| = * * * Omul acela plin de cicatrici a plecat înapoi | Călin Sămărghițan [01.May.09 19:46] |
| Fără să vorbească despre nimic el, străinul, se descrie prin ceea ce lasă în jur. Doar ochiul atent al autoarei îi vede "sacul de frig din piept". Toate ce ce va urma, imagini surpinse plastic, vor caracteriza întreaga poezie. Iar ochiul poetei privește cu o tristețe de nedescris. Un ochi care se vede în imposibilitatea de a-l ajuta. În fața ei un om care îi "mută inima spre dreapta" și care îi cuprinde și pe cei vii și pe cei morți laolaltă, de parcă el, îngreunatul, nesigurul, "animalul însângerat" ar grăi și pentru vii și pentru morți laolaltă. De aici impresia că nu știi nici dacă el este viu sau neviu. Știind să se strecoare într-un suflet "umplut cu nisip și cu sare", el grăiește fără să vorbească. Spune fără să zică nimic. Singur ochiul poetei, urmărind dintr-un colț al odăii împlinite, știe să-i vadă și "singurătatea sălbatică" și "hăituirea nesfârșită". E un ochi care știe să privească în toate părțile deodată. Iar traducerea imaginilor se face sinestezic, în expresii parcă smulse din rădăcini: e pipăit, căci i se simte frigul din piept și apăsarea inimii înspre dreapta. E adulmecat ca un animal însângerat și fugind, ori e simțit mirosind a fructe. E auzit, căci își urlă "furia și limfa". E văzut hăituit în bârlog de propriile-i spaime. E gustat a sare și a nisip, căci el umple simțurile. Străinul! Dar nu vorbește, ci tace la nesfârșit, doar îi ghicești urme "de cai și de femeie", probabil drame ascunse. Tăcerea lui "unsă" se împielițează clădită pe "oase stacojii". El pleacă înainte de a veni, ca alungat de o spaimă. Nici nu mai vrea să-și ia cu el "rămășițele" măcar, care i se cuvin. Autoarea îl privește, astfel, afectiv, aproape violent, căci numai astfel poate pătrunde acolo unde el crede că se închide. Portertul pe care Ela Daniela Luca îl face acestui străin plin de cicatrici, te înlănțuie și nu-ți mai lasă chip de scăpare până ce nu-l înțelegi până la sfârșit. Și de fapt trebuie să-l minți, ca să plece, el să creadă că nu are ce căuta pe fața unei lumi imposibile. Inadaptarea lui la simțurile comune îi este propriul exil. Dar, atentă, autoarea îl privește până în străfunduri chiar dacă el nu suportă aceasta, iar dezvelirea îl obosește, de aceea el se "întoarce spre somn". El nu mai vrea alte cicatrici, căci tăcerea-i e plină de ele. Iar după ce pleacă, rămâne o atât de incomodă liniște. Nu? | |
| = . | cordeanu iulia [01.May.09 21:11] |
| eu am văzut acest poem ca pe o destăinuire a unei stări pe care o încerci uneori când vezi altfel decât obișnuit e asemeni unui portret doar că în loc de culori se folosesc cuvinte impresia e la fel de puternică ca și cum aș fi văzut trecerea acelui bărbat, târâindu-și singurătatea. | |
| = ... | dorin cozan [01.May.09 23:41] |
| frumos, ela | |
| = frigul... | C Alexandru [02.May.09 00:20] |
| Multe sentimente.Cu siguranta ai reusit sa lasi o amprenta asupra cuvintelor.M-ai determinat printr-o singura poezie sa caut bibliografia ta,si sa ma orientez spre o arie mult mai serioasa a poeziei,si nu ceea pe care o practic.Pe o scara de la 1 la 100 ,eu sunt pe 101.Te apreciez ca pui suflet,sau macar asta a fost parerea mea. | |
| = * | Marina Nicolaev [02.May.09 11:26] |
| O stare cronică insesizabilă de înstrăinare față străinul menit să escaladeze toate redutele posibile doar pentru nevoia de implant aleatoriu cu forme organice asfixiante ce-și poartă la vedere "sacul de frig în piept" doar pentru a domina tot ceea ce "în sufletul ăsta umplut cu nisip /și cu sare" i se permite. Tenta melodramatică de recuzită nu lipsește pentru jugul căutat cu atâta obstinație dar de neacceptat acolo unde nu există prea multe explicații, nici măcar "despre lanțurile din jurul gâtului". Și totuși, ceva intrigă, poate "tăcerea lui cu oase largi stacojii"... Un fel de a struni caii sălbatici în somn, un somn al rațiunii unde sunt deschise doar efluviile cărnii și atât. Un brainstorming neconcludent despre intrarea și ieșirea din rai cu toate accesoriile închipuite de rigoare. Finalul accentuat de repetiția adverbului are totuși o formulă ce salvează întreaga duhovnicire publică: "înainte de a veni înainte de a mai scoate vreun sunet înainte de somnul în care se întoarce fără să mai strângă rămășițe de cal sau femeie". | |
