| = Cam greu | valentin [13.Feb.06 23:29] |
| Am incercat sa ma prind de o idee, de ceva din acest si nu pot spune decat ca m-am resemnat gandindu-ma ca este "mult prea neomodernist". Poate ca ma insel,si este foarte probabil, ai incercat cumva sa exprimi o anumita frustrare, deziluzie legata de acest sentiment numit iubire? Cu respect, Valentin P.S.: mi-a placut biografia | |
| + "doremiamor" | ioana cheregi crișan [13.Feb.06 23:26] |
| am o oarecare ezitare în a mă atinge de acest poem. în primul rând rezonez mult prea mult cu ruperea, sfâșierea, fragmentarea sau cum mai vrei să-i spui a propriei ființe în interiorul devorator al iubirii. apoi, atinge tema tranziției spre maturitate pe care am întâlnit-o la multe dintre poetele noastre foarte tinere, “doremiamor devour me softly/ convulsiile unei inocențe ca o metempsihoză în sânge pe covorul din sufragerie ¾ din copilăria milimetrică aș inventa un cancer nou pentru fiecare viol” femeia se rupe din copilărie, dar nu de tot, ceva rămâne acolo în inocență provocând o perpetuă deflorare. cred că această etapă durează mult, chiar prea mult în cazul unora dintre poete. ca și construcție este poate prea evident efortul de a crea ineditul. imaginile sunt însă cu adevărat impactante, iar ideea unui poem scris pe o linie puțin distonantă mi se pare în favoarea cristalizării unei stări de angoasă însoțită de un puternic frison : „corzile smulse de la vioara bunicului” “dragostea noastră e ca o sârmă ruginită “ “aroma ta de cidru mă dezbracă de igrasie mă izbește de asfalt mi-e frig” și frigul revine și teama revine și ea. deci, suntem într-un poem scris în 4/4 într-o gamă majoră a iubirii, dar cu o linie melodică minoră, abia șoptită, desigur toate acestea la figurat, ca să păstrez tonul muzical al poemului „simfonia asta ciudată e despre sinuciderea mea în patru pe patru” nu lipsesc visceralități senzuale și dureroase, ducând la un moment dat durerea până la nivelul celulei celei mai vitale ” în cadența lacrimilor ce săruta eritrocitele”, imagine superbă ținând cont că lacrimile sunt hematiile durerii. în concluzie, cred că e momentul să spun că recomand poemul, nu înainte de a evidenția versurile “nu te mai pot iubi imponderabil de acum momentul zero detestabil” Felicitări! | |
| = dar e foarte bine ca este asa... | Andrei Gheorghe [14.Feb.06 08:47] |
| un poem bun si inedit, calitati rar intalnite indeobste, o compozitie, improvizatie care se distinge tocmai prin fragmentare, ca si cand accentele ar fi pe fiecare nota, un fel de a spune ca fiecare dintre multiplele respiratii sacadate conteaza, e drept ca a fost o intamplare ca am dat peste el, dar nu cred ca aceasta apreciere pe care si-a dobandit-o in ochii mei este viciata de faptul ca n-am mai citit demult poezie buna. ineditele expresii folosite cred ca resusesc in cele din urma sa se echilibreze, ca si cand totusi dintr-un miez foarte tensionat, poate si dintr-un optimism inexplicabil cineva reuseste si el sa se contureze. mi-a placut versul "să ne caligrafiem trupurile pe o foaie velină e ca și cum am face sex pe străzile înguste", cred ca e inutil sa precizezi ca este vorba de o "simfonie ciudata", adica "ciudata" ar putea sa dispara si daca tot ai scris-o sa ne lasi pe noi cu simfonia. mai observ un fel de ritm si de cuvinte care au sensul de a da acest ritm, in mod straniu este posibil ca ritmul asta sa sugereze o sensibilitate clasica in ciuda fragmentarii. | |
| = volte-face | Diana Sitaru [16.Feb.06 13:55] |
| Valentin, nu am incercat sa exprim o frustrare, dar nu legata de iubire. de fapt, cred ca am scris in 2 bucati: ceea ce am pe un plan emotional, si ceea ce mi se ofera in stare bruta. Nu stiu cat mi-a iesit. Ioana, iti multimesc pentru cuvintele frumoase si pentru recomandare. E un sentiment placut cand cineva vede partea intunecata a cuvintelor. Andrei, iti apreciez sugestiile. de obicei nu mai corectez poeziile. eu le scriu asa cum simt in momentul acela, dar momentul trece . si eu raman in fata a ceea ce a ramas. e singura mea modalitate de a ma resimti. va multumesc pentru lectura si cuvinte. diana | |