| = o întrebare | Ioan Postolache-Doljești [30.Aug.18 23:27] |
| ca cea a lui Adam în rai, tâmpla mi-o bagă în valțuri: de ce tocmai azi am topit ceara de pe dopul sticlei de vin, din soiul ancestral ghiara găii, pe care tata a scris cu creionul chimic, înmuiat în gură, cândva, treizeci a zecea... aflarea răspunsului poate nu va fi niciodată. o fi întâmplare, nu știu... privesc în oglinda vinului negru din pahar. ciudată-i imaginea reflectată. cineva mă privește c-un zâmbet ciudat de statuie. îi dau flit și gândurilor toate, beau, te citesc... la tv e Cerbul de aur, Brașov. un englez cu veșminte de dalmațian cântă-n română, "hai, vino mai aproape, oceanul ne desparte..." și eu nu ințeleg de ce ,verde cum ești, vrei iarnă să faci dintr-o iubire. crește, nu știu de ce, o mirare în mine precum un sicomar ce prinde în rădăcinile lui un templu cambogian,și mă întreb de ce mă agăț de versurile tale, plictisindu-te cu vorbele mele? o fi vinul vechi? sau că mi-a plăcut "necunoscutele" "o" ale tale?... de-am deranjat dă cu flitul tăcerii. ioan. | |
| = atâta simplitate inocentă | Dorina Șișu [31.Aug.18 11:31] |
| ...de vrei să faci iarnă dintr-o iubire înseamnă că albul vrei să te cuprindă o stare de înțelepciune precum cea a pescarului bătrân din Dublin o stare de împăcare cu tot ceea ce nu ai putut înțelege într-o viață care pare acum atât de scurtă și atât de fragilă puritatea albului e liniștea iubirii nu frigul, nu zăpada, nu țurțurii care se scurg atunci când soarele insistă nici furtuna care... e atâta simplitate în jur că nebunia fugii după existență pare inutilă și-atunci? da, vrei să privești la muțenia muzei pe care ai prins-o cu sufletul gol da, vrei să crești în inima unei rădăcini da, vrei să curgi în iubire atât de alb și mereu curând | |