| + unde te duci iubitule cu miros de havană??? | Maria Prochipiuc [10.Jan.06 00:43] |
| De cate ori oare cerul nu a fost fără stele, te-ai întrebat? Doar bucuria din noi le vedea la locul lor. De căte ori când cerul era îmbuibat de stele nu nu ai vrut să le văzi? Era doar tristețea apăsătoare ce mărginea cerul la nivelul ochilor. În noaptea aceasta nu ai fost atentă, a mai răsărit una, era venită de undeva de aiurea, sau poate nu…desculți am venit din pîntecele celei ce ne-a dat viață, iar uneori plecăm cu toată dragostea pământului cuprinsă într-o inimă, o inimă ce duce povoara unei iubirii, ochiul meu prea plin de durerea unui an trecut a început să sîngereze, fiindcă el mereu va merge la stînga dar va ajunge la dreapta Tatălui. Tu, cea care știi a trage clopotul în tăcere, nu te întrista, sunetul lui cântă, cântă o poveste, e povestea veșnicilor îndrăgostiți, care vor auzi și ei semnalul de liberă trecere spre iubire. La fiecare vers gîndul meu se întristează, știu că nu este voie să spun ce simt, știu că vămile acele sunt libere pentru trecere, dar mai știu, că la fiecare din ele există sacrificiul, sacrificiul unei vieții, nu, nu uita, că e doar o trecere, o trecere cu parfumuri, care mai lasă din când în când, doruri neterminate, și eu am auzit și știi, că ți-am spus, că nu e bine să mai auzi cînd bate prima ninosoare, decît cântul albului peste glasul sufletului… o realizare deosebită, poate o scrisoare care nu va mai ajunge la destinatar, o scrisoare a sufletului, nu vreau să spun mai mult… Versuri care mi-au fascinat simțirea: stă lipit cerul fără stele în noaptea asta doar tăcerea cu țurțuri în păr își face culcuș între noi ori între mâinile noastre subțiate de dor cu mustățile mânjite de lapte totul e vechi pe străzi uitat la răspântii prima ninsoare va veni fără tine | |
| = belle | Monica - Nicoleta Făgețean [10.Jan.06 07:46] |
| ce armonios curg randurile tale, ca reflexii din mal in mal! fara fracturi, ca o litanie... m-au incantat! | |
| = potop de framantari | x [10.Jan.06 09:33] |
| Poem de exceptie scris de un talent autentic aparte! "stau la coadă platonic să-mi vină și mie rândul la poezie așezându-mi pe cap tichia metaforei" ...si daca randul ti-a venit, poemul alb l-ai inflorit nu c-o tichie de splendori, ci cu potop de framantari gononind un fluviu metaforic in matca unui text valoric. Felicitari din toata inima! dudi | |
| = Mare pacat! | x [10.Jan.06 10:53] |
| Eu nu sunt o adepta a versului alb, dar textul tau m-a atras insistent inca din start. Uite ca nu ma pot abtine sa nu revin fiindca ceea ce vreau sa adaug a fost starnit de necazul pe care l-a pricinuit modernismul caruia tu i te-ai adptat prin nefolosirea semnelor de punctuatie. Vreau sa stii ca a trebuit sa fac un efort de-a dreptul suparator pentru a intelege exact tot ce ai scris. Mi-am dat seama ca poemul tau trebuie sa emane idei adanci intr-um limbaj metaforic rar intalnit prin subtilitata si bogatia lui si atunci am recitit textul cu maxima atentie, ba am apelat la tentatia de a face un copy-paste ca sa-i introduc eu semnele de punctuatie omise cu desavarsire, asa incat sa pot gusta realitatea celor scrise in text. Te intreb ce, Doamne iarta-ma, as mai fi putut sa-mi imaginez in plus ori in minus ca cititor langa aceasta metoda samavolnica inventata de cel mai stupid modernism, acela de a suprima semnele de puntuatie, cand insesi imaginile stilistice fantastice furnizate de tine intr-un aval metaforic imperios imi stimuleaza fantezia intr-o dezimvoltura coplesitoare ??? ... La ce altceva ajuta aceasta metoda noua decat la impiedecarea ingerarii fluente a textului fortand pe cititor sa il parcurga ca pe un labirint cu bajbaiela picioarelor unui betiv? Metoda asta impune un efort pe cat de nedorit, tot pe atat de inutil pentru elucidare si buna intelegere. Mare pacat de minunatia creatiei tale daruita intr-o astfel de ameteala crancena!... Cu toata sinceritatea, dudi | |
| = aglomerare de clisee | Andrei Gheorghe [10.Jan.06 12:09] |
