| = până data viitoare tot revin | Laurențiu Ion [28.Jan.09 23:06] |
| că am un text și nu-mi tace că-mi respiră pe nas pe gură nu l-aș putea vedea ca un backspace nicio lipsă nici la intrare nici la ieșire și cred că aici e un plus textul se păstrează același ritm îl păstrează deși aș putea contesta strălucirea francescăi sau a soarelui aici mi-a sunat tare urât impiedicat dar consider că face parte din tehnica de construcție a personajelor adică e taxabilă rău exprimarea dar personajul nu cred că e puțin de detaliat atât timp cât textul e bun și vorbește arată și mai cred că mă opresc aici din căutarea agonică de a găsi texte bune prefer să adorm cu gustul că am citit un text buuun | |
| = Călin Sămărghițan, | Murza Narcis Ioel [29.Jan.09 02:41] |
| un text care are un farmec aparte. se dovedește prozatorul poetului, și încă "en force". strălucirea Francescăi se află într-o uniune "hindu" cu lumina soarelui, Cezar pare un cavaler scos dintr-o carte de povești, ceea ce nu-l afectează deloc, oglinda pare să aibă rol de majordom protector. o mireasmă de flori de câmp răzbate printre clopoțeii de vânt dinspre vară înspre noi, prin povestire. citit, plăcut cu prietenie, Narcis | |
| = am corectat | Călin Sămărghițan [28.Jan.09 23:51] |
| Laurențiu, am corectat puțin. Era confuz acolo. Mulțumesc pentru remarcă. | |
| = Surpriza serii | Maria-Gabriela Dobrescu [29.Jan.09 00:11] |
| Sincer, nu mă așteptam să scrii texte așa de lungi. Ca să te parafrazez, te prinde și proza. Și încă foarte bine. Din perspectiva femeii îmi place ideea acestei proze. Îmi place și Francesca și aștept să aflu ce poveste vei țese în jurul ei. Sunt convinsă că vom avea multe surprize. Ai reușit să-mi stârnești curiozitatea. Maria | |
| = Câteva precizări | Călin Sămărghițan [29.Jan.09 17:18] |
| Laurențiu, Ioana, Narcis și Maria vă mulțumesc în primul rând pentru popas și vă consider invitații mei în atelierul acestei viitoare nuvele. Voi avea nevoie și pe mai departe de părerile voastre și ale tuturor celor care vor avea ceva de spus. Lucrăm împreună, da? E un proiect destul de pretențios pentru mine, și poate inaugurăm un fel de "școală" a scriitorului care să primească "direct în timpul acțiunii" impresiile cititorilor, pentru a înțelege mai ușor unde șchioapătă. Astfel, mă simt nevoit să vă spun niște lucruri. Ați amintit cu toții unele dintre personaje, iar Narcis a amintit chiar obiecte, ca oglinda și clopoțeii. Mă bucură asta, căci pentru mine înseamnă că textul reușește să și arate ceea ce am pus în el. În privința personajelor țin să spun un lucru important. Am pornit "la drum" cu alte intenții decât prozele mele de până acum. În ce sens? Ziceam odată că eu ca autor sunt doar o unealtă în mâinile personajelor care sunt independente. Ei bine, nu mai e cazul aici, căci voi încerca să fac personajele să reacționeze așa cum vreau eu, ca să le integrez în subiectul care e deja fixat. (Deci, sper ca propriile-mi personaje să nu pună stăpânire pe mine, și să mă manipuleze.) Problema e că vreau să știu din partea voastră dacă personajele în viitoarele lor acțiuni vor fi credibile. Asta urmăresc, credibilitatea și autenticitatea lor. E cel mai important de avut în vedere. Să nu fie false, să nu pară forțate de către autor. Deci spuneți-mi dacă ceva vi se pare artificial, așa cum a făcut imediat Laurențiu Ion, căruia îi mulțumesc încă o dată. Avea dreptate acolo. Totodată, nu vreau să fiți dezamăgiți sau prea extaziați de viitoarele evoluții ale personajelor, lăsați-le să meargă