| = din rana digului | Ioan-Mircea Popovici [26.Mar.08 10:29] |
| am suflat pe turnul de abanos, sa vad ca exista si-n umbra lui a aparut turnul de pietre si scoici. o parte din pietre semanau cu pietrele annei. doar scoile aveau alte soapte, alt cantec. una din ele era scoica din rana digului. alta, din samanta pipirigului... ne apărăm singurătatea o curățăm de nisip .......................................... si de Tymp............................. | |
| = periplu pe mările singurătății | vlad isacescu [26.Mar.08 13:08] |
| "forma de acum este doar întâmplarea trecerii prin stern a mâinilor pline de scoici..." "ne creștem frumos meduzele în grădini acvatice" versuri pe care le găsesc splendide, finalul închide poema perfect, Ela, dacă lumea a fost jupuită, oamenii ca tine îi pot croi din versuri tandre o nouă piele,ca de bebeluș, plăcut mult textul, revin. | |
| = e ca o stepă bine prinsă de oasele mari ale despărțirii | Erika Eugenia Keller [26.Mar.08 18:44] |
| spațiul tandru în care ne creștem singurătatea tăcerea în care îmi închipui că ne întâlnim spațiul de tandrețe fără muchii fără izolări autiste nedefinit cum umbra mea în jurul digului respirăm împreună suspendăm aerul ne creștem frumos meduzele în grădini acvatice ne apărăm singurătatea o curățăm de nisip aș fi vrut să nu am genunchi nici umeri să nu am forme proeminente doar învelișuri moi un fel de membrane subțiri impermeabile să păstreze sunetele să nu iasă din mine decât liniștea forma de acum este doar întâmplarea trecerii prin stern a mâinilor pline de scoici a zâmbetului tău dimineața o amplitudine stranie a dragostei firele de bambus prin care cântam fără nicio percepție corporală din ziua aceea lumea nu mai are piele e ca o stepă bine prinsă de oasele mari ale despărțirii initial am crezut ca acest poem dezvaluie doua tipuri de singurati Singuratatea care se refera atat la faptul ca iti lipseste jumatatea, cat si la aceea stare de singuratate in 2,3,4 insa scotandu-mi nasul din rapoartele sociale vad bine ca e un poem al prezentului care nu mai este legat de viitor, un poem in care esti doar tu fara un celalalt, el ramane in umbra , dezlegat, singuratatea in 2. Singuratate pe care o accepti, dar nu reusesti sa te resemnezi cu ea. De ce toate cele au un inceput si un sfarsit??? din ziua aceea lumea nu mai are piele e ca o stepă bine prinsă de oasele mari ale despărțirii pup dulce, E. | |
| = inca vie | Urdareanu Zamfir [27.Mar.08 01:26] |
| Am inteles din poezie ca lumea, chiar asa jupuita, este inca vie si armonioasa. Zamfir Urdareanu | |
| = mi-au placut | Ligia Pârvulescu [27.Mar.08 00:44] |
| mult imaginile,trimiterile la viata (sub)acvatica si la cea desertica (putand avea sensuri si interpretari multiple). Ce imi place si mai mult e finalul, care desi nu e brutal, e in forta si te lasa pe ganduri, sau mai degraba pe visare :) | |
| = Sunt un bambus | Ioan Jorz [27.Mar.08 01:27] |
| Plutim prin stepa despărțirilor de toate și de tot, de domestic și de strigătul reprimat în învelișuri moi. Ni se văd cearcănele sub fardul zâmbetului de circumstanță. Și Serghei Esenin ni se vede sub fard, ca un cearcăn… E atât de tragic tot ce nu trăim și atât de firesc tot ce trăim. Îmi încheagă poezia în suflet când citesc acest poem... Îmi încheagă plânsul în cuvintetele cu care nu pot să spun... Sunt un bambus, acolo, și el... Ce încercănare m-a cuprins citindu-ți poemul! | |
| + secunda care urmează | Mihai Leoveanu [27.Mar.08 16:41] |
| tăcerea este un fel de lasa-mă să te las rupere a spațiului de tandrețe rotund – care unghiuri în perfecțiunea unui nou Arhimede ? – da se poate respira împreună în adâncul unei singure măști cu nisipul înmugurind printre buze în loc de cuvânt adâncul cultivat cu meduze oasele ciudat îmbracă zâmbetul tău dimineața oasele mari ale unei despărțiri de piele de bambus de secunda care urmează - liniștea | |
| = poem balsam pentru autismul singurătății | Nitu Maria [28.Mar.08 07:04] |
