Comentariile membrilor:

 =  În ordine...
Rodean Stefan-Cornel
[11.Nov.19 17:16]
În opinia mea, cele trei fabule au fost postate în ordinea valorii lor.
Remarc, la prima, echivocul creat de formularea din final „trec pe zebră”. În mod inspirat și cu efecte umoristice s-a folosit polisemantismul la ambele cuvinte, luate separat, dar și la expresia în ansamblul ei (pe de o parte, „a trece pe” cu sensul de a traversa printr-un anumit loc, dar și cu sensul de a schimba ceva din regimul de viață, iar pe de altă parte, „zebră” ca element de reglementare a circulației, dar și ca animal). Totodată, lăudabil este faptul că, în plus față de morala finală, umoristică, din fabulă mai rezultă o morală, „serioasă”, cu trimitere la problema, de mare actualitate, a restrângerii habitatului natural al unor animale.
La a doua fabulă, care curge la fel de bine ca prima și se încheie tot umoristic, dar cu o ironie mai dură, problema este că, din ceea ce cunosc eu, în fabule ar trebui să se „atace” probleme universal valabile și nu cred că în toate parlamentele din lume se regăsesc urmași ai boilor.
Și a treia este drăguță, dar destul de „cuminte”, astfel încât nu pot să decelez elemente, nici foarte pozitive, dar nici negative.
Una peste alta, este o lectură plăcută și nici nu se putea altfel, dacă textul este semnat de Petru Ioan Gârda.
Numai bine!
Cornel Rodean




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0