| = atât de târziu | Gabriela Docan [10.Aug.06 14:22] |
| atât de târziu...e târziu,pentru că lumea a prins mucegai,alterându-se tot mai mult pe zi ce trece...un dor simplu, un dor de sine într-o lume care te provoacă la înstrăinare de sine...avânturile celorlalți ne amintesc de propriile vise neîntâmplate...mereu mai rămâne ceva neîntâmplat... | |
| = odată cu aripile celorlalți deschise larg | Uln Aron Alex [10.Aug.06 14:39] |
| In acest poem m-am pierdut cu totul... parca eu l-as fi scris atat imi este de drag... este impropriu a ma exprima astfel pentru ca el vine din launtru ca o adanca neimpacre... durere... un poem cu trup si suflet! "am început dintr-o dată să simt că am corp doare și oricum nu contează de când am întâlnit umbra pe linia morții văd cum vin pe lume odată cu aripile celorlalți deschise larg " drag. Uln | |
| = doare și tac | Miruna Dima [10.Aug.06 14:45] |
| Durerile mari sunt mute, întoarse înăuntru, arzând sufletul până la scrum... Și totuși, repet, nu te-am citit niciodată atât de trist, atât de sfârșit, atât de adânc plâns în sufletul meu. Ca și cum sfâșâierea aceea, toate prăbușirile și strigătele mute, chircirea visului pe dinăutru au trecut în tine și sub degetele tale dragi revin la mine. | |
| = Ela, | carmen mihaela visalon [10.Aug.06 15:06] |
| Miezul ultimei strofe este o minunata definitie a empatiei. "văd cum vin pe lume/odată cu aripile celorlalți deschise larg/viețile mele" | |
| = o durere dezgustata as zice... | Alina Calin [10.Aug.06 18:06] |
| Mi-au placut primele 2 strofe, in special partea cu "îți numără obiectele grele/să înțeleagă cât drum mai străbate/ în numele domnului/alături de pierderile tale", e ceea ce vezi cand gresesti si ceilalti sunt obligati sa "imparta" consecintele.Ultima strofa imi inspira ceva de genul:"daca n-ar fi fost acel ceva totul putea fi acum in roz" numai ca acel lucru a fost si partea cu "le-as fi trait" e doar o iluzie, pentru lucrurile n-ar fi stat altfel. | |
| = ela | Anghel Pop [10.Aug.06 18:43] |
| Ela scrie matur, dozat, cu o siguranta de sine care vine din exercitiu si rabdare. Efortul anilor de antrenare in vanatul cuvintelor se ghiceste in spatele textului. Atunci cand ti-ai construit un stil propriu, cu atentie si migala, poti sa te desfasori in spatiul exprimarii de sine cu mult aplomb. Desigur, cautand sa eviti capcana manierismului care pandeste orice stil... | |
| = libertatea ta.. | Ioana Florea [10.Aug.06 19:40] |
| ela, descoperi dupa durere simtamantul propriului trup care e mai nemernic decat orice..te simti vie si doare, caci vizitez taramul lui hades in gand, trup...ai descoperrita adevarul din tine, te-ai vazut, dar nu ca intr-o oglinda , ci spiritul, fiinta ta intrega si te-ai speriat, si...de doare simplu! acum descoperi ca esti deschia catre orice, mintea ta poate cuprinde lumea in palma, caci esti eliberata de constrangeri... doamne cat de tare ma regasesc in vorbele tale, fiecare cuvant vibreaza... | |
| = . | ioana barac grigore [10.Aug.06 20:53] |
| oho, bun textul tau, ela. bun. si imi place si motto. ca sa nu tac, iti zic ca as scoate ultimul "atât de" de la "atât de târziu și atât de inutil". | |
| = Carnea durerii | Alina Croitoru [11.Aug.06 00:21] |
| Cat de des au starile consistenta materiei, nu? uneori simtim ca traim obiecte si oameni si ca ne folosim sufletul pentru a ne hrani trupul9da, il faramitam si il ingropam in gurile carnii) si nu invers, trupul a carui vreme e aici, acela care incepe la un moment dat sa ne ia totul, chiar si durerile. Totul devine materie intr-o lume in care nu e suficient loc sub soare, desi nu apare nimic nou. Si ne alegem cu lipsa unui spatiu personal, cu sufocarea unor nasteri perpetue si egale. Nimic nou. Poezia ta mi-a amintit cum se simte durerea: pur si simplu. Poate dumnezeu ne-a facut intai durerile si ele au supurat trupul. Si poate de-asta chiar acum vad cum imi creste carnea, cu fiecare durere pe care o incerc. si mai am de crescut, mai am unde... Mersi. | |
| = mulțumiri | Ela Victoria Luca [11.Aug.06 09:43] |
| Gabriela, desigur, în putredul lumii există încă și miracole, și frumos, și bun. Când ne doare putredul, singura alinare este regăsirea, înălțarea din toate cele rele. Da, neîntâmplările sunt încă, așteaptă să le trăim. Uln, mulțumesc mult, nu știu dacă e bine sau rău să te regăsești atât de mult în acets poem, dar dacă vorbește din tine, înseamnă că nimic, nimic de aici nu îți este străin. Nici aripile celorlalți, larg deschise. Miruna, eu tac și în fața splendorii, și în fața durerii.Atunci când vorbesc, scriu, acționez, mă manifest, înseamnă că este bine, totul este trăibil, îndurabil. Înuntrul se răsucește, ieșind din el însuși, nu doar în vis, în real. Carmen, mulțumesc, da, este o definire poetică a empatiei, asta a fost intenția, mă bucură că ai surprins. Alina, nimic nu este dezgustător aici, dimpotrivă, este împărtășit, asumat și trăit, până la limita limitelor. Nu contează uneori nuanța, nici roz, nici opranj, nici albstrul măcar. Nuanța acestei durerii cred că nu s-a inventat încă. Sau nu o vedem noi. Anghel, mulțumesc pentru aprecieri, sper să am atât maturitate și conștiință să nu pic în manierisme și alte isme. Până acum m-a ferit "spiridușul", sunt greu de încorsetat, nu intru în tipare. Și sunt îndeajuns de spontană și îndeajuns de temeinică. Și simt bine pericolul, cu mult înainte să se întâmple. Ioana, este un viu dureros da, trezirea aceea în corp, simțind toate trecerile, toate pierderile din tine, toate morțile; mintea poate cuprinde, da, lumea "în plamă", dar palma este uneori atât de neputincioasă, încât abia poate insufla viață în celălalt. De simți fiecare vibrație din această poezie, eu rămân tăcând. Ioana, mulțam, ai avut dreptate. Accentuarea dorită d emine la început era o repetiție în surplus. Am modificat. Să mai treci, nu e deloc inutil. Alina, bine ai rostit "carnea durerii", conștiința materiei, într-o lumea parcă din ce în ce mai strâmtă, mai bolnavă, mai pierdută. "Dumnezeu ne-a făcut mai întâi durerile", fiindcă fără el nu ar mai fi înălțarea. Mulțumesc mult. Ela | |