| = mult succes | Enache Ionut Laurentiu [23.May.06 22:09] |
| si sa nu fiu off/topic, urez mult succes celor care vor citi, dar si organizatorilor . ionut | |
| = poze | Adina Batîr [23.May.06 22:11] |
| ipostaze din cateva editii ale cenaclului desfasurat la Cafe Deko gasiti aici: http://gallery.agonia.net/categories.php?cat_id=78 | |
| = iar poze | Diana Iepure [26.May.06 12:08] |
| am postat și eu mai multe poze de la cenaclurile din 7 și 14 mai le găsiți aici http://gallery.agonia.net/categories.php?cat_id=78 vă așteptăm duminică | |
| = alexandra mihalcea | florin bratu [26.May.06 22:46] |
ceea ce place la alexandra mihalcea, dacă place (așa cum se întâmplă cu textele poetice în genere), sunt probabil inserțiile cu nuanțe aproape suprarealiste care nu se refuză nici o clipă unui imaginar aparent delirant, oniric, uneori extrem de expansiv. degetele înghit pământ, copii diformi ies din flori, cerbul își face cuib în genunchi, păsările curg prin vene (ce tragic cumva:D), fluturii cresc din ochi (o imagine în care tind să accept fluturii, deși …) ș.a. la capitolul ăsta se poate spune că lecțiile suprarealismului au fost însușite. astăzi un dan coman practică însă mai inteligent și cu mai mult succes un discurs înrudit - în ghinga, de pildă. plus că dan coman nu folosește aceste construcții „noapte dulce-amară”, „rochiile albastre” sau „sufletul meu / Strivit de atâta tăcere”. mai există o oarecare detașare, lucidă, chiar sadică uneori la nivelul impresiilor lectorului care dă nerv textelor, chiar când ele poate nu îl merită. la primul text încep dezamăgit încă din titlu, dar îmi zic să risc și să continui dacă vreau să am vreo părere la cenaclul ăsta. femeia-copac, bull-shit ... se pot face mii de asemenea construcții (și am citit deja numeroase astfel de femei, ba chiar am văzut și un bărbat, omul foarfecă mai exact – deși acolo construcția era menită să salveze și să devină motorul tragismului altfel depășit), construcții care au mai degrabă rolul de a epata lectorul, însă riscă să îl respingă mai degrabă. nici sinestezia pe care o propune primul vers al textului nu reușește mai mult decât alunecarea periculoasă în clișeu, iar al doilea sfidează logica (și nițică fizică) și propune ca ploia să cadă invers astfel încât să plouă pe talpa picioarului (care picior vă veți întreba, același ca și umărul vine răspunsul, adică stâng :D). termin de citit textul și îmi zic că e păcat și textul are idei bune, ba chiar și câteva versuri, pe la mijloc, dar din păcate e neconvingător cu ploia lui albastră cu tot. ca o concluzie pripită, după doar această lectură - dacă ar fi consider axiomă premisa că orice autor tinde să își pună cele mai bune texte la începutul volumului, ciclului etc, concluziile pentru alexandra mihalcea ar fi surorile mai mici ale bombei cu hidrogen. „prin venele mele curg păsări cu riduri adânci” – of mama ei de tristețe. nu e rău, dar dacă nu se forța cu ridurile adânci, aș fi zis și eu că nu se marșează exclusiv pe prețiozitate. plus că la asta se adaugă riscul supralicitării la nivel de imagine. personal eu nu văd nimic, rămân doar câteva cuvinte, imaginea tinde spre zero, ceea ce e devastator pentru acest tip de construcție. „Ați găsi cioburi de lună / Încrustate pe rămășițele mele de gând” – nu prea cred, din nou. Cioburi de lună și .... pam pam pam ... lacrimi, mai ales că imediat te izbește textul cu „Chiar dacă toate tăcerile voastre / De fiere / Mi se preling pe obraz / Sub formă de lacrimă”, cu previzibilitatea imputabilă a constructului (ghici ghicitoarea mea - oare ca ce se poate prelinge ceva – fierea aici - pe obraz. ptr cei care nu știu, este vorba de o .. lacrimă), surplusul și clișeul ei (construcției – n.a.), căci fierea nu reușește oricât de amară să disipe frumusețe de lacrimioară. „Una bucată suflet / Strivit de trecători neatenți, / Cu doar cinci sute de lei! / Promoție: trei bucăți la o mie” – previzibil și uzitat. Finalul e ok (și mai salvează ce se mai poate salva). Îmi plac finalurile cu sânge la o tipă. | |
