| = parere | ionut caragea [14.Sep.08 15:40] |
| să iei o oglindă, să nu te vezi, imaginea reflectată este a altcuiva a se incerca asa: sa iei o oglinda, sa vezi pe altcineva este mai simplu, mai eficace, fara sa fie nevoie sa descrii, asa lasi cititorului posibilitatea sa interpreteze plus ca a reflecta, un verb destul de pretentios poetic, il repeti, procedeul repetitiei fiind mai putin reusit in acest caz mai ai si repetitia conversatiei cu dzeu, din cele doua ipostaze, nu stiu care este mai banala, prima varianta sau a doua, poti renunta la filosofia asta destul de... banala... gen conversatii cu dumnezeu, neal donald walsch dumnezeu il repeti de patru ori, destul de suparator poemul este lipsit de substanta, poate doar finalul mai salveaza ceva, ipostaza creatorului si creatiei in spatiul cathartic al pamantului | |
| = . | Ela Victoria Luca [14.Sep.08 15:47] |
| ionuț, mulțumesc pt. opinii-sugestii, dar nu voi schimba. fiindcă exact așa doresc să rămână și la versurile cu imaginea reflectată, și repetiția (supărătoare pt tine) a cuvântului dumnezeu. și completrile tale din finalul comentariului nu mă surprind deloc, chiar vin în linia "să stai de vorbă cu dumnezeu, ce banal". cât despre lipsa de profunzime, de unicitate, de substanță, despre "ieftinul" filosofiei etc. din textele mele, te las să spui până te plictisești. fiindcă intenția ta e clară. ela | |
| = parere | Ecaterina Bargan [14.Sep.08 16:04] |
| dumnezeu imi e amic inca de la gradinita. mi-a plăcut mult strofa 4, asta daca e sa considerăm strofe și cele de un vers, cum este normal. dar să o luăm pe rînd, ca pe vremurile bune/proase. 1 strofa: o introducere simplă dar care spune totul. ce spune? da, chiar spune totul. pe cit de banal pe atit de necesar/vital/esential. de aici porneste rostul rugaciunii la care apelam de cele mai multe ori in vremurile mai grele. 2 strofa: evidenta continuare a primei. mi s-a părut frumos, gingaj, naiv și candid, mai ales cele promise de copil. 3 strofa: da, asa este. am asa un obicei sa gindesc atunci cind merg pe strada. un amic mi-a spus ca e un lucru normal, care i se mai intimpla si lui, si celorlalti. stiam asta. eu cred ca atunci dumnezeu vorbeste cu noi, pentru ca cineva a spus "dumnezeu este in tine". 4 strofa: nu știu cum iese că în fiecare strofă cuprind și o părticică din adevărul următoarei. identic proces se întîmplă cu o poezie scria inaintea alteia, undeva intuind ce o sas povesteasca urmatoarea. este doar un fir legat prea strins, si o scriitura mult prea fireasca, daca exista grade de comparatie si pentru termenul "firesc". nu mi se pare ok reluarea lexemei "banalitate", dar e foarte bun și cu un impact puternic versul 4 strofa 4. stranie coincidenta. ma marcheaza cumva. strofa 5: asta imi spun de regula cind am greutati care am senzatia ca nu se mai termina. strofa 6: exact in ideea asta ma gindeam sa pictez ceva, ii ziceam si unui amic care mi-a facut o vizita de departe. stranie coincidenta. strofa 7: mi se pare un vers mult in stilul tau de a scrie, lucru bun in opinia mea. foarte frumos textul ca intreg. dar raman cu versul 4 strofa 4, si proximitatea acestuia: o întâmplare pe care nu o poți spune nimănui te-ar crede idiot, nebun, fanatic sau ar trece impasibil ar mișca plictisit din umeri ecaterina | |
| = ecaterina | Ela Victoria Luca [14.Sep.08 16:20] |
| ai lucrat în detaliu pe suprafața asta a poeziei, sesizând cum un vers se desfășoară din celălalt, în urma sensului. nu știu dacă poem frumos, poem urât, aici adevărul este mereu subiectiv, "oglinzile" sunt diferite, ca și banaliatea reflectărilor. însă ceea ce se vede dincolo de prezentul imaginii este esențial. ai ales ca "favorite" un vers și o strofă cam controversate. dar există întotdeauna întâmplări pe care nu le spunem nimănui. mulțumesc, așa, firesc, ela | |
| = 2 | ionut caragea [14.Sep.08 16:42] |
| da, intentia mea este clara, poemul este perfectibil, in situatia de fata este departe de a fi un poem valoros si asta o poti recunoaste si tu sa o luam la bani marunti in primul rand generalizezi, nu este o regula ca ORICE trecator cu cearcane, maneci rupte, etc sau ORICE copil cand adoarme si jura sa fie cuminte, etc, sa spuna ca este banal sa stai de vorba cu dzeu. Pt asta ar trebui sa intrebi orice trecator, orice copil, iti ramane doar posibilitatea unei supozitii care te indeparteaza f mult de adevarul poetic dupa care, te referi la TINE, care are sustinere, este o banalitate subiectiva, negeneralizata ca in prima situatie mai ai o mica stangacie, mai intai il consideri pe dzeu un el, apoi il consideri voce, intamplare, revenind iar la el dand din umeri... ar fi mult mai buna o alta ordine a versurilor deasemenea să iei o oglindă, să nu te vezi, imaginea reflectată este a altcuiva te uiți în detaliu, îl rogi pe dumnezeu să-i păstreze sufletul ai verbul sa nu te vezi, urmat de verbul te uiti, asta chiar nu iti spune nimic? Ca si cand ai spune mananc si mai departe ma hranesc... reflectarea se va îndeplini reflectarea se indeplineste oricum, insa este vorba despre un adevar al acestei reflectari dupa cum spuneam, un poem perfectibil | |
