| = rugăciunile tresar | Tamara Zub [09.Jul.07 14:23] |
| Viața spital de nebuni. Nu vă pare că e o banalitate? Ce fain ar fi poemul fără primele două versuri! Am senzația că celelelate versuri vor să scape de sub presiunea (jugul) primelor două. Și ce frumos final: "eterna mântuire cu ciocanul". Nu știu, poate nu am văzut ceea ce trebuia să văd. tama | |
| = Tamara | Vasile Munteanu [10.Jul.07 07:50] |
| ba da, Tamara; totul mi se pare banal. mulțumesc pentru lectură. | |
| = încalță taina vieții mele dacă o poți numi | Oana Avram [10.Jul.07 08:01] |
| Un vers pe care-l voi trece la colectie alaturi de "focul in_cantarii de sine" si de " nimeni nu învață-vindecă-îngroapă pe nimeni " dincolo de tainele obisnuite ale fiecarei vieti si nu cred ca (numai) la astea te referi, " taina vietii " n-o poti afla nici in tegumente, nici in mucoase, nici in ADN si nici disecand la nesfarsit toate moleculele si atomii... nici " rugăciunile care tresar într-un gest reflex " nu-ti descopera taina...daca sunt facute reflex sau poate durerea pana la os si dincolo ? si daca intuim taina vietii in noi, cand ai aflat-o nu dispare necesitatea de a o mai numi ? sau altfel zis, cand ai incaltat-o deja o cunosti. mai adaug la colectia de " taine greu de incaltat si de carat " si : "în pielea ta un singur om încape aceasta e salvarea – sari sau crapă! " bine le mai spui! cuvantul " colectie " nu e prea inspirat, scuze, dar eu asa le vad, de citit impreuna, chiar daca sunt din poezii diferite. Cu mare placere te citesc, Oana | |
| = Oana | Vasile Munteanu [10.Jul.07 12:45] |
| mulțumesc pentru lectura multiplă și pentru apreciere; ai văzut bine, multe dintre texte, deși pe site le postez de-a valma, sunt gândite unitar într-o altă succesiune... încă o dată, mulțumesc. | |
| = părere | nica mădălina [10.Jul.07 12:59] |
| de la strofa trei (inclusiv) încolo, mi se întâmplă o rămânere pe loc fantastică. datorată sugestiei coagulantului și a întinderii (tendonul), a actului de a tinde către rotunjime (rotula) sau către transcendere (rugăciunea); pentru recunoașterea imposibilității de a cuprinde sensul ultim sau primordial, oricum superior (neputința numirii). concentrat, dară. atât de, încât această parte a textului face ca prima să se subînțeleagă. primele două strofe devin astfel, cred, inutile. căci fixarea cadrului (ceea ce ele fac explicit) se simte din lectura restului textului oricum. | |
| = Mădălina | Vasile Munteanu [10.Jul.07 13:19] |
"mi-amintesc ce spuneam mai înainte ca firele ierbii mele să încolțească, mi-amintesc c-aș fi vrut să-mi înalț glasul, tare și voios, cu gândul la țintă!..." (W. Whitman) cuvântul-mort ("redundant", după cum se folosește deseori pe site...) are, aici, rolul de "universalitate", de de "stare" ce ne cuprinde pe toți după o anumită vârstă, după o anumită cosumare (de cele mai multe ori, inutilă) a vârstei și a energiei specifice; ceea ce evidențiezi tu este cuvântul-viu, acel zeu, acea "mică parte a lumii" care se ascunde în fiecare dintre noi... cât timp avem o motivație; și energia necesară, evident. mulțumesc pentru lectură și pentru aplecarea întru cuvânt. | |
| = Vasile | Oana Avram [11.Jul.07 00:34] |
| eu ar trebui sa multumesc pt ceea ce gasesc si adun din poeziile tale… pt ca sunt ca niste " guri de oxigen " pt momentele in care simti ca te sufoci/inabusi pt ca aproape in fiecare poezie exista cateva versuri sau unul singur care ard ca o valvataie; aproape ca ai zice ca ar putea sa arda toata poezia din jur, si totusi, miraculos, in jurul acestei esente se construieste de fiecare data o alta fata a vietii pt ca pot sa citesc poeziile separat, pot sa le citesc pornind de la esenta/nucleul acela arzator spre ceea ce se infasoara peste sau sa pastrez doar acele versuri sau pot sa le citesc adunand versuri din poezii diferite acesta posibilitate de a citi (d)in toate sensurile, trecand de la una la alta sau doar oprindu-te, de la concentrare la desfasurare, de la viata la poezie, este extraordinara multumesc si eu | |