| = a.m. 2 | florin bratu [26.May.06 22:47] |
Tiltul celui de-al treilea text deja îmi dă dureri de cap și rezistența mea începe să se ia la înjurături cu suportabilitatea, căci titlul este ploaia de spini a cuvintelor. Trecând peste genul ăsta fumat de autoreferențialitate (din punctul meu de vedere relativ inacceptabil azi), lectorul trebuie să se confrunte cu anotimpuri, toamne, zodii. A treia strofă cred că e singura capabilă să treacă textele actualului (ok. duomiism dacă ziceți voi), căci în următoarea, toamna (oare aceeași ca în strofa de mai sus?) își arată fața hidoasă a unei lirici deja perimate. Ba chiar autorul nu e atent și un critic atent găsește și dovezi ale timpului în care s-a întâmplat toamna asta - A.D. 2005. timpul se măsoară în ploi să mai adăugăm ca armă a crimei. De fapt poate problema alexandrei este relevată în versurile următoare „"O do not love too long",/ Zicea unu'... Yeats..” – contextul ar fi marșarea pe credibilitate, venindu-se după o perioadă în care aceasta s-a impus ca substitut al unui estetic ineficient, a cărui aderență este suspendată. iar dacă nu crezi autorul, atunci textul nu are nici o șansă. Aici nu cred că cineva mai poate crede. Dai citatul în engleză și apelezi la un truc, care poate fi salvator, dar aici este destul de diluat – evaziunea. Nu crede nimeni că dai un citat în limba autorului pe care îl denumești ulterior prin „unu” și totuși îi reții numele. I am sorry cu regrete zicea unul, coleg de al meu prin liceu. De aici se poate extrage mai mult – atitudine zero, de pildă, ceea ce agravează situația. „hard rain” este singurul text care mi-a plăcut fără rețineri majore, text bun, chiar foarte bun. aici violentarea sensibilității împrumută și o tehnică mai pe măsură (desigur de factură postmodernistă, deloc nouă, dar oricum sunt f rari inventatorii), constând în obiectivizarea, lucidizarea redării prin trucul inserării acelui refren infantil, ce oferă credibilitate și alibi exagerărilor textului. Tehnica asta însă eșuează în gratuit sau incompatibil în alte texte, precum în cel intitulat clișeistic „ploaia de spini a cuvintelor”, unde parantezele riscă să alunece din râsu-plânsu doar în prima parte a expresiei. în hard rain poate doar „ritmurile păgâne” să amintească de cam vastele clișee pe care celelalte texte nu reușesc, deși intuiesc și sper că aceasta a fost intenția, să le recupereze și reabiliteze prin elemente de noutate și depășirea efectelor deja formate la nivelul lectorului (de fapt doar de bukovski e convingerea mea că a reușit chestia asta, ptr nimeni altcineva nu bag mâna în foc). Finalul este un exemplu de evaziune reușit. Tocirea și următorul text nu sunt rele, fără a depăși hard rain. Nu fac gafe, dar nici nu reușesc foarte multe. apoi „Ce gândește Electra înainte de plecarea tatei la război” este un text care are secvențe reușite. asupra textului pe care tocmai îl citeam mi-a atras atenția lavinia, care îl citea concomitent și a zis că e fain un vers – „Am încălțat pantofi cu toc de ușă”. Și e mișto, într-adevăr. ce m-a amuzat este că a crezut că l-am scris eu. asta nu înseamnă că eu scriu frumos, mai exact scriam frumos (căci nu mai folosesc asta de ceva timp), deoarece constructul se bazează exclusiv pe omonimia cuvântului „toc” pe care limba o permite (el este mai degrabă inteligent, decât frumos, el te face să admiri inteligența autorului și mai puțin textul în sine). La ultimul text nu zic nimic pentru că doors îs prea tari :D Acum ce să mai zic. Probabil modul meu de a reproșa ceea ce consider scăderi majore ale textelor nu e tocmai elegant, mai ales că fiind domnișoară, alexandra mihalcea nu îmi poate da un pumn și nici nu o pot împăca la o bere, dar sper ca autoarea să treacă peste tendințele mele ironice, derivate doar din faptul că nefiind critic și nedorindu-mi asta, îmi asum subiectivitatea modului de a critica. Dacă va reuși să treacă peste asta sper să o poată ajuta cele scrise de mine mai sus. Eu unul îi doresc baftă pe mai departe. îmi cer și scuze ptr viteza (nu superficialitatea, căci textele sunt citite cu atenție de câteva yile) cu care am scris chestia asta foarte mare, ptr erorile pe care le fac frecvent pe aici probabil. sper ca ideile să rămână cât de cât explicite. | |