| Devorez tot ce găsesc despre singurătate, ca să mă înțeleg. Și astfel de versuri mă oblojesc, mă ajută să coabitez cu mine mai bine. "Să curăț de nisip" și să fac "tandru" spațiul "în care ne creștem singurătatea" Poate puțin mi-au sunat discordant, în armonia stării poetice induse,unele sintagme cu ușor iz de termeni de manual:"percepție corporală", "forme proeminente", "membrană subțire, impermeabilă"(în concentrarea expresivă a frazării, e superfluu adjectivul "subțire", pentru că "membrana" prin definiție induce imaginea unui țesut subțire, impermeabil, care delimitează două medii). În poem e regizată cu talent tensiunea, ascendent, culminând cu finalul impecabil. M-a incitat să te citesc mai mult, întru complicitate afectivă! | |
| = opinia mea despre poezie | Valerian Ciobanu [28.Mar.08 17:02] |
| Singurătatea ta nu este într-un deșert, ca, bunăoară, cel al Saharei. Ea e printre semenii tăi, vreau să cred, citindu-ți rand după rand tot mai atent. Dar tandrețea spațiului mă duce și spre alte presupuneri. Nu sunteți o Sahară, ci un fel de oază în singurătatea penibilă. Nu vă resping versurile, le voi citi cu interes și în continuare, dacă voi mai avea ocazii... | |
| = Ela, tu nu poți să trăiești în singurătate, | marius nițov [28.Mar.08 16:50] |
| Ela, tu nu poți să trăiești în singurătate, poemul tău nu îndepărtează, atrage, e o rostire a iubirii. În ultimul timp nu am mai scris, când te citesc descopăr în cuvintele tale ceva din mine. | |
| = cate | Mihai Robea [28.Mar.08 17:04] |
| va imagini interesante pictate cu ocru de canossa, jupuita cand ar fi sa mai ramana...cum? | |
| = răspunsuri | Ela Victoria Luca [31.Mar.08 15:48] |
| Ioan, mulțam, da, prefer turnul de piatră și scoici. Și las singurătății dreptul ei, deplin, atât cât e necesar. Vlad, nu îmi simt versurile tandre, poate din cauza asperității zidurilor lumești. Erica, da, sunt diferite singurătăți, dar esența lor, "miezul", este același. Zamfir, dacă e frumoasă, atunci nimic nu îi poate zdrențui frumusețea. Dar oare este frumoasă? Și, dacă da, în ce sens? Ligia, și deșertul, și grădina (sub)acvatică sunt trăite intens, uneori simultan. Ioan, cearcănele astea prleungi și acoperitoare de insomnii indigo nu ne lasă uneori să percepem lumea așa cum îi este sensul. Mihai, secunda care urmează Secundarului, cea care nu știi niciodată cu ce vine și din ce liniște se adapă, secunda aceea poate rămâne în loc. Maria, nu mă pot abține uneori de la contraste sau/și de la contrarii. Aceasta s-a dorit o poezie ruptă de lume sau ruptă de mine. Valerian, voi păstra întotdeauna spațiile tandre, indiferent ce alt fel de spații le vor înconjura. Marius, fiecare dintre noi trăiește într-o anume singurătate, nu avem cum să evităm asta. Orice nuanță ar avea. Mihai, fain că ai perceput acest ocru de canossa interior, el predomina tabloul. "Casa de poezie" - e drept, preamultă încărcătură stilistică ici, știu bine asta. E un fel de camuflare; și, da, e un defect să mă camuflez așa, în acest gen de poetică. E asumat lucrul acesta, am uneori nevoie de asta. Sper să mă dezbar odată. Mulțumesc tuturor, Ela | |
| = erste | felix nicolau [31.Mar.08 20:41] |
| foarte mult placut prima strofa | |
| = felix | Ela Victoria Luca [02.Apr.08 03:01] |
| apăi, da, acolo m-am făcut ghem. gracias. | |
| = mai sus ca niciodata felicitari Ela | Iakab Cornelia Claudia [11.Jun.08 07:51] |
| un poem de o calitate fina, multumesc. ceea ce as scoate, doar in gandurile mele, aici se potriveste, e acel >. mi-se pare prea profesional, iar diferenta dintre comunicarea din poem si autism, comunicare prin sentiment, e doar diferenta dintre a alege si a nu avea decat o varianta, deoarece din varii motive gandirea e departe de sentiment, in incapacitate de a se dezvolta din sentiment, din a fi. puterea alegerii tacerilor pline pline e atat de bine conturata in versuri incat e cu neputinta sa nu intelegi ce inseamna chiar de nu ai incercat vreodata, adica nu ai fost niciodata tu in stare pura. | |
| = erata | Iakab Cornelia Claudia [11.Jun.08 07:51] |
| acel fara izolari autiste | |
| = ultima steluta inaintea plecarii Leoveanu | Anni- Lorei Mainka [16.Apr.10 11:51] |
| imi pare bine, asa am ajuns sa citesc acest poem la care sufletul n-a avut ce face, s-a trezit si a vibrat de emotie acest poem a primit ultima stelua de la prietenul si poetul care a fost Mihai Leoveanu....unii ne lipsesc chiar dinainte de plecare...... a spus-o atit de frumos | |