| = ești fericită | Tamara Zub [20.Nov.07 17:32] |
| Magie curată: liniile din palmă au turbat/ încep să trișeze/ femeia spune: ești fericită apoi a vorbit de călătoriile făcute dincolo de plasa pentru rechini e un loc căruia nimeni nu îi poate schimba culoarea Văd poemul acesta ca pe o călătorie dincolo de plasa pentru rechini. Bravo. | |
| = Gravitate | Victor Țarină [10.Dec.18 14:27] |
| Deși pare ludică incursiunea ta după plasa de rechini și în ceasul de plastilină,din cauza deosebitei tale imaginații,textul e de o mare gravitate.Mi-a plăcut și acel *nu râde* într-un alt context decât la Bacovia. Cu prietenie Victor | |
| = reply | Carmen-Manuela Macelaru [20.Nov.07 18:36] |
| tamara, versurile subliniate sunt un fel de ghicit in palme, pana la urma am renuntat. victor, imi place ca ti s-a parut grav, incer sa imi dau seama, eu am o distractie aparte dupa cum vezi, nu-mi iese. va pup si va mai astept, mcm | |
| = bijuteriile din silogism | Alberto M. Popesco [20.Nov.07 21:51] |
| intrasem concentrat sa fiu dur&nemilos + ironic&sarcastis. la prima citire mi s-a parut ca "ziua de mâine începe să-mi roadă degetele" suna fortat. la a 2a citire mi-a placut mult, completeaza perfect starea de "neinteligibil", alunecarea spre schizofrenie poetica... strofa a 2a completeaza "povestea", "psihologul" cauta raspunsuri, motivatii: "aveam părul scurt pe atunci și credeam că din plastilină pot face un ceas pe unde să fug " ultimele 2 versuri m-au surprins, de fapt, interpretand primele 2 strofe ca fiind premise ale unui silogism, concluzia m-a derutat: "o renuntare asumata" aici, pentru un tabou total, faceam un "inventar" complet = mentionarea bijuteriilor. bine, asa procedam eu, poemul ramane la fel de frumos si asa. | |
| = albert | Carmen-Manuela Macelaru [21.Nov.07 08:04] |
| credeam ca vei remarca ridurile ca niste drumuri, sa las un semn ca am trecut. te mai astept.hai ca am sa scot si bijuteriile, intervin in text acum. mcm | |
| = când timpul se întoarce către sine... | Vasile Munteanu [27.Nov.07 06:19] |
| nu puțini au fost (și îmi place să cred că mai sunt) aceia care au considerat că în prăbușire se întrezărește Cerul; paradoxal (sau tocmai de aceea), regula unei astfel de prăbușirii este una logică, ce respectă magia corespondențelor, psihologicului, ritmului și figurativului verbal; nu, nu suntem în fața unei oglinzi, dar suntem în fața unui tablou ce se deschide, în prezența unui suflet către care gura ține loc de poartă, iar ochiul loc de încuietoare; Pământul nu e un simplu atelier de forme și culori, dimpotrivă, acestea sunt amăgirile; numai lepădându-ne de ele, ca de propria ramă, vom percepe propriul cuvânt și propria muzică, vom atinge, dacă mi se permite, "unisonul poetic" . cu plăcerea lecturii, | |
| = VM | Carmen-Manuela Macelaru [27.Nov.07 08:34] |
| ma bucur ca ti-a placut poemul, mesajul tau ma intoarce in timp/in mine. te mai astept. mcm | |