| = epigramiști - cum facem? | Laurențiu Orășanu [11.Feb.09 07:02] |
| Mă întrebi eu de ce taci? Și nu pomenești de cazul Celor care sunt săraci, Și cu duhul, și cu prazul. Ioane, dacă, în epigrama ta, tai totul până la (inclusiv) "cazul", constați că puteau să lipsească, sau să fie înlocuite cu orice altceva primele două versuri. Epigrama e bună (mă rog, oarecum decoltată), dar mă mistuie întrebări legate de construcție: băgăm elemente constructive peste tot, în toate cele patru versuri, sau facem introduceri de genul celei făcute de tine aici? Am observat că aplici metoda destul de des, și că multe epigrame ale consacraților, premiate la concursuri, antologate, etc. sunt construite la fel (numai pe două versuri). Fiindcă ești un consacrat, nu se poate să nu fi asistat la discuții pe această temă, și să nu ai concluzia acelor discuții. Invit colegii la o dezbatere pe acest subiect. | |
| = E dezbatere? Hop, și eu! | Rodean Stefan-Cornel [11.Feb.09 08:30] |
| Laurențiu, În mod evident o epigramă trebuie să cuprindă: un titlu, o expunere a temei și o poantă. În mod firesc, expunerea temei este o introducere, o expunere de motive, subiectul sau descrierea situației la care se referă. Tema (expunerea temei) este un element compozițional obligatoriu. Acest element se găsește, de regulă, în primele două-trei versuri, dar și în titlu (uneori, iar în acest caz se spune că avem de-a face cu un titlu conceptual, legat organic de expunerea temei, fără de care nu s-ar înțelege epigrama). Cu cât expunerea temei este mai bine făcută, cu atât poanta are efect mai mare, pentru că acest element are rolul de a pregăti terenul pentru poantă. În cazul de mai sus, expunerea temei este făcută mai mult în titlu și mai puțin în primele două versuri. În titlu, adjectivul "fierbinți" are un rol destul de însemnat, în primul vers ar avea ceva rol, dar nu prea mare cuvântul "surâzând", iar versul al doilea, se pare că nu are rol prea mare, din moment ce în titlu am spus că este vorba de o mărturisire, dar are totuși locul lui ca să pregătească "mărturisirea". Însă eu sunt de părere că este bine să discutăm punctual, pe un text al unui autor membru "Agonia" (ca în cazul de față) și nu să facem generalizări, să tragem concluzii statistice. Cam atât, deocamdată. Cornel | |
| = Mea culpa, Laurențiu! | ioan toderascu [10.Dec.18 14:27] |
| Mă întreb eu de ce taci? Și nu pomenești de cazul Celor care sunt saraci, Și cu duhul, și cu prazul. Laurențiu, mi-e rușine Că n-am pomenit de tine! Ți-am dat replica în două versuri ca să nu ai ce să mai tai! Laurențiu, constat că ești cam cârcotaș de felul tău. Nu mi se pare că primele două versuri ar fi de umplutură. Dacă privim așa, cu ochi de cârcotaș, aproape toți procedează la fel. Chiar și spui că multe epigrame premiate sau antologate sunt construite în acest mod. Acuma, să fie clar: orice eoigramă se construiește pe baza unui singur vers, al patrulea, excluzând distihul. Cât de bine reușește fiecare această construcție, rămâne de discutat și vom discuta cu exemple, dacă tot ai vrut să deschizi un asemenea subiect. Voi reveni! | |
| = Definiții ale epigramei | Rodean Stefan-Cornel [11.Feb.09 09:49] |
| Alt sărac Dar mai e câte-un netot, N-are minte, n-are bani, Este chiar sărac de tot Cu-o excepție... la ani. Ioane, sunt multe definiții epigramatice ale epigramei în care poanta se bazează tocmai pe faptul că primele trei versuri sunt "de umplutură", sunt sigur că le cunoști. De fapt, în aceste definiții "se exagerează" puțin, în scopuri umoristice, pentru că, de fapt ele nu sunt chiar de umplutură. Chiar și la epigrama postată de tine, care se bazează mai mult pe ultimele două versuri, după cum am mai arătat, repet, titlul are un rol destul de important, o parte din primul vers are și ea rolul ei, iar versul al doilea are și el locul lui în pregătirea poantei, deci nu putem spune că sunt chiar în plus. Cornel | |
