Comentariile membrilor:

 =  cinism
Elena Marcu
[20.Oct.05 18:53]
Felicitări pentru articol (și mă refer la cele 3 texte), foarte interesant și captivant scris, în stilul tău personal, nuanțist, profund și analitic.
Acuma, cinismul, ca orice altă formă de exprimare sau atitudine, are un spațiu larg de manifestare. Constat că aici tu ai pus accentul în special pe cinism ca atitudine filosofică și apreciez obiectivitatea cu care ai tratat subiectul. Am fost însă surprinsă că ai evitat oarecum să punctezi mai clar extremele cinismului, deși exemplul lui Diogene este unul relevator în acest sens. Așa cum ai spus tu atât de nuanțist, cinicul se opune socializării și în acest sens aș mai adăuga scindarea pe care cinicul o face între public și privat. Opoziția în fața convențiilor sociale duce adesea la excese, Diogene de exemplu se vroia cerșetor! Arăta ca unul în mod deliberat, murdar, neglijent și... exchibiționist.:) Spui tu atât de frumos „Totul depinde de luciditatea, de sinceritatea și de fermitatea cu care e asumată ca destin”. Da, splendid și adevărat, dar ce se întâmplă când atitudinea cinicului îmi deranjează mie libertatea prin excesele sale? Și aici, iarăși, un lucru curios și interesant. Deși Diogene deranja și nega cetatea, se spune că atunci când i-a fost distrus butoiul de un oarecare, cetățenii atenieni l-au pedepsit pe răutăcios și i-au cumpărat lui Diogene alt butoi.:) La polul opus, citeam că unii filosofi cinici se confundă cu asceții creștini.
Am citit și seria despre sinceritate și mi-a plăcut, dar cea de față este o bijuterie. Bravo ție!

 =  când atitudinea cinicului îmi deranjează mie libertatea
Corneliu Traian Atanasiu
[20.Oct.05 22:22]
Cinismul este deja atît de extins și polimorf încît nu poate fi tratat unitar. De aceea am și zis: fețele cinsmului. O să-l răs-făț în continuare, încetul cu încetul (se face oțetul). Mă bucur în continuare de cititori ca tine. Puțini, dar de calitate. Care pricep cum e cu agurida.

 =  când atitudinea cinicului îmi deranjează mie libertatea
Corneliu Traian Atanasiu
[20.Oct.05 22:22]
Cinismul este deja atît de extins și polimorf încît nu poate fi tratat unitar. De aceea am și zis: fețele cinsmului. O să-l răs-făț în continuare, încetul cu încetul (se face oțetul). Mă bucur în continuare de cititori ca tine. Puțini, dar de calitate. Care pricep cum e cu agurida.

 =  Diogene din Sinope
spirit silence
[21.Oct.05 07:19]
Exemplul lui Diogene din Sinope este unul clarificator si sanatos.
Cinicii- kynikos= kyon, kynos,"ciine"- cinicii sunt adepti ai scolii filosofice antice grecesti intemeiata de Antistene, elev al lui Socrate.Se conduceau dupa maxima "Sa traim conform naturii".Dupa ei, binele sta in autarhie, realizata prin restringerea nevoilor la minimul necesar, pina la nivelul primitivitatii. Emblema lor chiar era un ciine.
Printr-o extensiune incorecta, dar devenita traditionala, se numesc oameni cinici, oamenii care manifesta dipspret fata de principiile elementare ale moralei; oameni de o franchete ,"neagra", cu o exprimare fatisa prin vorbe, gesturi, actiuni a unor atitudini negative, fara a tine seama de faptul ca jigneste, ingrozeste, loveste pe altcineva sau tocmai de aceea.Dar capitolul acestei extensiuni tine deja de un alt domeniu.Sa ne ferim cu grija de a fi misologi, d-le Atanasiu, spuse-i Eu.

 =  Sa ne ferim cu grija de a fi misologi
Corneliu Traian Atanasiu
[21.Oct.05 08:15]
Sper să te ții de cuvînt, duhule. Și să nu urăști nici gramatica. Îți dau un exercițiu. Încearcă să faci acordul în fraza asta:

oameni de o franchete ,"neagra", cu o exprimare fatisa prin vorbe, gesturi, actiuni a unor atitudini negative, fara a tine seama de faptul ca jigneste, ingrozeste, loveste pe altcineva sau tocmai de aceea

Există două variante raționale:

ori spui: jignesc - și faci acordul cu oameni
ori spui: care nu - în loc de fara a - și acorzi cu exprimarea

Cît privește: sau tocmai de aceea - mai trebuie lucrat ca să se lege. E o chestie de respect (și nu de dispreț cinic) față de principiile elementare ale limbii.

Văd că glumești cu E (mare). Să ne ferim să fim ego-latri. Să idolatrizăm eul lătrător.

 =  scuzele de rigoare
spirit silence
[21.Oct.05 21:47]
scuzele de rigoare....explicatia exista, nu imi iert ca nu am fost mai atenta la inadvertentele gramaticale...miopia bat-o vina...
Fara fatarnicie si nici cu agurida de rigoare, vom discuta treaba asta, intr-o zi....pe role.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !