| = ... | Ioana Geacăr [21.May.09 13:42] |
| Tudor, bună cronică, nimic de reproșat. În legătură cu termenul "postmodern" aș avea rețineri...Dacă nu-ți place e ok, dar cu ce-l înlocuiești? Avem nevoie de repere... Spune-mi de ce autorii preferă azi alegoria și parabola, care-nfloresc în epoci totalitare? De ce aș alege, eu, un simplu lector, să citesc un roman alegoric scris în zilele noastre? Cînd nu mai am timp de vis și descifrat simboluri? | |
| = Ioana, | Tudor Cristea [21.May.09 15:13] |
| Întrebarea pe care mi-o pui mi-am pus-o și eu, atât în calitate de critic, cât și în calitate de (fost) romancier. Mi-am dat mai multe răspunsuri. Mai întâi, în epocile totalitare, nu toată literatura e parabolică, ci doar o anumită parte a ei. Ce e parabolic în "Moromeții" vol II? Și ce e, dincolo de un simbol cam obscur, parabolic în "Păsările" lui Ivasiuc? Sau în "Galeria cu viță sălbatică"? Parabolici sunt cei care ii iau ca model pe sud-americani. Doar că sud-americanii, spre deosebire de autorii nostri din comunism, traiesc în totalitarisme...capitaliste (cam cum e al nostru de astăzi sau, cam cum ar fi, dacă s-ar crea condițiile și ar exista cineva cu stofă de dictator autentic, nu de mărunt epigon). De fapt, cele mai bune romane ale totalitarismului nostru (așa-zisele romane ale "obsedantului deceniu", dar și multe altele, până la parabolicul și întrucâtva poeticul "Porțile verii" de...Tudor Cristea, apărut în vara lui 89) țin, în bună măsură, loc de presă și spun lucruri care, în totalitarismul capitalist (care, orișicât...) sunt rostite în mass media. Există, așadar, subiecte care, abordate, să zicem, realist (fie și postmodernist!), i-ar pune pe autori să concureze presa. Am, constatat asta citindu-l și comentându-l pe A. Buzura din "Recviem pentru nebuni și bestii" acum nouă ani, într-un eseu intitulat "Un eșec pilduitor", comentariu pe care, iată, îmi dau seama acum că ar trebui să-l postez pe site, fie și ca punct de pornire pentru o discuție. Asadar, ca să nu facă o concurență inutilă presei(care ar învinge prin număr - de exemplare, de cititori etc.), romancierul ori se inspiră din epoci revolute (așa făceau, din alte pricini, și autorii români din anii 50), precum Filip Florian în "Zilele regelui", unde apelează, totuși, și la felurite "șmecherii" și împinge și el, ușor, textul către parabolă, sau, abordând o problematică foarte actuală, apelează la parabolă, ori măcar la un soi de glazură alegorică, simbolică, fantastă, la grotesc, la burlesc, la umor...Na, că am redactat un eseu! | |
| = Nu-mi vine să cred | Călin Sămărghițan [21.May.09 22:16] |
| Domnule Tudor Cristea, nu-mi vine să cred!!! Dați-mi voie să vă fac o mărturisire. Acum câteva minute citind comentariul dumneavostră de aici, am văzut că spuneți de "Porțile verii". Cartea îmi este foarte cunoscută și am să vă spun și de ce. Iertați-mă, dar numele autorului văd că nu l-am reținut peste ani și nu mai făcusem legătura, dar imediat cum am văzut referirea, am sărit spre bibliotecă. Ei bine, exact în 16. 07. 1990 cumpăram cartea dumneavoastră, care avea să devină cartea în paginile căreia mă refugiam deseori. Treceam în anul III de facultate, și o purtam în buzunarul hainei pentru a citi din ea în pauze și când aveam timp. Luni întregi am purtat-o în buzunar. În 89 coperțile cărților nu erau prea grozave și e toată tocită și uzată. Îl "întâlnesc", așadar, pe autorul uneia din cărțile de referință ale studenției mele! Găsesc că e minunat. Este, într-adevăr, așa cum spuneți, un "roman poetic" și era atât de mult pe gustul meu. Iertați-mi, vă rog, exaltarea, dar am simțit imperios nevoia să vă spun acestea și este o adevărată revelație lămurirea mea de acum. Un foarte bun prilej de a redeschide "Porțile verii". | |
| = Domnule Călin Sămărghițan, | Tudor Cristea [22.May.09 14:20] |
| Chiar că e frumoasă întâmplarea asta: întâlnirea, peste ani, dintre un autor și cititorul său necunoscut (pentru el, până azi). Asta înseamnă că merită să scriem literatură. Și mă face să nu regret că am postat texte pe acest site (mărturisesc, după unele ezitări). De altfel, dialogurile pe care le-am purtat au fost (și sper că vor fi, în continuare) plăcute. Ne mai citim, mai vorbim... Bine că a pus Ioana întrebarea aceea... Cartea , pe care eu n-am citit-o niciodată de la cap la cap, a avut o critică bună (și promptă). Un text critic important (ultimul, în afara celui din DGLR, al Gabrielei Omăt) despre ea, cel al lui Alex Ștefănescu din România literară, a rămas, probabil, ca și necunoscut, pentru că a apărut în numărul din 21 decembrie 1989 al revistei. Și se știe ce se întâmpla atunci. Cui îi mai ardea de citit reviste literare? Iată, totuși, ceva care ne pune pe gânduri, știind cum circulă cărțile și revistele azi: în atmosfera de atunci, revista a ajuns, totuși, în chioșcuri, inclusiv la Găești, unde locuiam (și locuiesc) eu. Am, însă, o mică nedumerire cu privire la anul cumpărării cărții: n-a fost în 1989? Dacă totuși ați cumpărat-o din librărie în 1990, înseamnă că informația mea de atunci, că s-a mai tras, fără să fiu consultat, un al doilea tiraj, este corectă. Pentru că știu sigur că primul tiraj (așa cum se întâmpla pe atunci cu cărțile mai interesante) s-a epuizat rapid. | |
| = Da, e foarte frumoasă întâmplarea | Călin Sămărghițan [22.May.09 17:09] |
| "Omul stă în fața soarelui și privește." Dle Cristea, cartea este cumpărată cu siguranță dintr-o librărie din Sibiu în iulie 90. Pe vremea aceea notam pe carte data cumpărării și un mic gând de pe unde venea el. Datele ar fi acestea, m-aș bucura să vă ajute: Editura Eminescu 1989 Pe contrapagină: ISBN 973-22-0059-6 Lector Mariana Ionescu Tehnoredactor Marta Foiaș Apărut 1989. Bun de tipar 27.04.1989 Coli de tipar 16,25 Tiparul executat sub comanda nr. 65 la I.P. "Oltenia" România Dacă e cumva un al doilea tiraj, eu mă bucur. Așa a ajuns la mine. La vremea respectivă cumpăram doar poezie. Cartea dumneavoastră este unul dintre puținele romane cumpărate atunci. | |