| = Ela Victoria Luca | Silvia Goteanschii [14.Sep.08 16:39] |
| Ionuț, eu nu văd "lipsă" aceea de substanță de care vorbești cu atâta pafos. Recitește poemul, iar eu, până înțelegi tu mesajul, voi comenta chiar profunzimea și filosoficul existențial al sensului poeziei: 1. să stai de vorbă cu dumnezeu, ce banal - ilustrarea prezentului ateu, când credința nu mai are influența anterioară asupra societății umane, și dacă se presupune că Dumnezeu există, ce simplu ar fi ca trecătorul cu cearcăne să se întoarcă cu fața la lumină pentru eliberare și îndepărtarea necazului. 2. și asta-i deja o banalitate, o voce dinăuntru sau din afară auzită, închipuită o întâmplare pe care nu o poți spune nimănui te-ar crede idiot, nebun, fanatic sau ar trece impasibil ar mișca plictisit din umeri - indiferența și surplusul de practicitate al sistemului social, credința în divinitate nu mai apare ca o conștiință socială, ci o iluzie, o fantasmă, în sfârșit, o banalitate 3. să iei o oglindă, să nu te vezi, imaginea reflectată este a altcuiva te uiți în detaliu, îl rogi pe dumnezeu să-i păstreze sufletul fără încercări letale să-i păstreze trupul între landuri până când va fi împăcat cu trecerea - imaginea reflectată nu mai continuă a fi a omului realist, a omului sigur, ci semnifică reproducerea vizuală și senzorială a păcătosului care a cunoscut în oglindă realitatea subiectivă, perturbându-se astfel raportul gnoseologic inițial. Și aici survine pedeapsa, frica omului de evenimentul letal, care, conform dispozițiilor înăscute, este inevitabil. să spargi oglinda, dacă vezi mai mult decât prezentul de spaimă că reflectarea se va îndeplini o mână va smulge brutal firele - spargerea oglinzii, semnifică neputința de împotrivire, furia provocată posibilitatea necalculată a realizării procesului reflectat în momentul cunoașterii adevărului suprem, stabilit, inflexibil și obscur. 4. și dumnezeu se va privi mai departe în pământ - "suntem făcuți după chipul și asemănarea lui", omul-lut, omul-țărână înrudindu-se pentru veșnicie cu zeitatea. cu respect și sinceră apreciere | |
| = Oglinda magică | Ion Cuzuioc [14.Sep.08 16:54] |
| Ela,poemul D-tale cu oglinda îmi amintesc mai multe basme cu oglinzi fermecătoare.Toate bune,dar de ce să spargem oglinda magică?De frică-teamă?N-aș face-o,cel puțin eu-autor a mai multor cărți de basme.Oglinda spartă,știrbată mai e și un semn rău.Le-ai aranjat pe toate de minune cu-un sfârșit creștinesc:..Dumnezeu se va privi mai departe în pământ.Minunat.Am citit și comentariile colegilor de pe Agonia.Colegialitate și sinceritate precum o merită Sfânta Duminică.V-aș trimite,inclusiv și colegilor editori,câteva cărți cu povești,să vă mai odihniți nițel,dar cum?Pe ce adresă?Apropo,legendara cântăreață Angela Moldovan este cunoscută și prin cântecul"La oglindă".Cu amiciție Ion Cuzuioc. | |
| = ionuț, silvia | Ela Victoria Luca [14.Sep.08 16:54] |
| evident, perfectibil, asta nu se poate nega la niciun poem sau text scris vreodată (generalizarea fie-mi permisă) da, am vrut "orice" trecător care...; "orice" copil care, cu adăugirile respective. chiar dacă tu consideri că nu e binevenită generalizarea. acolo e vorba de a nu se vedea. de văz. de "să te/nu te vezi", chiar dacă te uiți în detaliu. sunt diferențe esențiale, care mie îmi spun multe. de aceea și alăturarea verbelor. cât despre îndeplinirea a ceea ce pre-vezi sau ce este pre-văzut într-o "oglindă"/reflectare sau alta, niciun adevăr nu este absolut. cel puțin nu cele omenești. deci, da, e perfectibil, ca tot ce e făcut/înfăptuit de mâna omului. în rest, cred că avem perspective atât de diferite asupra lucrurilor, încât e greu să se acordeze într-un același adevăr. poetic sau nu. silvia, m-a atins interpretarea ta, sens după sens, fiindcă e clară, e de o finețe și migală, încât mă face să îmi dau seama și să mă bucur că pentru unii cititori pătrunderea în multiplele straturi ale unei scrieri (indiferent cine îi este autorul) chiar se întâmplă, iar acesta este un lucru care te face, într-o duminică a Sfintei Cruci, să păstrezi măcar o oglindă, a scriiturii. mulțumesc frumos, ela | |
| = Ion | Ela Victoria Luca [14.Sep.08 16:58] |
| comentariul tău a intrat în timp ce le răspundeam celor 2 autori. nu întâmplător este scris astăzi acest text/poem; se știe că atunci când sufletele se duc, oglinzile se acoperă. iar sufletul care este născut într-o duminică așa ca aceasta, cu semnificația ei biblică, ar merita să nu aibă oglinzi acoperite; mai bine să le spargem, să îi păstrăm cumva, chiar și "stând de vorbă cu dumnezeu", încă viața aici, pe pământ. e un poem dedicat. mulțumesc frumos pt. paralela cu basmele, legendele, alte "oglinzi fermecate", pământești sau sau nu. ela | |