Comentariile membrilor:

 =  Iarna când mi se aburesc ochelarii
George Floarea
[03.Dec.08 22:45]
Un text de o tandrețe specială izvorât lin dintr-un univers feminin plin de substanță. Am remarcat atât construcția acestui text dar și ritmul de confesiune spusă în șoaptă. Ador aceste poeme unde fiecare suflet ce tânjește după dragoste își poate găsi un refugiu de unde să privească în liniște iarna din oameni. gf

 =  părere
Ecaterina Bargan
[03.Dec.08 22:52]
mi se par deranjante anumite neacurateți de tastare a punctelor de suspensie dar, la nivel de conținut, textul are impact adînc, mai ales în partea a treia, unde în cadru intră bicicletele. fără prima frază de acolo restul și-ar fi pierdut din sens, dar astfel construit, are un sens unic și închegat. ce mi s-a părut mai banală ar fi insistarea asupra ideii că celălalt are o singură inimă și fraza "aerul miroase a dimineți", deși imediat următoarea expresie izbutește să o scoată din banalitate "unele în care tu ești" prin circumstanțele oferite numai "din timp în timp". aș fi scos faza cu praful din final incluzînd-o, după necesitate, în alt context, fiindcă acolo, în final, trebuie lucrat la fel de atent cum se lucrează faza decorării porțelanului în etapa semifinală, ca gravura în aur. per ansamblu, un text care mi-a plăcut, un txt cu imagini suficient de aprinse, ca să poată fi lipsit de anumite ilustrații.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0