| = . | nica mădălina [28.Nov.07 19:40] |
| prima strofă scârțâie, comparativ cu celelalte două. și scârțâie din cauza atributelor din versurile trei și patru. e o înlănțuire acolo care îngreunează ceea ce, în rest, pare o încercare de comprimare. | |
| = răspuns | Ecaterina Bargan [28.Nov.07 19:50] |
| Mădălina, chiar mă gîndeam să renunț de tot la prima strofa fiindcă nu-mi plăcea deloc felul în care s-a așezat mai ales în versul 2. am simplificat acum la minimum și cred că-i mai bine așa. mulțam că m-ai ajutat să mă hotărăsc de a schimba acolo. | |
| = . | sorin ene [28.Nov.07 19:56] |
| treptele, in simplitatea lor, nu pot amplifica spatiul. in fiecare eu exista ceva despre care nu poti vorbi pana la capat. accentuarea sensurilor formeaza un tot echilibrat, metamorfozabil in stari diferite. fara erori de orientare, da | |
| = Aud, | Anaid Siana [28.Nov.07 21:05] |
| cum poezia ta curge prin venele cititorului, cu un susur cald ce imi incanta auzul si vazul. Frumoasa poezie realizata prin intermediul simturilor si a trairilor intense. Imi place in mod deosebit partea asta: "privesc dintr-o parte cum valul mării îmi șterge cu indolență trecutul" Nu stiu cum suna prima varianta a poeziei, dar varianta asta imi place mult. Salutari, Dia | |
| + dincolo de senzorial | heghedus camelia [29.Nov.07 08:46] |
| asta e clipa ce aprinde scânteiuța din suflet. când, din imensitatea ființei sale, omul privește în și mai imensitatea din afară, când privind și privit, presimte că el însuși e marea și țărmul și iarba, că e însăși lumina. îndurerat de inaccesibil și totodată extaziat că îl poate vedea. | |
| = răspunsuri | Ecaterina Bargan [29.Nov.07 11:52] |
| Sorin, expresia poetică comprimată/ simplificată a întregului, sinklino a da însuși sensului un aspect sau altul, cristalizat nu atît prin metamorfoza stărilor cît prin siligiul identității de sine, spațiul se amplifică în funcție de adîncimea rezonanței, da, fără erori în orientare. aici depinde doar de care spații sunt raportate ideii de om ori axate în jurul ei ca logos al "eului". Dia, te salut și eu. atîta timp cît versul curge firesc în albia lui, pulsează și va pulsa prin venele/ arterele cititorului. racordată ca stare, căldura trăirilor implică revărsarea permanentă a gîndului în simțire, dăruirea de sentimente/ emoții în fiecare cuvînt exprimat dinspre sine. Camelia, dincolo de senzorial sau rațional, cînd nicio scînteiuță din suflet nu aparține cugetului, clipa poartă în sine urma cîntecului vieții. exterior privind - simțind - auzind - fiind, da, are loc personalizarea țărmului, mării și a ierbii, o, mai ales a ierbii, cînd dureros se lasă plecată sub pasul fără cruțare. vă mulțumesc frumos. | |