Comentariile membrilor:

 =  cuib de lumina
emilian valeriu pal
[15.May.06 18:59]
Un cuib de lumina. As fi vrut si eu un tata caruia sa-i scriu asa, insa citesc pe la altii in lipsa.
Numai bine.

 =  parere
Enache Ionut Laurentiu
[15.May.06 19:03]
pentru sărmanul meu tată
o lacrimă pe un colț de inimă
și iluzia unui pogonel de foarea soarelui
atât cât să încapă un trup
într-un cuib de lumină


o poezie foarte sensibila, cum rar gasesc pe pagina ta, dar care are efectul scontat. foarte frumos
felicitari.

 =  imn
Valeriu Dandeș Ganea
[15.May.06 20:40]
"Gora" ți-a plăcut?!

Poezia aceasta
este un imn adus nu doar tatălui tău
este simțirea unei infinități de tați care au trăit pământul
în atingerea lui cu sufletul
originea noastră este acolo, în mîinile plugarului
un mare respect pentru cine scrie astfel VDG

 =  pogon de floarea soarelui(bunicului)
Ionut Mustata
[15.May.06 20:50]
un pogon din univers
pe care
am crescut
să-nnumăr invers
sori ai florii
pân' la asfințit.

 =  da,
dan mihuț
[15.May.06 22:08]
moromete s-a întors la el în bătătură, are multe pălarii, a lui era cam ponosită. nilă! achime! niculae!
mereu uităm să spunem că iubim. e bine și după.
după foncieră.

 =  Romanul Ion...
Mihai Nasab
[10.Dec.18 14:27]
Țătanul și lumina ce-l duce dincolo de hotarul de țărână, de ce-șiu dorește mereu pământul dacă în pământ se duce... o alinare ar fi o floare a soarelui ce răsare ca o speranță în viața sa.

 =  răspunsuri
ioan peia
[16.May.06 07:29]
emilian,
tatăl meu - tatăl tuturor, după cum a observat foarte bine valeriu. regret situația ta particulară.
cu bine!

ionuț laur,
aș fi preferat să-mi spui că nu ți-a plăcut nimic din ce s-a întâmplat să scriu. dar că rareori dai peste sensibilitate?!...

valeriu,
cu aceeași considerație, din parte-mi.

ionuț,
"numărătoare inversă" - start spre sinele nostru neștiut...

dan,
nu am citit nimic mai realist și mai discret și mai cuminte dureros și mai credibil, în afara vieții lui moromete. iar întrebarea pe care și-o pune el în răscrucea pădurii...

mihai,
în țara aceea cuminte, oamenii mor liniștiți, cu ochii către orizontul florii soarelui. aș putea numi țara aceea: țara florii soarelui răsare.


 =  Un poem ca o fresca....
valeria tamas
[16.May.06 09:35]
Un poem pentru un tata universal, truditor sa coboare sorii
pe pamant macar pentru o vara sa-i putem atinge cu mana.Un poem ca o fresca.Un poem care ar merita scrijelit pe o poarta la muzeul taranului roman.

 =  " o lacrima...
Elena Toma
[16.May.06 10:09]
pe un colt de inima"..
frumos! mai trec.

 =  Grija de lumină
mariana fulger
[16.May.06 10:39]
Frumos, sensibil, expresiv, perfect din punct de vedere compozițional. O poezie pentru un tată și un pogon de lumină de aprins cândva, târziu, într-o candelă. Bieții părinți, cum își mai duc grija de lumină, cum o mai adună din toți sorii de pe pământ. Și noi, sori aprindem pentru ei, de multe ori, uneori mult prea târziu. Dar parcă doar lumina o caută ei în bucata de pământ pe care o mai au? De acolo ar trebui să vină cealaltă lumină, cea de pe fața cerului, atunci când, cu mâinile tremurânde, ne așază în geantă un pumn de mălai sau unul de făină, să avem și noi, că pentru ei e prea mult. M-a cuprins nostalgia de tot. O zi fericită și multă sănătate și lumină tatălui tău și ție, din spirit de prevedere. (Partea aceasta finală n-a vrut să sune dramatic. Scuze.)

 =  uff
Enache Ionut Laurentiu
[16.May.06 10:50]
Ioane, m-ai inteles gresit, mai ales fiindca m-am exprimat gresit. nu am zis ca nu am gasit sensibilitate in poeziile tale, dar tu scrii foarte calculat, ceea ce e bine, iar textul de fata, in paralel cu scrierile tale de, sa zicem o luna, este mult mai sensibil si legat afectiv.. este vizibil. mai ales in ultimele tale poezii.
regret ca nu m-am facut inteles :(

ionut

 =  Pe tata...
Alin Ceaușescu
[16.May.06 13:42]
...l-a îmbrățișat deja pământul și nu i-am spus niciodată că îl iubesc, poate pentru faptul că nu a cultivat destulă lumină pentru a se feri de întuneric. Mulțumesc Ioan!