| un text foarte aglomerat in care nu lipsa semnelor de punctuatie este o problema majora, ci amestecul de imagini, fortarea expresiei si patetismul din unele versuri care reduc pur si simplu orice vers la tacere, am sa dau cateva exemple "ce ciudată e clipa aceasta de gheață dându-ne târcoale", adica, evident ca "aceasta clipa" asa cum a fost ea poetizata (cam mult spus) inainte sa intervina acest vers, pentru mine era cel putin ciudata nu mai trebuia precizat, deja eram intr-un vartej de metafore, cerul-celofan, "in cutit valurind gerul" (asta mi-a depasit clar puterea de receptare), tacerea cu turturi desfiinteaza statiile de tramvai, bine, daca tacerea in sine ar fi compatibila cu vreo manifestare concreta si ritmica asa cum este miscarea de a parcurge un traseu intre statii, dar desigur ne putem gandii la multiple chestii. nu cred ca era o pb daca versurile ar fi alcatuit o lume ciudata, dar versurile astea nu alcatuiesc nimic, adica ciudatenia nu vine din bizarul acelei lumi, ci din lipsa de coerenta a viziunii, e dificil sa cred ca aici a fost o intentie de a scrie. "puroiul luminii aidoma unui buchet de mimoze" este departe, tare departe de o posibila intentie a autoarei de vreo estetica a uratului, imaginea este ca un reflector foarte puternic pe care cineva ti-l pune brusc intr-un ochi care initial era destul de odihnit. "o poveste de dragoste între noi ori între mâinile noastre subțiate de dor", aici era suficienta povestea de dragoste intre noi, adica daca este intre noi este si intre mainile noastre care e chiar indiferent daca sunt sau nu subtiate de dor sau de alte chestii sau sunt ingrosate excesiv ca randurile pe care le citesc eu acum. cu faza ca eu o iau la stanga si tu la dreapta m-ai demolat definitiv, am sa citesc pana la capat numai pt ca nu-mi place sa nu citesc pana la capat, dar stiu sigur ca de aici ar trebui sa nu mai citesc, versul asta cel putin face parte din anti-scris sau nonscris, orice gesturi de doi bani ar face cineva in realitate, in text luatul la stanga si la dreapta e doar o treaba rutiera n-are de-a face cu nimic din ce ar putea fi poezie...si mai departe nici nu mai intoarcem capul...mult prea patetic. in sine nu cred ca statul la coada, la rand dupa poezie e ceea ce te poate duce la sau iti poate aduce poezia, mai ales statul acela platonic despre care vorbesti, e clar ca statul asta te duce exact intr-un text precum acesta. "între două lumi chipul tău plutește în aer", alt vers dintre cele la care se poate renunta lejer, plus vamile vazduhului si fumatul interzis in rai, ce sa mai zic de vocea ta care pluteste in mine, insiruiri de clisee verbale. penultimul si antepenultimul vers nu credeam ca pot fi scrise, depasesc cu mult orice inchipuire de ridicol. nu te-am mai citit pana acum, textul mi-a atras atentia fiindca l-am vazut la chestii fierbinti, am trecut peste titlu cu celebra antinomie scris-nescris si din pacate am citit tot, sper sa nu iei aceasta critica drept ceva gratuit, nu fac asemenea comentarii. am sa mai citesc cateva texte sa vad daca e ceva general, adica asa scri sau ai aruncat aici un text nelucrat. | |
| = Parere - si pentru A.G. | Andu Moldovean [10.Jan.06 14:32] |
| Asa scrie Amadriada... si nu scrie rau dar credeti-ma nu stiu ce anume pe pamant ar putea sa o convinga pe aceasta fata (altfel de o simplitate a emotiei in viata de zi cu zi care te farmeca ad-hoc) sa renunte la incarcatura asta de simboluri care parca vine de la un concurs "care da cu mai multe, vere". Eu am incercat de cateva ori si apoi am renuntat. Personal imi vine extrem de greu sa citesc mai mult de zece versuri de amadriada, oricare ar fi alea, sunt un idiot, stiu. Bobadil. | |
| = o autentica enciclopedie de imagini stilstice ... | x [10.Jan.06 21:52] |
| Observ ca unii se manifesta nemultumiti de potopul metaforic pe care amadriada il dezlantuie in poemele ei. Poate ca unii ceva mai eruditi in materie de critica ar avea oarecare dreptate. Mie insa fiecare poem al amadriadei mi s-a parut o autentica enciclopedie de imagini stilstice puternice, subtile, sugestive si originale, un adevarat torent de inspiratie fata de care majoritatea celor care scriu s-ar arata chiar invidiosi, ei nefiind chiar atat de benific daruiti cu ce poezia are asa pretios si dificil in potentialul inchegarii ei. E cert ca poezia nu poate exista fara imagine metaforica, altfel - afisandu-se numai ca dezbatere gazetareasca, o simpla conversatie stradala, ori ca un banal chat la cafea. Daca autoarea si-ar echilibra insa textul devenind ceva mai concisa, mai limpede in redarea esentei tematice, in dirijarea firului rosu ce despleteste mesajul ideii de baza si ar insaila cu grija in trupul textului metaforele cele mai semnificative si sclipitoare, atunci cred ca poezia ei ar deveni real valoroasa. Numai dintr-un singur text amadriada isi poate goli sacul cu excese metaforice in alcatuirea a zeci de alte poeme noi valorificandu-si pozitiv harul imaginatiei cu care a fost si este inzestarta. dudi | |
