| = De remarcat | Andu Moldovean [28.Oct.05 17:43] |
| Vad aici in lirica Elei o evolutie clara. Nu vreau sa spun ca, paradoxal sau nu, ea incepe sa semene cu unul dintre prietenii nostri comuni :-) (asta nu e desigur rau, pentru ca ea aduce o nota de feminitate versului si ii da astfel o rezonanta mai cristalina). Adresabilitatea directa desface sentimentul, il expune in fata cititorului fara prea multe complicatii estetice, este un unghi din care-imi place, iata, sa o citesc pe Daniela Luca. Nu ma arunc la stele pentru ca deja se stie ca noi doi ne cunoastem (deja cineva, nu spun cine :-) mi-a zis ca se uita pe stelele mele doar daca sunt acordate vreunui autor necunoscut :-)) dar in opinia mea, acesta este un text ce trebuie remarcat, atat intrinsec cat si ca evolutie indiscutabila a autoarei spre o "chintesenta", spre o alta forma de exprimare. Iar pentru cine nu stie, spun eu: asta nu-i easy stuff. Bobadil. | |
| = de fără-nstelate | Ela Victoria Luca [28.Oct.05 18:19] |
| Nu știu ce pași am făcut, eu am urmat dansul improvizat, și poate doar m-am debarasat de anumite învăluiri și mi-am propus să fiu simplă și limpede o vreme; am obosit de cuvinte și doresc să simt pulsul lor, atât. Cât despre stele, amintește-ți că eu le aștept numai pe cele albastre, care încă nu s-au inventat, și de aceea. Oricum, între a cunoaște un om și a aprecia obiectiv un text este o diferență esențială. În fond, de câțiva ani de când scrii și ești aici sunt puțini cei pe care nu îi cunoști deja, și stele tu le vei tot da atunci când vei remarca un text bun. Mulțumesc pentru implicita aurie. Ela | |
| = impreuna tacem | Adina Batîr [28.Oct.05 19:25] |
| Foarte rare sunt sufletele langa care putem tacea. Poate ca intai trebuie sa facem o sita prin cochiliile astea si apoi sa privim inainte o imagine a luminii, un fragment din ea ca o bucata de paine. It seems surreal. Poemul tau isi ia zborul spre acele locuri si timpuri unde gandul poate trece fara tihna. Aici e neoboseala. Si e nevoie de mult... Mi-a placut, Ela, numesti lucrurile si apoi le invalui in globuri de cristal. | |
| = semn | Gabriela Petrache [28.Oct.05 19:32] |
| într-adevăr, există o anumită simplitate aici care îmi place, probabil de asta aveam nevoie acum, însă ce vreau să-ți spun este că titlul mi se pare o găselniță minunată, aș spune că face cît restul poemului :) | |
| = A-din-a, Gabri-elle | Ela Victoria Luca [28.Oct.05 19:57] |
| Adina, e necesară un fel de neoboseală pentru a putea asculta tăcerea din om și a-i sta de tăcere. Mulțumesc, it seems surreal but it's so deep inside. Gabriela, regăsim uneori simplitatea ca pe o eliberare de straturile lumii și atunci doar câteva silabe sunt îndeajuns, fac cât un om sau un poem. Ce bine îți stă revenirea. Ela | |
| = de dragoste fără tine | Narcisa Turony [29.Oct.05 20:52] |
| ,,niciodată nu ți-a fost atâta dor de mine ca în ziua când ai venit prima oară"...Ela, mă gândesc câtă tristețe implică o așa constatare, câtă amărăciune trăită și abia trăibilă. Și cât e de adevărată privind de după, amintind povestea... ,,ce simplu e să vorbim doar noi doi despre întuneric"...implicit se va vorbi și despre lumină, tu știi asta, poezia ta fiind de dragoste și tăcerea ei. Am intrat pentru că în ultima vreme empatizez cu versurile tale, deși, tu iar știi asta, deseori, ,,fără cuvinte". De acord cu întreg commul lui Andu :) Finalul poeziei îmi pare un pic rupt, permițând, cred eu, modificări, însă nu am acum o sugestie concretă și nici nu vreau să rup vraja. Mi-a plăcut mult. | |
| = Narcisa | Ela Victoria Luca [31.Oct.05 11:45] |
| Despre final se întâmplă uneori să îi dau o întorsătură neprevăzută, ideea apare atunci, ca o schimbare de cadru. Da, ar merita să atenuez impactul. Și despre tăcere și despre întuneric, și despre toate cele lumini se poate vorbi împreună dacă există un acordaj afectiv necesar. Mulțumesc, voi ține seama să rămân într-o albie a poeticului. Ela | |