| = comentariu ciudat | sebastian brei [26.Oct.07 20:00] |
| Există ceva care mă atrage în textele dumneavoastră – poate faptul că textul refuză să devină un anticariat, că exprimarea, în ciuda sintaxei doar uneori prea dificile, altfel simplă, curată (propozițiile principale domină), exprimarea mimează directețea, iar vocabularul pare să își decupze clar aria de exprimae (la nivelul textelor pe care le-am citit aici). De ce spun mimează? Pentru că este evidentă tendința de acolire a obiectului poeziei, de îmbrăcare în idei și formulări, de evitare, amânare, de pendulare, reluarea a ideilor etc. Și poate aici este punctul în care ne despățim ca gusturi, mai exact, felul acesta de a scrie poezie poate și trebuie depășit cumva, căci teoria datează de la poetica lui aristotel. Sigur, interpretarea mea oarecum simplistă, este contrazisă uneori de deschiderile spre interpratarea multiplă, pe care textul le propune. O fascinație aparte o exercită și vocea din spatele textului, una oarecum cool (deși nu știu dacă veți agrea epitetul :D), care însă se tradează cam de fiecare dată, spre disperarea mea. Aici trădarea vine la sfârșit, când toate aceste înlănțuiri brute și reușite de idei, imagini and stuff, se raporteză tot la un metafizic discutabil, cu tentă de prăfuit pe care finalul poeziei îl lasă să se întrevadă. Sigur, nu mai apar multe subiecte noi și tot ce era important s-a spus deja (oare?) și, până la urmă, chiar finalul în sine, ideea de-a lungul căreia versurile de până la ea se înfășoară într-o spirală (ptiu! ce clișeistic suna asta, dar nu găsesc altceva), e de efect. Dar parcă prea se ia în serios, aidcă se suprasolicită cumva și chiar dacă, efectul scontat iese, la o secundă citire el se va înjumătăți. În fine, îmi e greu să fiu concret cum îmi place de obicei, dar cred că, măcar în mare, se înțelege ce doresc să transmit. P.S. Un stil oarecum aristocratic, pe care numărul în general mic de cititori mi-l confirmă ca atare, prin definiție aproape elitist e un alt element caracteristic poeziilor dumneavoastră. Eu personal nu cred că are șanse de reușită, decâ foarte greu, fără ca prin această credință a mea să mă închin comercialului sau telenovelisticii marcă înregistrată a unui romantism desuet. Un stil și un tip de poezie în care nu cred decât o scurtă secundă, dar pe care le respecți pentru înălțimile la care visează, să zic așa. Pe scurt ăsta e motivul pentru care îmi place, aproape în aceiași măsură în care nu îmi place, din același motiv. cred că o să iasă un comentaiu ciudat rău :D | |
| = așa prietenesc, fiindcă ești citit și când vorbești singur | Ela Victoria Luca [27.Oct.07 00:41] |
| Dan, am vrut să las un comentariu despre prelucrarea unor versuri, fiindcă ai multe rime involuntare și câteva surplusuri. Și fiindcă era prea mult de explicat aucm, las doar versiunea prelucrată la cald-rece de mine, sper să nu fie cu supărare. La ultima strofă nu am umblat, e cel mai bine lucrată. O să vezi că am încercat să nu schimb esențialul. Și nimic din ce te definește ca autor. poate nu e timp pierdut aștepți un gest cum ai căuta chibriturile prin buzunare cu țigara deja aprinsă în colțul gurii privirea încețoșată în timp ce-ți închipui că fiecare celulă e mai mult decât un loc ce ar putea deveni canceros prietenii mei știu bine în fiecare zi ceva se așează pe noi și ne face mai mari lucrurile nevăzute se macină dar nu ne place să le vedem abia acum când știm că timpul pierdut nu poate fi simțit ca o mare solitudine cu zâmbete forțate și mâinile ascunse în alte mâini umezite de ceață un autobuz pe care îl iei pentru că orașul e ca un joc noaptea ei știu că sunt sănătos și tac mereu beau primul pahar dintr-o dată trotuarele nu-mi spun niciodată nimic colind străzile când simt că se reaprinde în mine un foc mic retinele se încălzesc și așa, mărite, devin un tunel prin care lucrurile din jur intră amestecate și trec în partea cealaltă, habar n-am unde și de ce la strofa 3 tot ar mai fi de prelucrat acele: dintr-o dată/niciodată și nimic - foc mic. Ela | |
| = varianta mea arata asa | Dan Cârlea [27.Oct.07 09:32] |
| - prietenii mei știu bine - ei știu că sunt sănătos și tac mereu beau primul pahar dintr-o dată, trotuarele nu-mi spun nimic dar colind străzile când simt că se reaprind în mine retinele se încălzesc și, mărite, devin un tunel prin care lucrurile din jur intră amestecate și trec în cealaltă parte, habar n-am unde și de ce merg înainte, nu mă opresc nici la semafor, îmi țin mâinile strânse pe lângă corp și umerii înghesuiți un gând cald ca un ceai se scurge pe creștet și intră în toate celule corpului, nici nu știu dacă sunt bolnave sau sănătoase, dar știu că undeva e o infecție timpul pierdut o hrănește ca pe un animal flămând ( cu bolduite e ce am modificat. am scos complet prima strofa. vezi si tu cum iti suna asa ) nu te mai complica ! cu stima, | |
| = bună dimineața, prieteni! | dan mihuț [18.Nov.07 10:35] |
| ela, dane, am prins ideea voastră. vom mai vedea ce se poate face în direcșia asta. sebastian, mă gândii eu la ce spui acolo. merci de păreri. am văzut din ce scrii ca n-ai da credit celor ca mine, amatorilor de discursuri anacronice. dar, știi cum e, vom mai vedea ce și cum va fi. | |
| = dog days | corina dragomir [07.Sep.12 18:41] |
| lusu, tu, mugur si cu mine in hai-huiala nocturna pe strazile constantei. 2007. nice. | |