| = parere | Ecaterina Bargan [29.Dec.08 17:20] |
| unica parte care mi-a placut aici este: un vuiet sub stresini, când te apropii și nu știi dacă mă atingi sau doar se sting felinarele așa, înghețați, avem timp să ne scriem câteva certitudini cum de cele mai multe ori se intimpla sa ai finaluri reusite. in prima strofa atins de ignoranță mi se pare in plus. cred ca felul in care este construit deranjeaza, cit un surplus care nu poate fi numit astfel atita timp cit contribuie la esenta mesajului, insa cind aduce aer prozaic, lungind la infinit actiunea... domina cu aer explicativ. este clara utilizarea virgulelor, fiindca si poezia e densa prin imagini, greu de separat intr-o alta forma decit cea de acum. si in strofa trei remarc ceva original, ori numai un stilpersonal din poeziile tale, pe care il regasesc constant cum ar veni ori numai razele oranj, prea blânde/ le fotografiam răzleț, făceau pact/ cu sunetele, cu liniștea sub care adorm - acea asezare echilibrata a cuvintelor. despre final nu pot zice nimic, e cel mai bun. | |
| = + | Vasile Mihalache [29.Dec.08 23:23] |
| Mie strofa a doua mi-a transmis cu multă emoție dreapta înțelegere a umanului. Pentru aceasta zic, se merită construcția toată a poemului spre adăpostire. | |
| = Ecaterina, Vasile | Ela Victoria Luca [30.Dec.08 11:28] |
| ecaterina, voi vedea dacă acel vers intră sau nu în economia poemului, atunci când l-am scris si-a aflat sensul, altfel nu ar fi existat. vasile, în strofa a doua se regăsesc numai aceia care stiu povestea ”frământării frigului”, mai ales. multumesc, ela | |
| = certitudini scrise în suflet | Camelia Silea [30.Dec.08 16:09] |
| Dincolo de scările pasajului e o lume mirifică, a blândeții despre care vorbește Ela, unde frigul frământat în genunchi se moaie cu cozonac proaspăt și pâine de casă, apoi, prin stufăriș, lumina se reflectă-n gânduri bune vegheate de felinare. Mi-a plăcut finalul, ideea certitudinilor scrise undeva în suflet. Cami | |
| = Camelia | Ela Victoria Luca [31.Dec.08 15:41] |
| Multumesc, numai descoperirea unei autentice frumuseti te face sa pleci ochii si sa mergi cu sfiala prin pasaj, pe poteci, prin stufarisul de viata. Ela | |
| = Cu două mâini | Călin Sămărghițan [31.Dec.08 15:56] |
| Cu o mână calc o cămașă și cu una... recitesc poezia Elei. Inima crește ca o pâine, căci știu că e scrisă la Sibiu, și prin pasajul acela blând am trecut de multe ori, spre visul perpetuu al unei vieți "afânate ca un cozonac". Nu știam ce-aud, dar e "vuietul de streșini", nu știam pe ce calc, pe resturi de cer, căci a venit Ela să fotografieze și să scrie, să ne facă să înțelegem și noi, astfel, unde trăim. | |
| = Călin | Ela Victoria Luca [31.Dec.08 16:02] |
| am citit în fugă titlul comentariului tău: ”cu două inimi”. Si cred că este adevărat, am venit cu o inimă sincopată si mă voi întoarce cu două inimi, una a mea, reîntreagită, si una a Sibiului, atât de rotundă, încât nici pâinea cerului nu o poate cuprinde. multam vouă pentru cum dăruiti frumusete. (tiii, ce hărnicel e călinul în ultima zi douămiiopt si spre cea dintâi douămiinouă) Ela | |
| = er | Ela Victoria Luca [31.Dec.08 16:03] |
| reîntregită, desigur | |