încotro vrea autorul, dar amendați-le imediat dacă nu sunt credibile în ceea ce fac, acordându-le totodată prezumția de imprevizibilitate, dar această prezumție să fie la rândul ei credibilă. Greu, nu? Mai greu, chiar, decât a fi autor. nu vreau nici să vă leg de glie, a se citi "de text". Deci, nu am pretenția acum să mă citiți tot timpul și să mai și spuneți câte ceva. Narcis amintea câteva obiecte. Din nou e benefic pentru mine, căci pe parcurs vor exista anumite lucruri, obiecte, fenomene și cine știe mai ce (nu numai personajele însele), care se vor dovedi necesare imaginii finale. Nu pot spune care, căci dezvăluirile v-ar da indicii, pe care vreau ca cititorul să le observe singur. Nu vor fi greu de înțeles, nu căutați acum acul în carul cu fân, sau subtilități de nuanță, nicidecum, căci vor fi evidente cu o minimă atenție și o oarecare răbdare. Deocamdată mai pot spune că vor mai fi și alte personaje, și încă vreo câteva episoade bune. Scheletul și ligamentele le am deja, inclusiv deznodământul, deci voi imprima o anumită pantă acțiunilor, așadar acordați-i autorului și un anumit "capital de încredere" în anumite privințe. Dar întrucât acum pun carnea și mușchii, construiesc personajele ca să ajungă la "destinația" dorită de mine, pentru asta mi-ar prinde bine exprimarea unor impresii cât mai personale. Cu cât mai variate, cu atât mai bine. Vă mulțumesc și vă invit pe cât mai mulți să mă ajutați. | |
| = D-le Călin, m-ați pus... | Emil Iliescu [29.Jan.09 18:46] |
| D-le Călin, m-ați pus la treabă deja! Filip este pentru mine personajul central, alături de Francesca. De ce? Fiindcă intuiesc ceva din nerăbdarea, cu care a încercat să îi comunice personal prin telefon Francescăi nominalizarea lui la premiile "Barlow". Nimeni altul nu ar fi putut fi persoana căreia i s-a transmis politicos: "Francesca doarme, aș dori să n-o trezești!". El, "poetul cu panglicile lui de vânt", mi se pare mai aproape de sufletul visător al Francescăi. Chiar dacă Cezar este omul care se poate bucura în fiecare dimineață de mireasma acelui lob diafan de ureche, pe care el depune toată iubirea lumii. Dar între Cezar și Francesca, să nu uităm, se află o ușă: "În spatele oricărei uși întotdeauna se întinde o cu totul altă lume". Este turnul de fluturi, în care Francesca așteaptă să urce spre ea respirația versurilor lui Filip, omul despre care ea spune: "Ținea mult la prietenia lui, la disponibilitatea lui de a-i asculta în orice moment problemele. Lui putea să-i spună orice, chiar dacă... Asta când nu era în zilele lui negre, atunci nu vorbea cu nimeni, era ursuz și iritabil, și era mai bine să te ții deoparte." Proza captivează în primul rând prin simbolistica interiorului domestic, pe care tânărul nostru agonic Murza Narcis a intuit-o. Francesca trăiește prin lucrurile diafane ce o înconjoară de la blănița copilăriei, până la tabloul trist al trandafirilor vișinii scuturați, sfeșnice, draperii, clopoțeii de vânt. Și până la fântâna, de care sunt sigur că se va bucura într-o zi. Poate că acolo va fi unul din locurile enigmatice ale enigmaticei Franscesca. Dacă am bătut câmpii cu grație, iertați-mă! Dacă mi-ați acceptat interpretările nu pot să fiu decât fericit! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Apreciez | Călin Sămărghițan [29.Jan.09 19:59] |
