| + din memoria orașului (preț de o clipă...) | Ioan-Mircea Popovici [14.Jun.18 04:41] |
| Un eseu scris din durerea unei iubiri, cu multă dragoste și tristețe. Dintr-o bună "cunoaștere a Bucureștilor", autorul sugerează farmecul, care încă există: "În spatele complexelor de locuit din comunism se ascunde deseori o viață nebănuită, se poate respira în voie, se trăiește tihnit, pe străzi cu mulți copaci se regăsesc vile și căsuțe. Pisicile se plimbă de colo-colo. Există unghiuri din care nu se vede niciun bloc și ai senzația că te afli în alt oraș. Și totuși, multe dintre aceste străduțe idilice se termină exact în spatele blocurilor. Bucureștiul este un muzeu în aer liber pentru arhitectura de la sfârșit de secol XIX, început de secol XX. Întâlnești la tot pasul clădiri în stil neoclasicist, neoromânesc, Art Nouveau, Art Deco, case inspirate de cubism, pe străduțe liniștite sau pe bulevarde intens circulate. Cu atât mai pregnantă devine întrebarea, ce ar fi fost dacă demența cuplului Ceaușescu - doi inculți în blană de dictatori - nu ar fi atins și centrul orașului. Bucureștiul este într-adevăr un oraș rănit, traumatizat, pentru că i-au fost devastate inima urbană și vechea lui înfățișare." Nu pot decât să fiu în asentiment cu Arlekin: "orașul este pe punctul de a se transforma în fantomă, în anumite zone. Durerile-fantomă sunt tot mai acut resimțite". De pe Spătarului, sub semnul lui 22, salutări de la Alexis Yannelis, cu prietenie, să fie! | |