| = părere | Paul Bogdan [12.Sep.06 23:09] |
| Cele mai reușite creații literare sunt acelea care sunt inspirate de faptele reale trăite de autor. Acolo unde este realitate eroarea nu are loc. Un mic exemplu. Ideea războinicului ce se regăsește instinctiv în vânătorul arhaic nu este rea și nici slab realizată dar... ce caută un războinc german în America?! Nu ar fi fost mai bine dacă ai fi asociat acel vânător cu o zeitate germanică și cu tradițiile germanice? L-ai rupt din contextul geografic prin acea asociere cu Marele Spirit. Îți recomand să scrii cu diacritice, după regulile site-ului textele scrise astfel sunt trimise la atelier sau sunt refuzate pentru corectură. Încearcă să scrii despre lucrurile întâmplate ție. Sunt curios dacă această tematică a războiului te domină în urma lecturilor acelor des întâlnite romane de război. Am citit și eu câteva în adolescență. Sven Hasel. | |
| = Jung rules! | chelaru adrian [13.Sep.06 13:12] |
| Ok. Să-ți explic. Textul este scris dupa ce am văzut un documentar pe discovery cu privire la Al doilea Răboi Mondial și dupa ce am citit Arhetipurile de Jung. Eroul textului este de fapt inconștientul unui soldat german. Inconștient dominat în viziunea mea de arhetipurile zeilor. Aceste arhetipuri au un fond arhaic, provenind din preistorie, înainte să putem vorbi de religie si de mitologie germanica sau alte chestii de genul asta. De aceea eu cred că se potriveste mai bine ideea de Mare Spirit. Pentru că nu face prin nimic referire la planul constient al omului. Doar la ceea ce avem în interior ascuns bine printre multe straturi de cultura. Straturi de cultura care în situatia lui nu mai valorau nici cât o ceapa degerată. In plus, eroul meu poate substitui pe oricine, deoarece fondul său motivațional este universal. Bineînteles, chestiile sunt subiective, recunosc, dar cred că e bine să stii cum l-am gândit eu. PS : voi inlocui denumirea de Mare Spirit prin stapanul animalelor. Când stau acum sa ma gândesc imi dau seama că ar fi mai potrivit. | |
| = Drum bun, straine, in cetatea inselatoare a universurilor create | paul mihalache [08.Mar.08 12:18] |
| Cu un flux subteran ratacind intre mitul destramat al lui Faulkner si revolta melancolica a lui Mateiu, intre fantasticul paranoizant al lui Eliade si discursul irational al lui Beckett, fragmentele de roman aruncate in eter (cititorilor?) au ceva din inconstienta polimorfa a rascrucilor de luna. Nu e chiar putin lucru sa imbini luciditatea (si chiar descriptivismul - cum am vazut ca era mentionat in alt comantariu) cu o renuntare constienta la ratiune - act poate indispensabil creatorului. | |
| = Interesant textul. | Adrian DUMITRU [04.May.08 06:15] |
| Cred ca ar fi avut nevoie de mai mult spatiu shi mai putine simboluri. Cinic, poate prea cinic la inceput, dramatic, poate prea dramatic spre final. Oricat de tentant poate sa para, razboinicul (arhetipal)al celui de-doilea razboi mondial (cu toata simbolistica sa) poate fi mai bine tratat sau foarte concentrat (imi amintesc de o proza de Vian) sau bine detaliat. Altminterlea, aglomerarea de simboluri poate sa "scartzaie intre dintzi", dupa cum spunea o fosta prietena de-a mea. Dar poate ma inshel. Mi-a placut, deshi nu prea shtiu de unde sa il apuc. | |