| = Păi? | Laurențiu Orășanu [11.Feb.09 10:44] |
| Ioane, ca voi fi fiind eu carcotas, io zic ca la un umorist nu e intotdeauna un defect. Nu-mi amintesc sa fi criticat, aici, un text, fara ca acel text sa aiba hibe. Cine nu e de acord, sa ridice mana. Cu exemplul concret. Te-as vrea, si pe tine, si pe altii, mai activ in criticarea epigramelor cu hibe, astfel ca autorii sa invete de la tine. Acum, la cazul de fata, eu mi-am expus parerea. Am cerut si parerea altora. Cornel Rodean nu mi-o infirma in totalitate, si o face si mai documentat decat mine (care sunt mai lenes la teorii, manuale si dictionare - de aceea o mai zbarcesc). Scoala Agonia, daca nu numesc prea pretentios fenomenul epigramistic de aici, cadelniteaza constructie pe patru, si sprijin cat mai redus pe titlu. Poanta cat mai buna - aici nimic nou. Mai practica si jocurile de cuvinte, rastalmacirea expresiilor, ceea ce, stiu, nu e privit cu ochi blanzi in alta lume (decat cea a a Agoniei). Daca standardul altei lumi e dferit, cei de aici trebuie sa se astepte la acel standard cand ies de aici si participa la concursuri, publica in reviste de specialitate. Am mai ridicat problema asta, va tot invit sa dati cu critica pe la mine, sa amendati non-sens-urile unora de pe aici - ma lasati singur sa iau cucuie). Singurul moment in care reactionati e acela cand critica vine *in acest caz blanda* prin ograda proprie (voua). Pai? NU SUNT DE ACORD CU CONCLUZIA TA: "Acuma, să fie clar: orice eoigramă se construiește pe baza unui singur vers, al patrulea, excluzând distihul." As fi curios sa aud ce zic si altii, cum am mai zis. Pomenești de exemple: Poți să dai, dar dacă eu înlocuiesc primele două versuri cu două de-ale mele in acele exemple, și epigrama tot umplutură are în acele două prime versuri, exemplele vor servi concluzia mea, și nu pe a ta. Uite, la a ta: Surâzând, privi văzduhul Și-mi expuse cum stă cazul: Sunt olteni săraci cu duhul, Și olteni săraci cu...prazul! Doamne, li se duse buhul Că la ei ăsta-i necazul: Sunt olteni săraci cu duhul, Și olteni săraci cu...prazul! | |
| = Cornel 4 | Gârda Petru Ioan [11.Feb.09 19:13] |
| Cornel, spune-mi, te rog, structura pe ritmuri a epigramei de aici e asta? --/ -/ -/- anapest, iamb, amfibrah --/- --/- anapest anapest --/ -/- /- anapest, amfibrah, troheu --/ -/- /- anapest, amfibrah, troheu Poate ma insel. La versul 2 nu sunt sigur. Daca nu ma insel, are un cornel egal cu 4 si totusi suna bine. Dezvolta te rog pe tema asta. Interesantă idea cu epigramiștii în unitați metrice. Și instructivă. | |
| = Cineva e la mijloc. Adevărul. | Dan Norea [11.Feb.09 11:04] |
| Laurențiu este, de când îl știu eu, adică de 42 ani, un perfecționist. Asta poate da impresia uneori de cârcoteală. Dar, cel puțin în cazul ăsta, nu e. A profitat de prilej ca să lanseze o dezbatere. E adevărat, e ceva umplutură în primele două versuri. E adevărat și că informația din titlu își găsea mai bine locul în text, în cazul nostru chiar aici, în primele două versuri. Ãsta e idealul, dar știu din practică, nu totdeauna idealul poate fi atins. Din motive de metrică, de rimă... Uneori dacă forțezi niște limite, iese vizibil... ceva forțat. Eu sunt de părere că epigrama, așa cum e acum, e reușită. Faptul că titlul participă la construcție nu e prea vizibil și, în orice caz, nu deranjează. Iar prozodia perfectă maschează ușoara umplutură din primele două versuri. Dacă Laurențiu nu atrăgea atenția, puțini ar fi observat. Eu nu. Ca o concluzie finală, din cele trei elemente -prozodia, construcția, poanta- la construcție mai poți face un mic rabat. Dar o prozodie defectuoasă zgârie urechea. Iar dacă poantă nu e, nimic nu e. | |
