| = femeia...trimful sentimentelor în fața vieții | Erika (Eugenia) Keller [01.Oct.05 13:29] |
| Început de octombrie, anotimp al belșugului precum o femeie coaptă, o femeie la trei pași ai făgăduinței, o femeie iubită fără puncte de suspensie, ietând bărbatul toamnelor ei abia începute... | |
| = Erika | Ela Victoria Luca [01.Oct.05 14:38] |
| Mulțumesc, Erika, pașii făgăduinței la intersecția orelor se pot despărți în orice anotimp, dar de se întâmplă toamna, poate că ploaia este mai apăsătoare. Octombrie deja? Da. Scriem, scriem și de trăit când mai trăim?, ca să parafrazez un amic de-al meu. Ela | |
| = Misterul feminin în plină toamnă | Magdalena Dale [01.Oct.05 15:48] |
| sunt femeia pe care ai iubit-o fără puncte de suspensie mă lasă doar plecării din cuvinte atât Uneori cuvintele sunt de prisos, iar acest atât care poate el însuși constitui un vers, spune mult și este sugestiv. Cel puțin mie îmi place foarte mult, pentru că spune totul într-un singur cuvânt. Femeia, eternul mister, cum îl numesc poeții, rămâne de cele mai multe ori nedeslușită și acest lucru îi sporește farmecul și incită imaginația. | |
| = Magdalena | Ela Victoria Luca [01.Oct.05 16:15] |
| Acest atât uneori e dincolo de realitate sau mister, de nedeslușire sau deslușire, fiindcă atunci când cuprinde în el toate polarele, e îndeajuns de sugestiv, într-adevăr. Nu știu dacă "nedeslușită" la mine are sens de misterios, ci mai degrabă de greu de văzut, căci ea, femeia, se arată privirilor, însă ele, privirile nu pot vedea dincolo de suprafețe, de straturile exterioare. Cam asta este, atât. ;) Mulțumesc pentru deslușire. Ela | |
| = before the winter | Raul Huluban [02.Oct.05 19:06] |
| Nu știu ce tangență am cu Poezia să pot vorbi despre ea (mai mult decât sigur nici una) însă poezia ta cheamă, stăruie chemând, te privește în ochi cu atât de mult farmec și freamăt al vieții (venit de pe umerii toamnei și din adâncul mării) încât te învăluie în melancolia (și în tristețea) lui „ieri” și în „abia începutul” deosebit alăturate, acestea fiind mici fragmente surprinse în cuvinte ale sufletului; iar ceea ce urmează în strofele II si III este de o splendoare rară, cu atât mai mult că influența imaginarului lipsește, ancorate în real fiind – îmi apar mai mult decât aducerile aminte sau vreun monolog pătimaș ale sufletului feminin întâlnit în atâtea volume și poezii fără suflu poetic... ele îți dansează pe retină, prind viață în adâncul tău, înălțare și desprindere fiind, toamnă de humă și valuri cu suflare de viață... De remarcat este și povestea repede schițată în debutul poeziei, acea fragilitate sau/și gingășie scrisă în tăcere „nu deslușesc decât primele lacrimi trimise” cât și versul final ce-o închide lăsând la vedere umplerea. Doar scrisul în „braille” vine într-un fel direct redat, poate sugera mai mult dacă primea el însuși un sens, versul care-i urmează avându-și sensul bine fixat (astfel s-ar fi născut sens dintr-un sens); cât și femeia iubită fără „puncte de suspensie” (cu o însemnată importanță pentru ea) expresie care s-ar fi cerut fructificată poate mai mult. “atât” | |
| = Raul | Ela Victoria Luca [02.Oct.05 01:13] |
| Raul, tu deslușești și sensul abia vizibil, și versul acre a fost cândva singular, și faptul că nu am putut fructifica mai departe ideea punctelor de suspensie, cel puțin nu aici, și că pare un monolog, și tandemul fin între ieri și abia începute, uneori mă întreb dacă atunci când citești nu cumva te faci spirit cu spiritul celuilalt și vezi cu ochii cei care nu au pleoape, căci chemarea ta spre Poezie, prin poezia vie din tine este uimitoare. Pe mine spiriualitatea ta mă face să păstrez pe retină splendoare din care și în care te-ai născut. Mulțumesc, prețuirea mea pentru acest comentariu, rar găsesc pe paginile mele asemenea interpretări clare și fidele cu ceea ce am scris. Ela | |
| = femeie | Dana Stefan [02.Oct.05 11:39] |
| femeia, existenta ei nascuta dintr-o paradoxala contradictie: pe o pagina de hartie, urma unui deget al barbatului ei, citind tot ce ea ii spune intr-un alfabet al tacerii... Linea | |
| = Linea | Ela Victoria Luca [02.Oct.05 13:07] |
| O femeie și trei pași spre tăcere, fără cuvinte pe degete-fuior, doar punte de puncte în suspensie și leagănul amintirilor. Cred că orice femeie a trăit așa măcar o dată, cel puțin o dată. Mulțumesc pentru că ai învățat alfabetul tăcerilor. Ela | |