| = embrion pe cerc | Nicolae Popa [11.Feb.06 18:06] |
| Se pare că personajul central al subiectului e timpul – un timp-subiect. Tot ceea ce se întâmplă în acest timp, și între timp, neliniștește și dezorientează precum mișcările halucinante din „Metamorfozele” lui Kafka. O succesiune de senzații și „vagi întâmplări” de „la prima oră” și până la miezul nopții formând un cerc închis, existând de fapt și o roată ce se rotește ca veverița în acest cerc închis. Singurul element ce distonează, fiind oarecum prea literaturizat în context, mi se pare cel despre lectura „scrisorii a treia”... Poate că alte „scrisori” ale lui Eminescu , a doua sau a patra, ar fi dat mai bine făcând trimitere la trecerea veacurilor și la micimea mereu embrionare a omului... Nu exclud însă că poate fi vorba de un detaliu strict biografic, așa că nu insist deloc. Iată ceva care nu se uită ușor: „o să ajung undeva unde lumea nu are picioare și întâmplările au ajuns până la carne, până la sânge, la mamă, la tată, la embrionii lor blestemați.” Plăcerea lecturii e de partea mea. | |
| = Nic, | ioana cheregi crișan [11.Feb.06 22:56] |
| m-am aventurat puțin încadrând textul la proză și neprecizând că este jurnal. ai avut dreptate în ceea ce privește detaliul biografic. momentul acelei recitări, care a avut loc întocmai în realitate, a fost punctul emoțional de pornire. atunci realitatea s-a preschimbat în poezie. un om care cu greu își amintea propriul nume își amintea totuși versuri din "scrisoarea a treia". a fost impresionant, pentru mine de neuitat. da, timpul e personajul care talonează într-un fel textul. îți mulțumesc pentru citire și comentariu. te mai aștept, ioana. | |