatea grandorii ei. Dincolo de albastru este negura, negrul rece și infint, nimicul... Albastrul, este cerul deoarece doar noi îl vedem așa, aici de pe Pământ, cum astronauții îl vad tot așa din spațiu datorită finității atmosferei care îl înconjoară, datorită mărilor și oceanelor. Din această cauză moartea și viața vor fi albastre cât timp există Terra. Dacă Pământul ar dispare într-o zi, viața și moartea vor fi înlocuite de nimic și abia atunci va muri și Dumnezeul fiecăruia dintre noi...
Este și o anomalie a transmisiei din versul pe care și un cititor ateu o poate constata:

,, Căci Dumnezeul tău e mort, iar zei pragmatici îi iau locul."

Zeii au existat, există și vor exista pentru unii oameni dar și în același timp Dumnezeul fiecăruia din ceilalți oameni nu va muri niciodată cât va mai fi albastru...

Aș putea continua dar nu cred din experiența acumulată pe parcurs, dacă interesează pe cineva...
Mă opresc aici cu impresiile care nu sunt decât rezultatul lecturării versurilor dumneavoastră, nu înainte de vă spune că vă voi citi în continuare cu plăcere!

 =  „Drumul tău nu ți-l ia nimeni! N-avea grijă!”
George Pașa
[03.Jan.18 16:35]
În primul rând, veau să spun că nu este un text cuminte, dar nici unul care să nască antipatii. Cel puțin așa l-am dorit. Albăstruiul este poemul care nu dialoghează cu cineva anume. Uneori vorbește cu sine, alteori cu autorul, mai mereu cu un cititor potențial. Că, până la urmă, viața e comunicare și poemul este viață transfigurată. Uneori, știu că pe Agonia se mai recomandă și texte cu potențial polemic.

Domnule Diaconescu, oricum aș mai fi lucrat la fragmentul acesta, cum, de altfel, voi face și cu altele. Chiar dacă va mai dura până poemul să fie definitivat. Am fost autoironic aici, cu un fel de haz de necaz că ierarhiile sunt atât de subiective. Nu mă răfuiesc cu nimeni anume, ci cu o anumită atitudine închisă în fața diversității creatoare.

Domnule Mureșan, umorul este doar într-unul dintre straturile textului, în realitate fiind multă tristețe aici. Dar cred că ați văzut și acest lucru.

Ottilia, pe mine m-a întristat scriindu-l, dar este adevărat că se poate citi și așa. De fapt, știi că, în profunzime, umorul are și rădăcini amare. Cartea probabil că va fi definitivată cândva; de publicat, nu prea mai depinde de mine.

Domnule Lican, vorbiți de empatie, însă vă referiți la cum ar reacționa persoanele care, neînțelegând esența altruistă a textului, ar dovedi antipatie. Că este un text altruist o demonstrează și ultimele pattru versuri. Nu călcând pe morminte (citește: pe valorile autentice ale trecutului), dând din coate spre a se ridica pe sine, se poate realiza ceva cu adevărat temeinic. Formele literare cu adevărat noi nu resping trecutul, ci îl asimilează și îl depășesc. Curentele de avangardă doar declarativ s-au dezis de trecut. Ceea ce a rămas valoros realizează sinteza originală dintre inovație și tradiție. Eu însumi aici plec de la tradiția satirică și sarcastică a lui Eminescu. Însă gândurile și expresia lor artistică sunt ale mele. Recitiți textul ca să înțelegeți și ce nu v-a lămurit complet.

Sunt onorat și copleșit de atenția domniilor voastre. De asemenea, de recomandarea textului de către redacție.

Vă mulțumesc și vă mai aștept printre rândurile mele!

 =  Mea culpa
Emilian Lican
[04.Jan.18 10:58]
Tocmai structura eminesciană și esența albastrului mi-au atras atenția asupra lecturării textului.
În urma sfatului dumneavoastră am mai lecturat o dată poemul, și nu doar cu atenție ci în profunzimea lui. Vă dau dreptate acum când îl citesc într-o ,,lumină" diferită, reflectată din răspunsurile oferite. Îmi fac mea culpa pentru comentariul meu pripit și îmi cer scuze atât autorului dar și celor care îl apreciază! Acel ,,caș la gură", mi-a pus un văl nemeritat pe lecturarea versurilor...




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii și să te autentifici.

Înapoi !