| = Poezia "haituieste" cititorul din mine, apelez la "tacere". | Mihail Bocancea [02.May.09 11:32] |
| socuri: inima "..spre dreapta", "sufletul umplut cu nisip", "sacul de frig". | |
| = ela | Nache Mamier Angela [02.May.09 12:08] |
| prima strofa este prea explicativa,intra mai greu "dans la matière" celelalte sunt interesante,fine,extrem feminine si ne subjuga,se continua în noi mult timp dupa sfarsitul lecturii | |
| = ...expresia frustă a unei sensibilități aparte ! Frumos ! | Cătălin Bîrzanu [02.May.09 14:14] |
| ...expresia frustă a unei sensibilități aparte ! Imagini dure învelite, condimentate, asezonate în tabloul de ansamblu. Mi-a plăcut ! | |
| = O prezență studiată din interior | George Ene [02.May.09 23:28] |
Extazierea femeii în fața bărbatului. Senzația că acel bărbat va reprezenta ceva pentru ea. Observațiile ei, de o finețe rafinată, sunt în fapt antene ale simțurilor ei. O femeie (și mai puțin un bărbat) simte ceea ce simt numai animalele: simte sufletul omului. Bărbatul din tabloul poetei e o provocare pentru ea, mai bine spus o prezență studiată din interior. Ceea ce el reprezintă în afară, e suma faptelor vieții lui de până atunci, alunecările lui, tristețile, neîmplinirile și speranțele lui, foarte fin evidențiate de autoare, până acolo încât speranțele ei îl trag spre ea – că asta-și dorește ea, evident. Mirosul lui de cai și de femeie o înnebunește. Pe de o parte se vrea sclava lui, iar pe de altă parte se vrea stăpâna lui, o stăpână cu suflet mare, care va ști să pună ordine în viața acestui Nimeni, care pare a fi un Fluieră-Vânt. Poezia e profundă. O trage titlul, și e suficient de bine tratată. Cu prietenie. | |
| = una din cele mai reusite poezii de dragoste citita de mine. | emilia gunea [03.May.09 15:54] |
| Cred ca este una din cele mai bune poezii de dragoste. Este marturisirea unei femei (sa nu ne limitam la tine) care iubeste in barbat forta si naturalul cu care considera ca nu trebuie sa dea socoteala pentru faptele lui, (lucruri care noi nu le putem avea) dar si slabiciunea cu care se sprijina la pieptul nostru in orele de odihna. Atunci le iertam infidelitatea, tacerea si chiar mirosul de cal, acel nobil animal care are eleganta si frumusetea pe care le-o atribuim din slabiciune barbatului. | |
| = Epigramă la minut | Necula Florin Danut [03.May.09 22:17] |
| O întrebare am și eu de pus, Cum calul bate pasu-n strungă, Despre femei fiind o vorbă-n plus, Biografia lui era destul de lungă? P.S. Dat fiind că este prima oară cînd îmi încerc norocul la epigrame, rog să îmi fie scuzate unele mici inadvertențe. | |
| = Foarte frumos! | Adam Rares-Andrei [04.May.09 12:03] |
| legaturile asezate cu talc intuitiv se razbuna invers proportional asupra gustului lecturii: pe cat de incifrat devine sensul, pe atat de necuvantator devine frumosul...deci gustul interns se rasfrange asupra unei acceptii nelogice si nelingvistice: imi place foarte mult! diferenta intre cele doua paliere mentionate consta din corespondenta litera-efect. Astfel, totul se imbina epistemologic diferit. | |
| = virgil andronescu,pe nerasuflate! | andronache virgil-nicolae [05.May.09 08:22] |
