| = Spleenul universal... | ILIESCU EMIL [02.Mar.08 12:46] |
| Spleenul universal din final, negarea sfințeniei taborice, precum și a spaimelor thanatice, recurența zilelor-tortură și a nopților-strigăte, totul devine sub penelul d-voastră un tablou cu irizări a la Goya, un poem despre realitatea imediată, sfârtecată de rugina stereotipiei și a gulerelor albe, scorțoase, cărora nu merită(imagine splendidă) "nici moartea să le spună povești". Omul-carcasă este de fapt idealul spre care tindem cu toții într-o autoclaustrare pentru a fi doar noi și visele noastre, nealterate de "prea multă degradare". | |
| = . | dorin cozan [02.Mar.08 13:59] |
| am citit asa: "în fiecare seară mănânc din moarte. testoasele" | |
| = ____ | Catalin Pavel [02.Mar.08 14:51] |
| prima strofa foarte buna. inclusiv sulfuric ma satisfacea, dar ai ramas doar la acid. continuarea respira in acelasi aer cu un comentariu politic gen ortega y gasset, la care oamenii carcasa din titlu sint o aluzie clara, daca nu e doar o coincidenta de gindire. el numeste individul asta cel mai adesea omul masa, dar si omul carapace (caparazon de hombre), om fara memorie, fara dubii, fara continuitate, fara experienta alteritatii - omul mediocru care distruge. dar intre timp lucrurile au intrat intr-o alta paradigma. | |
| = invata sa fii eco! | dorin cozan [02.Mar.08 15:22] |
| de-aia si zic, people, ca testoasa e de viitor. as propune si adaptarea clipului Satisfaction, plus ceva barabule. fara suparare :D | |
| = Ela, e plină lumea de oameni carcasă... | marius nițov [02.Mar.08 16:40] |
Ela, e plină lumea de oameni carcasă, fără îngeri, fără Dumnezeu! Cea mai gravă boală a omului e golirea spirituală, moartea sufletului. Găsesc o descriere impecabilă, cu talentul minunat pe care-l ai, a trăsăturilor unor astfel de oameni:"să credem în altceva să credem în oamenii-carcasă sunt fericiți nu au crampe și nici psoriazis nu-i bântuie fantome nu se sinucid ici-colo dâre de rugină memorii oxidate gulere înalte scorțoase în care-și înfundă materia alb-cenușie atârnați de vene de suflet moartea nu le spune povești" Dacă sunt printre ei, mă rog Domnului să-mi umple sufletul cu harul lui, să mă învie pentru a dărui mai multă dragoste! | |
| = părere | Ecaterina Bargan [02.Mar.08 17:57] |
| serile acumulează lent toate zămășițele zilei, și pătrund direct în oameni prin contactul propriu-zis al privirii. crăpatul pielii mi-a amintit brusc de bacovia, de boala lui periodică. aici cred că avea un alt rol - carcasă suferință dragoste - independent de confortul și vastitatea exterioară, suferința sedimentată înăuntru nu poate fi compensată cu nimic. cam în felul în care a definit Cătălin oamenii-carcasă am văzut eu strofa trei. mai departe se pune accent pe contrastul dintre gesturile/cuvintele reci ale acestor creaturi(care ucid orice speranță, credință, lumină), și impactul neconștientizat asupra celuilalt. poezia are o puternică forță vizuală. | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [03.Mar.08 10:57] |
| Emil, cred că cu cât privim mai mult și mai adânc în lume vedem îndeosebi degradarea și ce a mai rămas din oameni. Din păcate, autoclaustrarea, dacă devine ideal, deja devine dezumanizare. Dorin, apăi nu de țestoase e vorba aici, oamenii-carapace încă-s frumoși față de oamenii-carcase. Think about it, "people". Și e cam anapoda să înveți să fii altcineva (oho, Eco!!!), Do, câtă vreme abia mai reușim să fin noi înșine. Oamenii-carcasă nu pot fi nici, nici. Cătălin, am rescris "sulfuric", mi s-a părut prea tare la a "n" recitire și cumva inutil. Dar vedem și așa, oricum felul acela sulfuric de dragoste e ucigător, nu? Gasset cu oamenii-carapace e încă blând. Îți dai seama cum s-ar scrie un roman despre oamenii-carcasă. Și mai e și Vișniec, cu oamenii-pubelă. Tot mai greu cu oamenii, nu? Marius, degradarea sufletească, spirituală este tot mai rapidă și acaparatoare, puțini oameni buni, esențial buni, rare sunt spiritele alese, tot mai rare. Fir-ar a fire de viață. Ecaterina, oamenii-carcasă nu suferă, nu sunt neliniștiți interior, nu reverberează, nu transmit, nu dăruiesc, nu primesc. E trist, dar ei nu știu că e trist. "Fericiți cei săraci cu duhul", nu? Da, poezia are impact vizual, fiindcă impact vizual a avut și realitatea asupra autorului. Mulțumesc, Ela | |