| Domnule Emil, apreciez în chip deosebit atenta privire a dumneavoastră și deslușire a unor sensuri. Ați menționat părți esențiale. Sunteți unul dintre foarte cunoscuții și apreciații prozatori ai site-ului, la a cărui părere țin întotdeauna. În privința desfășurării ulterioare a lucrurilor nu mă voi pronunța, lăsând ca textul să-și facă datoria pe mai departe. Stofa dumneavoastră de prozator, dovedită de atâtea ori, mă intimidează oarecum, dar voi încerca să fac față. Trageți-mă de mâneca, vă rog, dacă o iau pe miriști. | |
| = trebuie să vă mai spun ceva | Călin Sămărghițan [10.Dec.18 14:27] |
| Da, trebuie să vă mai spun ceva, acum cât e caldă. Vă mulțumesc tuturor celor care pe mess, sau domnul Emil aici, mi-ați împărtășit variantele personale de evoluție a personajelor. Mi-ați oferit o mare bucurie. Acum realizez cât este de plăcut să afli dorințele și înclinațiile sufletești ale cititorilor. Nu spun dacă cineva a "nimerit", sau nu. O variantă cel puțin este complet neașteptată chiar și pentru mine. Trebuie să încercați asta neapărat, ca să simțiți senzația VIEȚII personajelor tale. Nu-ți mai sunt indiferente și începi să le iubești. Ca un nebun, pe toate deopotrivă. Găsesc fascinantă senzația de a-ți vedea propriile personaje în mâinile altor autori, în pragul altor destine. Destin? Destinul cui? Chiar există destin al unui personaj? Oare așa se simte și Dumnezeu? | |
| = Credibile si autentice | Ariadna Petri [09.Mar.09 13:33] |
| ... sa fie credibile si autentice, autentice da, desi imaginea si sentimentul imi par atat de firesti, atat de bine cunoscute, ca si cum as fi trait cu ele sau in ele mult timp. Si totusi chair exista atata revarsare de lumina? Si pot macar sa sper ca nu este efemera? Mi-as dori macar o zi macar o saptamana sa dureze. Cred ca o sa fug sa citesc partea III si mai departe. Si totusi daca nu e credibil, daca stim soarta utopiei nu ne mai permitem sa visam? Atata doar ca Cezar imi pare prea acaparat emotional de Francesca, cel putin deocamdata. Nu mi se pare ca are libertatea gandului lui, libertatea frumosului lui nu il face sclav, te rog! (Sau asta e masura realitatii din atmosfera utopica?) Mi se pare mai firesc si mai de asteptat sa-l lasi pe sarmanul Cezar nobil si pustiu, dar au mers multe drumuri intr-acolo, oare n-ai putea sa-l salvezi macar pe el, macar de data aceasta?! | |
| = Sorți și soarte | Călin Sămărghițan [13.Mar.09 00:21] |
| Ariadna, soarta personajelor mele mă bântuie tot mai mult. Cu Corina Papouis și Dan Herciu le-am tocat într-o discuție fantastică de peste două ore. Filip era o sticlă de Sprite, Francesca o scrumieră Lavazza, iar Cezar un program al cafenelei pe luna martie. Îți spun, ne-au epuizat. Iar discuția asta venea după partea a șasea. Reieșea că Cezar e cel mai neglijat. Da. Trebuie să fac ceva și pentru el, dar nu cred că el vrea asta. Mulțumesc pentru opinii, sper că ai avut răbdare să citești până la capăt. | |
| = ep. I-II | Petru Teodor [24.Apr.09 20:11] |
| Relatarea unei morți calculate (corecturi și notițe pe marginea paginii): - "Poetul tău e nominalizat, doar știi asta deja. Accentuă acel ”tău” și-l lungi puțin, de parcă" * sfârșitul începe...; asta deoarece la final se înțelege fragmentul I; * personajele sun nedefinite încă; voi sublinia ceea ce este important în înțelegerea textului altfel (Cezar nu este cel mai neglijat!, ci Fillip, pentru că se neglijeaza pe sine; dar nu se vede aici, se vede în final): - > ”S-aștepte” își spuse, și-și văzu mai departe de jocul cu degetele picioarelor printre smocurile blăniței de lângă pat. Mângâierea tălpilor goale, un mic capriciu încă din vremea copilăriei, căci blănița nu se mai potrivea demult cu mobila dormitorului, dar era singura