| = ca un vânt de vară ești | Maria Prochipiuc [04.May.09 18:29] |
| Versul se foiește printre cuvinte, căutând ceva de excepție și găsește: mâinile îmblânzite, frumusețea se usucă, gândul se foiește în așternuturi, frumusețea are rădăcini O asociere interesantă de versuri pornind de la același sens, dar cu trimiteri spre alte: ochii îți vor rămâne mereu treji ca ochii unui orb | |
| = ... | Alberto M. Popesco [04.May.09 19:35] |
| negreșit-negreșit, orbii au o percepție mai exactă a timpului și de aici și rădăcinile frumuseții care se înfig adânc în pupilele lor. interesant textul foarte amical | |
| = negresit, despre orbire | Claudia Radu [04.May.09 21:00] |
| Maria, Alberto, va multumesc pentru ceea ce ati vazut aici. | |
| = Teoretic | Călin Sămărghițan [04.May.09 22:32] |
| De la poezia "Facă-se" (aceea cu "câinele negru, strălucitor" dacă mai țineți minte), iar în "Infinit" ceva mai puțin, Claudia Radu nu a mai scris poezie conceptualistă. Ideea este cea care produce aici actul stilistic, iar autoarea naște concepte. O face, totuși, cu mijloace poetice. Aici este vizată "frumusețea", poate chiar inconștient, dar ea străbate poezia ca act mental, ca demers rațional de numire a ei, căci doar "mâinile îmblânzite" o mai pot atinge. Urmează o reușită expresie a unui vis rarisim, căci acesta e "sigilat", este "de unică folosință", în strânsă legătura cu "libertatea" care "crește odată cu tine". Acceptăm acest demers filosofico-poetic al autoarei și mergem mai departe. "Gândul" este și el prins în ecuație, el "foiește în așternuturi" ca un "bumerang", pe când o repetiție acută "știi/ tu știi" ne reamintește că autoarea operează doar cu concepte mentale. De aceea "ochii rămân mereu treji/ ca ochii unui orb", o comparație care sugerează la nivel poetic distanța față de obiectivizare. În acest context comparația timpului cu o "pisică uriașă" nu știu cum să o interpretez: este sau un soi de dezobiectivizare a pisicii (ce gogomănii mai spun, nu?), (ceva în genul "instalațiilor" artiștilor moderni de azi), sau pur și simplu o scăpare a viziunii de ansamblu. Eu aș forța să înclin spre prima varianta, dar atunci o întrebăm imediat pe Claudia: bine, și atunci pisica ce face? În sfârșit, finalul fundamentează "frumusețea ca valoarea estetică, "înrădăcinând-o", ancorează poezia în realitate, o obiectivează, o autentifică. O face pipăibilă. Cum adică, pipăim frumusețea? Asta veți răspunde dumneavoastră, dacă poeta a reușit. Îmi dau seama că am teoretizat cam mult, dar poezia de față permite. Nu vreau să spun că autoarea a aplicat neapărat această accepțiune a mea, ci doar am încercat să deslușesc câteva tipare care ies puțin din comun, și din ceea ce a scris ea până acum. Totuși, în acest demers, nu știu să încadrez titlul "Fiare". Să fie pisica de vină? Aici nu pot face decât pură speculație. | |
| = Calin, | Claudia Radu [05.May.09 00:54] |
| re-spun ca fiare = neimblanzite, asta era ideea. pisica-timp are rolul ei acolo, oricum am ales-o pentru ca mi s-a parut eficienta (mai eficienta decat bumerangul) in vanarea de vant si, desigur, in joaca ei cu "vanatul". dincolo de meteahna mea cu "filosofarea" am incercat sa creez o atmosfera aici. (in sensul asta pisica chiar este "din alt film" :)) ) nu stiu cat am reusit. nu ma mai obosesc cu variante pentru ca mai bine scriu o poezie noua, nu? multumesc mult pentru comentariul elaborat si pentru ca, vad, ma citesti. | |