| = Teoria, ca teoria... | ioan toderascu [11.Feb.09 19:13] |
| dar practica ne omoară! Asta e marea problemă, Laurențiu, în aproape orice domeniu. Înclin să-ți dau ceva dreptate în cazul de față, dar nu cred că deranjează atât de mult "umplutura" mea. E, mai degrabă, un hibrid; acceptabil, zic eu. Mult mai importante, într-o epigramă, sunt prozodia și poanta, ideea, mai exact. Și cum eu stau stau mai binișor la aceste capitole, m-ai prins dincoace! Dar, după părerea mea, tu pui accent mai mult pe constucție și mai puțin pe celelalte două. Cel mai bun și nou exemplu este al doilea vers propus de tine, care șchiopătează ca ritm. Păi, ce facem, sărim din lac în puț? Și încă ceva, punând versurile tale, schimbăm titlul? Sau nu mai punem niciunul? Vreau, totodată, să-ți amintesc faptul că eu am învățat epigramă la "standardul altei lumi" , cea reală, și vreau să cred că stiu destul de bine regulile jocului. Dacă spun asta, prietenii (inclusiv tu) știu de ce! Sunt multe de spus despre epigramă, dar avem tot timpul în față. Acum, vreau doar să-ți promit că voi fi mai activ și voi critica constructiv lucrările cu "defecțiuni" întâlnite pe site, indiferent, de autorul lor. Ce, numai tu să ai cucuie ? | |
| = Teoria, ca teoria... | ioan toderascu [11.Feb.09 15:05] |
| dar practica ne omoară... Asta e marea problemă, Laurențiu! Să știi că ânclin să-ți dau dreptate, dar nu văd să deranjeze atăt de mult "umplutura" mea. E, mai degrabă, un "hibrid", cât de cât acceptabil. Mai importante, ântr-o epigramă, cred că sunt prozodia și poanta (ideea, mai exact). Observ că tu pui accent mai mult pe construcție și mai puțin pe celelalte două. Cel mai bun (și nou!) exemplu este al doilea vers propus de tine, care șchiopătează ca ritm; nu tare, dar suficient pentru urechea mea! Păi, ce facem, sărim din lac în puț? Și încă ceva: dacă folosim versurile tale, schimbăm titlul sau nu mai punem niciunul? Vreau să-ți amintesc faptul că eu am învățat epigramă la "standardul altei lumi", cea reală, și vreau să cred că mi-am însușit destul de bine "regulile jocului". Când spun asta, prietenii știu de ce! Așadar, și tu! Firește, sunt multe de spus despre epigramă, dar avem tot timpul înainte. Acum, vreau doar să promit că am să fiu ceva mai activ și voi critica (constructiv) epigramele cu "defecțiuni", indiferent de cel care le "comite". Ce, numai tu să te alegi cu cucuie! | |
| = Erată | ioan toderascu [11.Feb.09 15:12] |
| Nu am învățat încă bine diacriticele de pe tastatură: trebuia scris: "înclin", "atât" și "într-o". Scuze! | |
| = Adevărul e la tine, Dane | ioan toderascu [11.Feb.09 15:27] |
| Apreciez comentariul făcut de tine: echidistant, concis și la obiect! Ai punctat esențialul, doar în câteva fraze, punând punctul pe "i". Mă refer strict la "cazul" respectiv. Pentru mine e cazul e rezolvat. Mulțumesc de implicare! | |
| = Pentru Nelu Gârda | Rodean Stefan-Cornel [11.Feb.09 21:58] |
| Nu, Nelu Gârda, părerea mea este că autorul epigramei a ales ritmul trohaic, uniform la toate versurile. Epigrama se poate citi și în ritmul ales de tine, cu următoarele precizări: La versurile 2,3,4, începutul fiind cu cuvinte monosilabice, autorul a ales să înceapă cu silabă accentuată. La primul vers, "surâzând" este tratat ca polisilabic, cu două accente, pe prima și pe a treia silabă. În concluzie, este un ritm trohaic, cu 4 picioare metrice complete la fiecare vers, fără nicio întrerupere (o silabă accentuată, una neaccentuată ș.a.m.d), perfect realizat, în opinia mea. Cornel | |