| = Ela | Uln Aron Alex [26.Aug.06 13:48] |
| Ocolind miezul poemului, privindu-l doar prin citire, iata ca simt ceva nou in spatiul lui... ai reusit sa intrupez printre cuvinte miscarea... poemul de acum misca se traieste... se clatina... se prelungeste... cuvintele capata gust: "departe îmi pieptăn părul tot mai departe te va atinge o iluzie precum iarba speriată degetele mele fără început" | |
| = Uln | Ela Victoria Luca [26.Aug.06 14:47] |
| Mulțumesc, e într-adevăr un vals aici, un vals pe scena dintre viață și moarte. Tot mai departe, în lumini rubinii. Ela | |
| = Izolarea în departe | Alex Radu [26.Aug.06 15:06] |
| Despărțirea, ruperea de liantul cu iubirea domină și această poezie a Elei Victoria Luca. Scenariul este unul trist, specific, în care predomină planul departelui, al izolării în pustiul mirific. Versul "Departe îmi pieptăn părul tot mai departe" poartă în el germenele purificării, al alungării întregii povești dramatice, căci eul liric își găsește refugiul în lumea amintirilor - "tăcerea celor o mie de zile/inelul absenței" - și a mării, "unica respirație", identificată, precum și în "Absurdul", în ipostaza apei amniotice. Tăcerea este panoramică, nicio voce nu răsună în poezie. Este doar eul liric, străpuns de "numărul roșu" (iubirea) care "ia formă de piatră", cel ce întreține atmosfera, de altfel, tristă. Iar izolarea sa, a iubitei, nu exclude anumite reverberații asupra lui (id est, bărbatului): "te va atinge/o iluzie precum iarba speriată/degetele mele/fără început/pleoape rătăcite". | |
| = Alex | Ela Victoria Luca [26.Aug.06 16:36] |
| Aici, da, aici a avut loc o trecere pirn cercul absenței, cumva ca în "pieta în auriu major", aici totul se învârte într-un igluu de lumină, o izolare în departe tot mai departe, pentru a reveni într-un număr de roșu în calendar, care se face piatră, prețioasă, de suflet. Mulțumesc, Eul acesta își caută încă esențele. Ela | |
| = ingadui? | Miruna Dima [26.Aug.06 17:56] |
| Din nou, un joc. Randurile tale m-au dus in departari grele, ca poveri iubite apasand umerii ce se inalta, se tot inalta. M-am intors de acolo si ... m-am jucat un pic. ea își deapănă părul lung, foarte lung pe drumuri ce urcă spre zare el umblă noptatec pe pleoapele ei cosițele-i strânge în pumni fără să știe că peste toamnă părul se face foc și-apoi curgere și-apoi constelație (i se va spune Berenice) Cu drag, M. | |
| = miruna | Ela Victoria Luca [26.Aug.06 19:38] |
| Îngădui, dacă din jocul tău cosițele se fac flacără peste toamnă și se coc așa castanele sub ochii strângătorilor de strugure. Mulțam pt joc. Ela | |
| = ela | mircea lacatus [27.Aug.06 01:17] |
| ela celor o mie de zile pe marea care i-a furat inelul cand a dat sa-i sarute mana doar luna l-a prins in cornul ei ascutit si asteapta un alt patrar si sa coboare si sa urce sa i-l puna iar in deget pentru inca o mie de ani... | |
| = Mircea | Ela Victoria Luca [27.Aug.06 11:18] |
| marea e singura căreia îi permit să îmi fure cu totul și lumina, și cele o mie de zile, și auriul absențelor-prezenelor, să mă ducă oriunde, cât mai departe. În okeanos. Ela | |