Comentariile membrilor:

 =  Primul com...
Rodean Stefan-Cornel
[19.May.09 10:54]
Doamnă Vali,
Rezolvare este clară (cocoș-cocoașă), dar vreau să mai spun câte ceva:
- foarte inspirată imaginea cu cocoașa care reprezintă averea moșului, cu atât mai mult cu cât această imagine se leagă de "averea" (punguța cu doi bani) din prima parte a catrenului;
- din păcate primul vers suferă la ritm (nu se citește "mereu" cu accentul pe prima silabă, corect este să accentuăm pe a doua); soluție: "În poveste, el tot cere";
Și o părere personală, de care nu trebuie să țineți cont: asemenea "poezioare" nu sunt prea căutate pe site, deoarece tot timpul se va găsi cineva care le rezolvă foarte repede și atunci, mai departe nu au farmec; în schimb au succes ghicitorile clasice, la care nu este o soluție verificabilă (ca la rebus), la care sunt mai multe variante și încercări (eu "am testat piața" și am tras asemenea concluzii).
Sper că nu v-am supărat cu acest prim comentariu.
Cornel Rodean

 =  Domnului Rodean Stefan-Cornel
Vali Slavu
[19.May.09 13:35]
Vizita dumneavoastră este o onoare pentru mine. Nu știu dacă trebuie să mă bucur că ați trecut pe aici sau trebuie să roșesc, deoarece am citit ceea ce ați postat dumneavoastră și e clar că mai am multe de învățat.
Mă bucur că avem o pasiune comună, pentru mine rebusul e chiar mai mult decât o pasiune. Lucrarea de cercetare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I a avut titlul "Eficiența utilizării problemelor de enigmistică în procesul instructiv-educativ" iar lucrarea de diplomă "Enigmistica oglindită în literatura română". Îmi pare rău că nu pot acorda suficient timp acestei preocupări. În ultima vreme nu am mai trimis niciun material pe la revistele cu care colaboram, a fost o vreme în care am mi-am făcut simțită prezența în lumea rebusului. Mă mândresc chiar cu un premiul I la secțiunea "Compunere- criptografii", la una din edițiile Festivalului Național de Rebus.
Vă mulțumesc pentru sfaturi, cred că vă dați seama că am simțit și eu că scârțâie ceva, dar nu mi-am dat suficient interesul. Voi ține seamă de părerile dumneavoastră.
Și cum a fost "primul com"... bănuiesc că se pregătește și un al doilea... Îl aștept cu nerăbdare, deoarece sugestiile dumneavoastră nu pot fi decât constructive.
Cu respect, Vali Slavu

 =  Doctoratul
Rodean Stefan-Cornel
[19.May.09 15:02]
Și eu mă bucur că vă preocupă rebusul și dacă tot ați făcut două lucrări despre enigmistică, de ce nu și doctoratul? De ce să avem, noi, românii, singurul doctor în epigramă (prof. univ. dr. Elis Râpeanu), când putem să avem și singurul doctor în enigmistică rebusistică (prof. univ. dr. Vali Slavu)?
Și pentru că v-am dat această idee valoroasă, cer în schimb să mă pomeniți și pe mine în lucrarea dumneavoastră de doctorat, ca pe unul dintre puținii (sau singurul?) autori de culegeri de probleme de enigmistică rebusistică versificată.
Glumesc, bineînțeles... (cu "pomenirea", nu cu doctoratul)
Cornel

 =  Târziu...
Vali Slavu
[19.May.09 15:25]
La anul termin și a doua facultate și îmi ajunge. Altfel, fiica mea, care studiază artele plastice, mă va ajunge din urmă și am fi prea mulți studioși pe metru pătrat în casă.
Simpatică ideea, oricum… Doar că înșiruirea aceea de titluri universitare nu dă deloc bine lângă numele meu. „Institutor” sună mai bine…
Cu respect, Vali Slavu

 =  :))
Dan Norea
[30.May.09 12:22]
Ha-ha, ia te uită cui îi explicam eu ce este un androgin !
Știi, cu mult înainte de a ști ce e aia, am compus și eu unul. Doar că, neștiind că este un gen enigmistic distinct, i-am spus ghicitoare, iar indicația că are soluții masculin-feminin am pus-o în titlu.

http://agonia.ro/index.php/poetry/226694/Ghicitoare_f%C4%83r%C4%83_fi%C5%A3e_pentru_domni,_dar_%C5%9Fi_domni%C5%A3e


Pe de altă parte, tocmai voiam să te pun în legătură cu Cornel Rodean, pe care îl știu pasionat de jocuri enigmistice. Iată că și aici am venit cu mare întârziere. :)

În legătură cu CD-ul de care vorbeai, aș fi încântat să-l primesc. Dar îți sugerez o variantă mai convenabilă: poți posta un volum pe un site specializat (eu nu știu decât unul, calameo, dar e posibil să mai fie), ceea ce îți permite să trimiți numai linkul prin email.





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !