| = O nelămurire | Nicolae Diaconescu [15.Sep.19 03:50] |
| "tristețea că eu nu a putut deveni tu și nici tu să devină eu" Dacă eu ar fi înlocuit cu orice alt cuvânt ar suna bine în urechile mele afone. De exemplu: tristețea că lingura nu a putut deveni tu sau: tristețea că mister Michel nu a putut deveni tu. Când introduci "eu" cred că ar merge: nu am putut deveni tu! Nu îmi permit să atenționez un filolog, totuși am făcut gestul fiindcă textul menționat mi-a zgâriat urechile. La fel: nici tu să devină eu Dacă am spune: nici Rasputin să devină eu sau nici Manuela să devină eu etc. dacă spui: "nici tu să devină eu" cred că ar merge: nici tu să devii eu. Nu știu dacă devii e cu un singur i sau cu doi! | |
| = Răspuns | George Pașa [15.Sep.19 08:53] |
| Domnule Diaconescu, literatura își mai permite, uneori, să încalce în mod voit regulile gramaticale. Vă dați seama că știu acordul corect. „Devii”, cu doi de „i”, desigur. De fapt, este o încălcare aparentă a regulilor gramaticale, întrucât m-am referit la conceptele de „eu” și de „tu”, nu la pronumele personale respective. Voiam să le scriu ca aici, între ghilimele, dar am renunțat. Oricum, n-aș mai putea să corectez, dacă aș vrea să schimb ceva acolo. Abia am reușit să postez textul, alineat cu alineat, lipsind unul dintre ele, antepenultimul, pe care, atunci când încerc să-l inserez înaintea penultimului alineat, apare eroare și nu este salvat. De zece zile nu am reușit să postez nimic. La comentarii nu sunt probleme, deocamdată. Vă mulțumesc frumos pentru comentariu! | |
| + impresionant | Ottilia Ardeleanu [15.Sep.19 11:12] |
| acest poem care nu are numai formă ci și dă formă unui suflet. desigur, sufletul este în continuă transformare și chiar dacă este mai conservator și nu își poate uita un trecut al său, el trebuie să fie mereu actual și actualizat fără a face compromisuri, doar a continua să fie el și numai el într-un altfel de context, într-o altfel de lume. desigur, textul nu duce lipsă de unele ironii. sufletul poate fi înțeles ori nu, sunt multe condiții de pus, multe filtre... deși ni se pare că nu poate fi programat, paradoxul este că da, până și sufletul este supus unui proces programatic... apreciez Forma sufletului. | |
| = * | George Pașa [16.Sep.19 18:57] |
| Într-un fel ai dreptate, Ottilia, cu privire la acea „programare” a sufletului. Totuși, în opinia mea, creatorii, și nu numai, prin artă încearcă, printre altele, să-și elibereze sufletul de această tendință, propagată pe toate căile, de a supune omul unui proces de robotizare. Îți mulțumesc frumos pentru remarcarea textului! | |