| = gelu diaconu | florin bratu [26.May.06 22:50] |
| cat dai ca sa nu iti fac si tie o critica? :D promit că dacă am timp o să încerc să îți scriu mâine ceva, dar în principiu, ianuș are dreptate, chiar așa lapidar cum s-a exprimat el. | |
| = Florin | Alexandra Mihalcea [27.May.06 13:39] |
| Două obiecții am: 1: Reproșezi faptul că sfidey logica și fizica spunând că mă plouă "sub talpă", dar, puțin mai tarziu, reproșezi exact firul logic "(ghici ghicitoarea mea - oare ca ce se poate prelinge ceva – fierea aici - pe obraz. ptr cei care nu știu, este vorba de o .. lacrimă)". Păi... lămurește-mă: vrei sau nu vrei logică? 2: "Ploaia de spini a cuvintelor" și "Adam și Eva Anno Domini 2002" sunt două texte diferite, dar, din greșeală, aici nu se observă asta. Păi dacă ai simțul critic atât de bine dezvoltat, cum de n-ai observat că prima parte(adică "Ploaia de spini a cuvintelor" n-are nici o legatură cu a doua parte - "Adam și Eva Anno Domini 2005")? În rest... de gustibus. Nu am nimic să-ți reproșez și chiar dacă aș avea, nu aș face-o. Cât despre gluma facută de tine în final... deși sunt fată dau cu pumnul foarte bine(dar n-am să-ți demonstrez asta :D)și... beau bere. | |
| = berea e bună :D | florin bratu [27.May.06 14:26] |
| nu era chiar un reproș chestia cu talpa. deranjant era că era musai talpa stângă (e bine că nu era umărul, care ar fi riscat să poarte și măcar un tatuaj pe el). imaginea e mișto, în felul manierismului cumva, în accepțiunea pe care i-o dă Rene Hocke. apoi logica nu trebuie să fie neaparat previzibilă in texte, cu atât mai puțin fizica, caci se poate schimba criteriul, unghiul și astfel se naște și efectul asupra lectorului. se poate scrie cred și o poezie previzibilă, dar pe alte premise decât aici. nu știu cât de dezvoltat am simțul critic și în genere, mă limitez mai degrabă la aspecte tehnice și teoretice, nu încerc o dehermeneutizare (ce lung cuvânt) a textului, mai ales că el poate impune chei multiple etc și risc să bat câmpii (pe mine mă bușește râsul adesea când cineva încearcă să facă asta cu textele mele, căci invariabil o ia pe arătură la un moment dat). de aceea nu am sesizat că sunt două texte, deși secundul text îl știam deja din pagina ta ca atare.:D | |
| = Florin. | Gelu Diaconu [27.May.06 22:35] |
| În principiu aș da o bere, dar pentru o critică aș da două, deoarece știi că părerea ta are importanță. Sper să ai timp mâine. OK. Gelu. | |
| + si...astept o cronica! (pacat ca pana acum nu s-au scris!) | silvia caloianu [28.May.06 10:22] |
"Nu mă cunoașteți...", spune tanara poeta - care mi se pare una promitatoare, cu potentialul inca nevalorificat - si, pentru care toata viata este inca inainte: lecturi, experiente, victorii; posibile depresiuni si...culmi! Indiferent de tenta persoanla a expresiei sale "Am uitat de mult /În ce limbă / Ar trebui să zâmbesc", zic: nu se stie daca poezia ii va oferi cu insistenta "limba sa" de lacrima si zambet. Spun, din proprie experienta: eu am fugit de poezie, eu...nu am vrut, poezia, multi ani, am evitat-o, cat am putut, am evitat-o... Asadar, deocamdata, ii doresc mult succes, tete a tete cu unii dintre cei mai...de pe aproape :D si mai drastici cititori ai sai! (Desigur, este ceea ce ii doresc si lui Gelu Diaconu!) | |
| = ipostaze de ieri | Adina Batîr [29.May.06 11:25] |
| poze de ieri gasiti la acelasi link (http://gallery.agonia.net/categories.php?cat_id=78) | |