abatere pe care și-o permisese. Nu putuse să renunțe la acest obicei despre care îi plăcea să creadă că-i va face ziua mai confortabilă. Să te cobori din pat, pe jumătate adormită, cu picioarele goale pe blănița pufoasă, da! Dincolo de blăniță, parchetul lucios strălucea ca o mare calmă sub soare. * se vede clar că avem de-a face cu o femeie capricioasă, această Francesca; * Cezar aproape daltonist, nu distinge culorile flopentru el toate sunt asemeni; mă rog, nu chiar toate - freamăta de dragoste la vederea Francescăi; * camera este minunata (închisoarea ei, "mormântul" ei - asta este camera - de ce/ - pentru că aici îngroapă moartea ei și multe alte morți); dar să nu anticipăm (:)). (va urma) cu repect, pt. p.s.: sper să nu deranjeze prea tare această aranjare a comentariului meu pe episoade; ce să-i fac, și povestea este tot pe episoade). | |
| = Începutul | Călin Sămărghițan [05.May.09 09:26] |
| Da, partea întâi se înțelege doar la final. Sunt curios de ce spui că Filip este cel care se neglijează pe sine. Mie chiar mi se pare că dimpotrivă, că în egoismul lui, Filip își construiește întregul univers în jurul propriei persoane. Iar la final o demonstrează, căci însăși sinuciderea el o săvârșește, ”o ritualizează”, ca pe un act estetic e egocentric, de expiere. Daltonismul lui Cezar are semnificație aparte. El este, prin structură, departe de orice tip de receptare artistică. E incompatibil, el nu are organ de receptare a nuanțelor. Ca autor, îl situez din start mult inferior lui Filip, datorită acestei ”infirmități”. Nu mă aștept, desigur, să răspunzi, ai acordat deja multă atenție acestei proze, pentru care îți mulțumesc încă o dată. Îmi prinde bine această revedere. | |
| = discuția este totuși interesantă... | Petru Teodor [05.May.09 11:23] |
| de la emisie la receptare, așa încât... Filip eu îl văd delăsător, ritualul este ratat în final prin telefon, fuga către trup și nu către spirit este o coborâre; este o fugă privind și din alte perspective - fuge în trecut, către vechea iubire, deoarece aceea nu cere nimic, este consumată (spre diferență de iubirea O. care cere sacrificiul trecerii peste sine - depășirii sinelui); în fine, neglijarea apare mai bine subliniata de însăși sinuciderea lui - deși nu este pusă în scenă, moartea lui este presimțită/schițată la decernarea premiului, la marea paradă - acolo sunt cele spuse de dvs. ("sinuciderea el o săvârșește, ”o ritualizează”, ca pe un act estetic egocentric, de expiere"); când își înțelege ratarea, el se forțează să primească premiul (gestul acesta îl consider important); finalizează ritualul pentru că înțelege că între lumea lui și lumea exterioară nu este nici o diferență (lumea lui s-a murdărit de cele reale); el, Filip fuge de exterior, tocmai pentru a găsi cu stupoare acel exterior în sine; aceasta concluzie îl îndeamnă către evadare; ceva trimiteri sunt către Sorescu, aici; Fil este neglijent pentru ca nu vede acele detalii-corespondențe înainte de a fi prea târziu; el pierde astfel singura posibilitate de evadare compatibila cu viața - iubirea împărtășită (aceasta lipsă de vedere este un joc; corespondența ei în text este privirea calmă, daltonistă a lui Cezar). Evident Cezar este construit inferior lui Fil, este o construcție necesară în jocul de cupluri - Fil-O.; Fil-Francesca; Francesca-Cezar (atenție cuplul Cezar-O. este incompatibil ca și existență); în sensul în care îl văd eu pe Cezar, este o infirmitate naturală (:)) acel daltonism; de aceea l-am și subliniat. același, pt. | |