| = scuze! | x [10.Jan.06 23:10] |
| la comentariul meu "potop de framantari" doresc sa corectez o gresala de tastare cerandu-mi scuze! "gonind" | |
| = cicatrice armonioasă | Corneliu Traian Atanasiu [17.Jan.06 09:11] |
| Există o surdină, o fașă vag aseptică așezată pudic peste toată această rană care e lumea pe care o străbați iernatic: mă duc să mă-nchid omăt într-un clopot Despărțiri, rătăciri, abandon noctambul în pragul depourilor, sunete sticloase de chiciură, țurțuri în blana ursului polar, “puroiul luminii” copleșește, stigmatizează anul: felin iarna se lasă astăzi peste oraș S-a dus de mult indignarea aceea juvenilă a elegiei pentru floarea secerată. Acum totul este doar o bufonerie resemnată, trist întîrziată, “așezându-mi pe cap tichia metaforei”. | |
| = prietenii știu de ce... | adriana marilena simionescu [27.Feb.06 01:41] |
| pentru cei ce nu le-au văzut curgând pe obraji, lacrimile pot părea doar picături de apă. Maria Cred că nici măcar nu trebuie să mai fac cine știe ce efort pentru a-mi păstra încrederea în bine pentru că de-a lungul timpului, printru-un exercițiu spiritual de zi cu zi m-am obișnuit să fac față încercărilor oricât de grele ar fi fără gemete și strigăte de revoltă, căutând chiar și în fața unui obstacol dureros de trecut, gânduri și sentimente de armonie, încercând de fiecare dată să învăț câte ceva din toate cele ce mi se întâmplă, străduindu-mă să nu fac parte din categoria aceea de oameni care își întrebuințează o parte din viață spre a o face nefericită pe cealaltă, căci, vorba lui Voltaire "trebuie să pleci din viață ca de la ospăț, mulțumind gazdei și pregătindu-te de ducă", doar așa deznădejdea se poate transforma în rugăciune. Cineva acolo sus știe mai bine de ce și când, iar dacă ne refuză ceva aceasta înseamnă mai mult decât un dar, e de datoria noastră să înțelegem cum anume. Mulțumesc pentru compasiune și aprecieri. Monica "Așa cum spunea mamaie Victoria: psaltire, făptură de ceară, lumina..." Recunoscătoare pentru delicatețea și trecerea ta lină printre cuvintele acestei scrisori. Dudi Onorată de echilibrul comentariilor tale ce scot la iveală calitățile dar și lacunele poemelor mele cu o grijă aproape maternă, emoționată pentru răbdarea, armonia, nepărtinirea și elocvența de care dai dovadă, pentru felul tău de a fi și de a gândi, sensibil și profund dar fără menajamente inutile. Arta este o vibrație pe care omul o caută pentru sine și o găsește de multe ori în celălalt iar poezia este uneori viață înainte de a fi artă. Mai mult decât am crede deschiderea mâinilor duce la deschiderea sufletelor și unirea mâinilor duce la înțelegerea cuvintelor. Iți mulțumesc, Dudi, îți mulțumesc din suflet. Andrei Tu ai o violență verbală și îți închipui că asta înseamnă o critică pe text, ești mult prea cinic în exprimare pentru gustul meu, stai tot timpul cu mâna pe trăgaci gata să pleci în misiune și să declanșezi un război, un război într-o artă de a ucide în mare și de a face cu glorie ceea ce, făcut în mic, duce la spânzurătore. Andu Mulțumesc pentru verticalitatea comentariului tău. Respect pentru om, aceasta este piatra de încercare și sunt mai mult decât convinsă că ști cine este cel care a rostit aceste cuvinte în aparență banale. Ai o suplețe de a aduce omagiul celor pe care îi stimezi fără a le ceda nimic din opiniile tale și mai ales fără a-i jigni într-un mod umilitor atunci când îi critici. Mi-e bine să fac parte dintre acei cărora le aduci onoarea intransigenței tale de care trebuie să dea dovadă orice om cu o adevărată valoare. Corneliu Numai și prima ta frază est un poem cu mult mai frumos decât ce am încercat eu să exprim așezându-mi pe cap tichia metaforei, dar uite, primăvara e doar la un pas depărtare de noi așteptând să ne înflorească pentru că numai omul care cunoaște prețul înalt al vieții se mai ține pe picioare în condițiile în care un animal ar sucomba, sau altfel spus, încerc să mă recompun în orizontul fericirii fie și numai de dragul unui mărțișor... In om moare numai ceea ce poate fi perceptibil simțurilor, ceea ce se află în afara lor rămâne veșnic viu. Bucuroasă de reântâlnie în spațiul sacru al poeziei. Amadriada | |