| acest poem m-a cutremurat si in acelasi timp m-a ridicat in picioare facandu-ma sa-l citesc pe nerasufllate.ma vad venind pe cararea poeziei tale cu ,,sacul de frig''si cu,,imensa nesiguranta''de parca toti multii,imensul univers,s-ar fi asezat pe mine sa ma striveasca.biografia ma arata a fi ,,nici viu nici mort'' si totusi acum te citesc pe nerasuflate.si eu m-am lasat in femeie adanc in poezia ce o scriu cu modestie si fara planuiri dar nici la intamplare:numai din trairi,din realitatea personala si intima.alunec dincolo de mine cautand ,,ramasite de cal sau de femeie''-numai de femeie aievea si de cai in vis!stimata Victoria Luca,mi-ati creat spectacolul vietii asa cum il contin,asa cum cuvintele stiu mai bine-mestesugite de sufletul dumneavoastra!va multumesc si va voi citi cu atentie si pe nerasuflate...va multumesc! | |
| = urme... | Ela Victoria Luca [05.May.09 23:36] |
| călin, de fiecare dată m-a surprins și impresionat ochiul tău văzător și claritatea transpunerii în text, prrcum și capacitatea de a-l re-da autorului în firul lui argintiu. mulțumesc pentru această re-întoarcere a mesajelor, ai totvăzut. da, e incomodă acea liniște, cam cum scria pessoa despre neliniștiri. iulia, interesant este că am scris acest text după ce am privit îndelung un portret/tablou. poate asta a făcut acordajul culoare-cuvânt și simțurile au știut ce să aleagă pentru a fi scris. dorin, greu cu frumușaniile astea.. alexandru, sufletul îl punem în lucruri/oameni/întâmplări chiar și atunci când negăm asta sua ne considerăm doar lucizi, raționali, cerebrali. marina, mi-a dat mult de gândit comentariul tău când l-am citit prima oară, mai ales intrigarea sau partea aceea legată de înstrăinarea de străin. am ascultat bine ce ai spus despre nespus. mihail, este un fel de hăituire atunci când ne lăsăm invadați de cevaul din poem sau din inima cuvintelor, da. mai ales atunci e necesară tăcerea. angela, așa a fost și intenția, de a lăsa cititorul să pătrundă greu, de a da senzația de text al nisipurilor și al sării, mai ales la început, spre sfârșit se simte un aer. nuspuncum. cătălin, da, este o duritate în sensibilitate și invers. un fel de conciliere a contrariilor vizibile. sau măcar a unora. george, urmele sunt amestecate, urmele se miros, se apercep, se trag după noi, ne hăituiesc, ne amprentează sufletul. iar privirea dinspre interior spre interior nu poate să se întâmple fără existența unui spațiu între, un fel de afară în care se mișcă liber lucrurile. la feminin sau/și la masculin. emilia, așa poate fi, da, poate fi și așa, e necesar pentru asta să vezi, să auzi, să miroși, să atingi, să intuiești, să empatizezi, să... oho ce de mai. și să poți iubi. indiferent de prezențăabsență. frumoși caii, o, da. dănuț: ia nu mai pune întrebări - răspunsurile-ți vin cam rar - și te alegi doar cu mirări căci calu e de fapt... măgar (eh, dacă ai dat-o pe haz, nu puteam să nu o fac și eu) rareș, lăsăm frumuseții existența per se. ea este sau nu este. ca și legăturile. așa cum este și ea, dragostea. iar literă - efect nu ar exista dacă nu ar fi acordajul ochi - ochi. virgil, nerăsuflarea și rămasul în picioare, cam asta ne face viața prin punerea în spectacol a unei întâmplări fără de care nu am fi înțeles poate nimic, dar nimic autentic din acest mare și unic spectacol. mulțumesc frumos tuturor, am amuțit citindu-vă aici.. | |
| = lamurire | Adam Rares-Andrei [06.May.09 10:11] |
| intr-adevar exista sau nu exista si nu ar exista daca nu ar fi contactul ochi-ochi. insa asta nu schimba nici comentariul meu nici frumusetea poeyiei tale. problema e ca, avand in vedere ca exista sau nu, constat ca nu asta e de fapt ce trebuie sa preocupe , ci daca e buna sau nu... iar faptul ca relatia ochi-ochi poate crea efect-litera, nu schimba in nicio masura statutul ontologic si a priori al creatiei. | |
| = Rareș | Ela Victoria Luca [06.May.09 10:20] |
| o, da, asta drept este, am înțeles de la primul tău comm ce ai dorit să evidențiezi dar am zâmbit tăcută, fiindcă-s lucruri abia tangibile. e bine însă că ai repunctat esențialitatea creației. mulțumesc ptr revenire. ela | |