 =  Ioan Peia
Boanta Gabriela
[16.May.06 14:26]
Doamne Ioan ce poezie pe sufletul meu ai scris tu aici... Pe mama mi-a imbratisat-o pamantul de mult si mi-a ramas doar acest tata cu "fruntea luminata de zambetul florii". Nici noi nu ne spunem ci "iubim pur si simplu" dar mie mi-e frica, ca va veni vremea cand mi-as fi dorit si s-o spun si va fi prea tarziu...
A trezit in mine "o lacrima pe un colt de inima aceasta poezie" mai ales ca ieri a fost ziua tatalui meu. Iti multumesc pentru aceasta poezie.

PS - un singur lucru nu inteleg - de ce "si trista lui demnitatea" si nu demnitate.

Cu drag,

 =  "noi nu spunem / noi iubim pur și simplu"
O bijuterie este acest poem, de la cap la coadă. Comentariile nu-și au rostul. Doar că e păcat să tac urmare a emoției pe care mi-o dă sărmanul tată rugând țărâna. Găsesc nu doar sensibilitate în aceată poezie, ci și multă expresivitate artistică.

 =  tuturor, mulțumiri din inimă!
ioan peia
[16.May.06 19:57]
valeria,
plecăciune pentru demnitatea unică pe care o acorzi acestui poem!

elena,
te mai aștept.

mariana,
frumos comentariu! m-a mișcat sincer. nu ai de ce să-ți ceri scuze.

ionuț laur,
e ok. nu a fost un reproș din partea mea, ci doar o mirare. de obicei nu calculez, chiar dacă pare așa. scriu la prima strigare. numai că uneori mă pălește dorul de simplitate și mărturisire spontană. atunci toți suntem aidoma. mai receptivi, adică mai sensibili. adică, mai direcți. mai inimă către inimă.

alin,
deseori, cuvintele sunt mute. și tăcerile semnificative și grăitoare.

gabriela,
tata a fost un om de o demnitate rară. acum, în fața morții apropiate, demnitatea lui are o undă de tristețe care mă cutremură. mi-e greu să spun cum, dar simt asta. în apropierea inevitabilului, probabil că toți vom reacționa la fel!...
ps: vezi și "o poveste".

loredana,
mulțumesc mult. am ținut să grăiesc acest ultim omagiu pe care tata îl va purta cu sine, neștiind, aici, - cât va mai fi - și acolo - pe veșnicie...

+ noi iubim pur și simplu
Ion Diviza
[10.Dec.18 14:27]
Iar atunci când considerăm că e cazul să vorbim despre asta, o facem, după cum ne vine inspirația, uneori adânc și emoționant, alteori patetic și declarativ, uneori cu buzele înflorite, alteori cu buzele însângerate... Acest poem atinge cele mai sensibile coarde ale inimii, cel puțin așa îl simt eu, crescut între tații țărani de la coarnele plugului, care își odihnesc oasele sub pălăriile atotîncăpătoare de floarea soarelui - soarele-umbră din umbra-soarelui. Imaginile înrourate din acest poem sunt simple ca dimineața țăranului și tot atât de frumoase și pline de sens. Sunt multe de spus despre această poezie. Intrat pe text cu o oarecare întărziere, aprind o steluță - să se vadă și în Țara Soarelui care răsare a Răsărită.

+ și steluța
Ela Victoria Luca
[17.May.06 23:17]
Lui Ion :)

 =  ...
ioan peia
[19.May.06 06:05]
mulțumesc, ela!

 =  scuze
ioan peia
[19.May.06 10:12]
da. cu adevărat nu eram treaz la ora aia!!!
scuze, domnule diviza!

 =  scuze
ioan peia
[19.May.06 10:12]
da. cu adevărat nu eram treaz la ora aia!!!
scuze, domnule diviza!

 =  copilul adult
constantin cornelia
[18.Jun.06 06:23]
Multă profunzime, un unghi cu adevărat important din care să vezi sfârșitul, încercând sa-l transcezi prin puterea legăturii dintre om și natură. Parca sufletul striga: tată stai in cuibul de lumina și întunericul morții nu te va cuprinde. Îmi place mai mult decât înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat....Ar putea fi o rugaciune de marcă, a unui copil adult către tatăl său.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !