| = suntem în ziduri | Doru Dorian David [02.Dec.08 04:02] |
| "când mâinile se mișcă pe sub cuvinte și ne strâng" atunci incepem sa scriem cu suspinul, cu trupul, cuvintele nu mai incap in poem si ne navalesc... Am ales acest poem care m-a zidit caramida cu caramida! "am fi putut trăi așa, în spărtura asta să ținem pe genunchi plăceri minuscule, fleacuri să ne ștergem mâinile unul de celălalt după atâta praf, după atâtea lucruri ascunse" Se simte de peste ocean ca esti in forma! Un gand bun! | |
| = sipmlu dar sublim ce ai scris azi Ela | Mahmoud Djamal [02.Dec.08 09:24] |
| ziduri înalte- doar tăcerea-n jur pictând aripi și umbre. stima mea | |
| = erată | Mahmoud Djamal [02.Dec.08 09:26] |
| simplu în loc de sipmlu | |
| = Rar am intalnit... | Ioana Geier [02.Dec.08 09:34] |
| Rar am intalnit o pagina de iubire atat de frumoasa,tocmai prin tristetea prezenta,prin dezamagirea traita asa de aprins! Cu simpatie, Ioana | |
| = Ela tristetile | angela spinei [02.Dec.08 09:59] |
| ne acopera inimile si construiesc ziduri. exista insa iubirea. antidot universal imi iau cu mine versurile tale si tac cu respect angela | |
| = atât de simplu, atât de sec... | Victor Potra [02.Dec.08 19:32] |
| ... e uscată ca o floare în ierbar, trăirea ta, Ela. Cu drag o spun. Nu că n-ai să te superi. Dar știi cum e: te-am văzut, mi-ai plăcut, acum suporți consecințele... :) Nu am pretenția observațiilor tehnice. Dar după ce ai circumscris emoțional "conflictul", așteptam și ceva "acțiune". Aici renunțarea vine, insinuată, încă din primele versuri... prea devreme... Da, ai reușit să transmiți fragilitatea, Ela... Dar pierderea e dramatică când "de pierdutul" e viu... Încă ezitând dacă să fiu fanul tău, V. :) | |
| = Somnul trecut de partea cealaltă | George Floarea [03.Dec.08 06:16] |
| Îmi place cum redai destămarea unei iubiri în prima strofă „cărămidă cu cărămidă”, apoi justificarea din strofa a doua și ruperea definitivă din ultima strofă, toate astea fac din acest poem unul al deplinei maturități poetice. Cu admirație și respect, George Floarea. | |
| = multumesc | Ela Victoria Luca [08.Dec.08 15:26] |
| doru, rar mai încap cuvinte atunci când toate zidurile se surpă. nu stiu cum se vede de peste ocean, dar din ocean pesemne cuvintele-pesti sar azi libere. djamal, când rămâne tăcerea din tot, nu stiu cum se desfăsoară umbra. ioana, apăi de e des sau de e rar, nu stiu să spun, poate doar certitudinea primirii tale deschise e o mărturie. angela, daca iubirea ajunge sa fie antidot universal, atunci cum dumnezeu exista atat de putini oameni care iubesc autentic? si cineva ar zice acum: ”fiindcă dragoste cu sila nu se poate, domnule!”. victor, lasă așa sec, precum vinul de vitză veche, si simplu precum bătaia ultimă a inimii. nu, nu, nu deveni fanul unor texte, oricine le-ar scrie (fanatismul dăunează grav spiritului), eventual fanfan la tulipe. sau funny. george, e un acelasi proces precum al clădirii ei interioare. la fel se si surpă. sau se smulge, cărămidă cu cărămidă. fir-ar ea de arhitectură a vietzii. :) multumesc si iertare pentru târziul răspunsurilor, ela | |
| = un poem care a trecut peste propriul lui sfarsit. | diana barabas [04.Jan.09 11:23] |
| E tarziu dar am vrut sa te cunosc si am ales poezia asta a ta. Ce descoperire! Vine continuu si se amesteca in mine si nu mai stiu de ce parte a zidului sunt sau daca mai exista vreun zid... Nimic nu se surpa, totul se transforma... E un poem care a trecut peste propriul lui sfarsit. O floare uscata in ierbar care infloreste in timpul altuia (al cititorului)... | |