| + = după lectură = | Iulia Elize [20.Apr.20 14:56] |
| Un text emoționant, un discurs plin de sentiment, cu un final-de-contrast care parcă accentuează absurdul lumesc și paradoxurile, care sunt certe. Poate uneori când vorbim de divin, apar paradoxurile, pentru că divinitatea e ceva mare. Profund puternică și iertătoare, dăruitoare. Las steaua mea, pentru impactul sobru, dar și emoțional, paradox găsesc și aici, uitându-mă la scrierea frumoasă pe temă, pe măsura temei alese, care induce paradoxul distanței dintre om și Dumnezeu. Adică o certitudine, un ecart amplu. Dar, înspre om, un dar milos și dăruitor. Cu drag, Iulia | |
| + În care te povesteşti | Ioan-Mircea Popovici [21.Apr.20 06:28] |
| Ceea ce este, există de la sine Şi nu trebuie să punem de la noi Ca să facem să fie Acesta se vede bine aici În grădina sufletului tău În care te povesteşti Între cele lumeşti şi cereşti "noaptea împletește codițe din vise pentru păpușile cu care niciodată nu m-am jucat uneori îmi aduce mângâierile bunicilor să fiu copilul copilăriei îndepărtate în linia întâi m-am aflat mereu cu neajunsurile tristețea e stindardul pe care niciun dușman nu a reușit să-l fure..." | |
| + Praful se vede în mod constant,.... cu ochiul liber,... | Daniela Luminita Teleoaca [21.Apr.20 17:39] |
| ... iubirea lui Dumnezeu se simte, numai să avem acea minimă disponibilitate pentru a nu rata momentul! Şi să învăţăm de la El nobleţea afectivă, să nu mai fim robii acelui do ut des, să facem adică gesturi, să rostim cuvinte, să nutrim sentimente fără a aştepta marea recompensă pentru bravurile noastre. Cel mai mult mi-au rămas imaginile: - tristeţea ca stindard intangibil - copilul copilăriei îndepărtate şi ultimul vers: iubire e peste tot aşa cum praful revenind imediat ce l-ai înlăturat. E aici o obstinaţie afectivă pozitivă, o încăpăţânare aproape firească,… care nu ar putea fi înţeleasă deplin ignorând datele Divinului, implicit, efectele instituitoare ale Sentimentului (contracararea nepăsării, a indiferenţei, printr-un preaplin sufletesc)! | |
| = Onorată! | Ottilia Ardeleanu [24.Apr.20 22:11] |
| Onorată de recomandare, comentarii, lumină! Iulia, mă bucur că emoția, divinul, paradoxul te-au făcut să tresari; domnule Ioan-Mircea Popovici, între lumesc și divin ne situăm de când pământul. bucuroasă că sunteți aici; Daniela, mi-a plăcut mult să spui despre "El, nobleţea afectivă" și să reliefezi ceea ce ți-a rămas. Vă mulțumescmult! | |