| = aura ;) | Fluerașu Petre [20.Apr.08 15:50] |
| alina, ai un titlu foarte interesant, care atrage. Iar textul mi-a placut tocmai pentru aura sa intimista, pentru rafinamentul trairilor descrise si pentru stilul bazat pe emotie. felicitari pentru impartirea in versuri, care este foarte inspirata si ofera valente nebanuite. mi-a placut aura acestui text. petre | |
| = .... | adriana barceanu [20.Apr.08 16:01] |
| prima parte are ceva fain... pe urma .... ai dat-o-n echilibristica grea de tot. eu zic sa revezi textul cu obiectivism, sa scoti ce nu-si are locul, balast mult, prea mult... senztie de ingretosare a cititorului. parerea mea. adaus personal. de obicei copii maltratati de parinti nu se bucura. ba chiar au probleme grave mai tarziu - o intreaga teorie o au occidentalii despre asta, dar ma rog, om fi noi altfel. ce sa zic spor la treaba. | |
| = li | George Asztalos [20.Apr.08 19:11] |
| senzația e de film drăgăstos de groază cred că Tarantino ar fi scos un film genial din poema asta...:) p.s.: ai grijă să nu mă împuști...sunt nenea pianistu'...:) amical și bărbierit frumos, george cel asztalos | |
| = păi, dacă atât se poate, asta e. | alina livia lazăr [20.Apr.08 19:47] |
petre, nu știu dacă un poem trebuie să aibă o "aură", să nu exagerăm. ea le este rezervată sfinților. adriana, habar n-ai despre ce vorbești. george, salutări amicale. | |
| = after | nica mădălina [20.Apr.08 20:10] |
| da, textul, ușor altfel decât prima lui variantă, pe care am citit-o la vremea ei, vine să confirme o așezare. în colțul de unde se jonglează cu aparența confesiunii, respectiv autenticismul ei. a tranșa asupra acestui astpect nu e însă treba cititorului. a lui e, cred, să decidă, atât cât poate, dacă textul spune. și spune, de spus. spune pe un ton mai puțin ferm și mai puțin dur decât altele din desaga autorului, dar puternică rămâne impresia că e spus înciudat și nervozat, cu accente de detașare și în haină de tandrețe (anunțată de spuma de la început). ceea ce mie una îmi zice deci că textul deschide câteva zone în care se pot face dacă nu remarce, cel puțin supoziții cu privire la stil. adică miza pe firescul limbajului, controlat sau nu nu mai importă, importă că lungit (mă refer la dimensiunile versurilor și la felul în care sunt legate), cu pauze limpezi (gen silabisirea, gen conclusivul care introduce ultimul vers), atât cât să semene nu musai a monolog, ci a poveste. dacă nu reală (căci, spuneam, nu asta cred că trebuie să îl intereseze pe cititor), cel puțin credibilă. cred că am zis generisme. de fapt voiam să spun că experimentarea într-o zonă mai puțin încrâncenată, așa cum se întâmplă cu acest text, e validă (chiar dacă nu se opteză pentru concentrare și imagini impactante prea) grație elementelor pe care am încercat să le punctez. fapt e că oricând un autor se îndepărtează cert de timbrul cu care a obișnuit, trebuie răbdare în a asculta manifestările timbrului schimbat. și aici, cred, da, că e o dregere a vocii. | |
| = revin | adriana barceanu [20.Apr.08 21:24] |
| e normal ca autorul sa nu aibe habar. e normal sa nu inteleaga de ce vede cititorul, de altfel unul pretentios ca mine, balast si incarcare menita a epata. pentru ca dragul meu autor, atunci cand vei intelege despre ce vorbesc vei fi depasit aceste momente. pana atunci multa inspiratie. te salut adriana | |
| = adriana, pe bune acum, | alina livia lazăr [20.Apr.08 21:33] |
chiar habar n-ai ce vorbești. ia-ți tu pretențiile și exprimă-le la tine în text, cum ai chef. iar data viitoare, când mai deschizi cutia asta de mesaje, ai argumentele critice pregătite, că altfel n-are niciun sens să-mi scrii, crede-mă. adică, n-am nevoie așa. te salut și eu. | |
| = li | Carmen-Manuela Macelaru [21.Apr.08 09:04] |
| mi-a placut poemul, intre nostalgie si introspectie.desi relativ destul de intins, nu e deloc obositor, deoarece trece cititotrul prin multe etape, mai bune, mai rele, reuseste sa captiveze. mcm | |
| = alina livia | Leonard Ancuta [22.Apr.08 12:05] |
| ce ai facut matale de te-au trecut in pagina de autor? tecstul e unul cat se poate de reusit, si io aveam chestii d-astea histrionice cand eram copil, dar nu stiu de ce, nu eram capabil sa gandesc atat de puternic la vremea aia. am mai intalnit pe cineva care pe la 4 ani voia sa-si omoare frate de curand nascut fiindca i se parea ca nu i se mai acorda suficienta atentie. astea sunt chestii tari, mi se par amuzante acum, dar par ca marcheaza un suflet de om. | |
| = Pe scurt, parerea mea | Adrian DUMITRU [25.May.08 06:17] |
| Ash spune ca da, autoarea avea dreptate cand ishi atentziona o cititoare ca nu shtie despre ce vorbeshte. Intr-adevar, violentza exercitata asupra copiilor lasa urme, shi da, este adevarat ca in majoritatea cazurilor, copiii fug de curea ca dracul de tamaie (tremuram la gandul ca tata o sa ishi faca rondul trimestrial la shcoala, pentru ca shtiam ce inseamna). Dar, daca textul dat este pus alaturi de Freud (shi nu ma refer la freudian/freudism folosit in genere ca o eufonie pentru obsesie sexuala sau libido etc), in mod special la ultimele doua dintre cele "Trei eseuri despre teoria sexualitatzii", shi inca shi mai special la "Este batut un copil" (ca sa nu mai spun nimic despre interpretarea de batranul Sigmund unui text de Goethe, tradus in romaneshte inca din anii '70), conchid ca autoarea are pe de-a-ntregul dreptate, cel putzin din perspectiva freudiana (iar Freud NU se referea la TOTZI copiii). Asta sub aspectul fondului - de altfel, textul mi se pare foarte explicit shi foarte clar. Shi veau sa cred ca nu este nici introspectiv, nici melancolic. Cat despre forma, nu shtiu sa spun daca mi-a placut. Spun doar ca l-am gasit interesant shi bine scris. In ceea ce priveshte pagina de autor, fac precum discipolii lui Pyrrhon shi ai lui Sextus Empiricus, shi imi abtzin judecata. | |
| = mi-e dor de voi, sunt o proastă. | alina livia lazăr [27.Jul.08 16:33] |
| carmen, oare unde or fi germenii acestor etape? oare nu sunt ei cumva în noi și ei ne urcă treptele?! leonard, tu nu ai înțeles nimic, nu sunt un om traumatizat, sunt un om care se uită altfel la lucruri și oameni. ceea ce nu e ușor. eu nu am vrut să fie așa. adrian, așa e, nici introspectiv, nici melancolic. ci, pur și simplu, ca o tăietură. pe deget. cu un cuțit foarte fin. și nu ți-e frică și nu te doare decât când începi să vezi sângele curgând, cam așa. | |