| = măcar | Mircea Cristian Pușcașu [05.Jan.08 18:35] |
| Nici nu stiu ce sa fac prima data: sa plâng sau să râd? Nu stiu de ce ma doare copilaria ta ca si cum ar fi a mea. Poate suntem frati si nu ne mai aducem aminte... Sau poate nu. Macar de am muri spovediți. | |
| = cortul din port | Ioan-Mircea Popovici [06.Jan.08 10:30] |
| Un amestec de umor si tristete, intr-un suflet impartasit cu suferinta si dragoste. Fiecare secventa din scrierea ta este un poem de sine statator. Ma opresc in povestea asta: Creierul meu e un pod. Pînă-ntr-o zi mi-a fost frică să urc în el. Mai întîi erau visele cu picioare subțiri ca picioarele cailor de cursă. Apoi la intrare cuibul de ură. Vedeam corpul ei hidos și începeam să tremur. Apoi am afumat-o cu bălegar uscat și frica a dispărut. Ce bine ca frica a disparut la fum de balegar. Pe scara mea iti las niste rasina de brad, un pumn de scoici vorbitoare si-o carare care coboara spre mare. Merg sa prind Boboteaza din port. Fac acolo un cort... | |
| = raspunsuri | emilian valeriu pal [06.Jan.08 13:44] |
| Mircea, se poate plinge si ride in acelasi timp. Toata copilaria e un matchu pitchu care asteapta sa fie redescoperit si redat grandorii. Multumesc. Ioan-Mircea, multumesc mult de semn. Pasajul subliniat e scheletul intregului text. | |