Comentariile membrilor:

=  Alina,	Tania Cozianu [23.Nov.05 20:57]
... știu tăcerile despre care vorbești.. deseori le-am văzut așa, înalte și frumoase traversându-mi zile, nopți. Veneau dimpreună cu temerile și da, trebuiau băute până la capăt "cu tot cu sângele lor împiedicat". Orice cuvânt rostit ar fi zguduit din temelii timpul, ar fi amestecat anotimpurile sau le-ar fi încremenit înecându-le în ochiul acela alb din perete. Mă gândesc că abia atunci începe dezlegarea la zăpadă. E o lecție de ne-frică aici și tu însăți vii pentru aceasta, "cu propriul meu cap de lume botezător pe-o tipsie de gând".. Doar că.. ai plâns și-ai adormit atunci.. "m-a strigat cineva?!" .. eu eram, Alina
=  Tania	Alina Livia Lazăr [24.Nov.05 09:20]
Tania, Pentru rabdare si poposire in chiar causul palmei penru deschidere de feresti, multumesc! Si pentru spargerea tacerii! :) li
=  Cursa de la inima la creier si inapoi	razvan rachieriu [24.Nov.05 15:25]
“Prelungirea icoanelor în oameni” se luptă cu prelungirea profanului ca o vertebră în plus în carnea cu gust de păcat. Să ne aplecăm până când fruntea sărută talpa, căci doar ea știe durerea mișcării. “Ochiul din perete” privește alb din locul unde a căzut un cui , spre tăcerile care se înalță ca un abur cald. “Fricile au o structură lichidă” colorate în nuanțele temei, concurând cu sângele în cursa de la inimă la creier și înapoi. “Fereastra pumnului” se deschide pentru a primi în arabescurile sale pe copiii ghinionului care gustă din “fulgii grăsuni” ca dintr-o carne albă.
=  tăcerile mele sunt mult mai înalte și mai frumoase decât mine	serban georgescu [24.Nov.05 17:44]
recunosc ca n-am curaj sa comentez versul asta orice incerc sa zic tot in "mama ce misto!" se transforma sau in "aoleo mama!" e cel mai frumos vers pe care l-am citit in ultimii ani evident nu va fi remarcat decat peste alte cateva zeci de ani de altcineva, cu mult mai inalt si... pentru ca, intr-adevar, tacerile noastre sunt mult mai inalte si mult mai frumoase decat noi vezi, asta e problema cum sa-ti mai vina sa traiesti cand tacerea ta e mai frumoasa decat tine? nu, serios, cum? pai daca eu, ca drum in viata, mi-am ales "frumosul", sa-l descopar si sa-l daruiesc adica, celorlalti lumii poiet fiind imi dau seama ca tacerea mea e mai frumoasa decat mine si-atunci nu mai are rost sa fac nimic nu?
=  ingrosarea glumei	serban georgescu [24.Nov.05 18:06]
Intelegem cu aceasta ocazie PERICOLUL da, da PERICOLUL pe care il reprezinta Poezia ca fenomen trait zi de zi, deci tangibil, deci vital, deci asumat ... Pericolul pe care il reprezinta Poezia pentru emitatorul de poezie - ca individ adica pentru poet adica si totusi, daca te-a MUSCAT nu mai scapi de ea ce ne ramane? sa zicem repede "nununu, eu nunu nu sunt poet" ??? imi vine sa rad desi n-ar trebui ca si cum ti-ai taia o mana sau limba a tacere
=  gluma în sine	Alina Livia Lazăr [24.Nov.05 19:20]
Trei nebuni... Primul: - Eu sunt trimisul lui Dumnezeu !!! Al doilea: - Ba eu sunt trimisul lui Dumnezeu !!! Ultimul: - Sunteti amandoi nebuni !!! Nu am trimis pe nimeni !!
=  mama dinspre iarnă a vântului	Ela Victoria Luca [24.Nov.05 21:25]
Aici intrarea lui în biserica vântului Cel ce nu tace nefiind înalt și nefrumos despicând Lemnul spre a se face icoană Tălpilor tale le-aș spune să primească întâi sărutul Cel de binecuvântare Nu te juca de-a frigul noaptea și setea Ochiul din perete nu este niciodată alb Este doar perete Timpul este un Lord niciodată nu așteaptă Nici măcar pentru cea mai neasemuită Liniște Mama aceea de prin iarnă nu a știut să lase vântului chip Doar neîncercarea în subtil a lacrimei Nebotezat rămâne cel ce lasă apa nebăută În urma lui ai întâmplat un vers nestingherit de ținte Plânsul se făcu rotund și ai uitat să adormi Ela
=  dez-legare la tacere	Alina Livia Lazăr [25.Nov.05 13:31]
Ela, Eu inca mai cred ca printre acele crapaturi ale cerului cate un zeu isi scapa picioarele, alunecand pe spuma placerilor lor, ca si zeii au piscoturi cu sampanie si bai cu spumant :) Asa vad eu razele acelea pe care le-ai trimis tu cu imagine. De aceea, uneori imi imaginez cerul saltandu-si foalele in sus si in jos de atata ras: privirile noastre bolande gadila talpile zeilor. Ai inteles ceva?:) Multumesc. Razvan, Cursa dintre inima si creier mi se pare ca cea dintre rai si iad de care spunea Sorescu odata :) Decodarile tale imi sunt dragi, ca intotdeaua. Serban, Tacerea inalta si frumoasa ce se ridica din spatele meu ca o umbra vorbitoare face cu ochiul poeziei. Dupa care, poezia ma inghite. Dupa care, eu nu mai am nici nume, nici trup. Gura mea devine gura poeziei. Infometata. prietenesc, li