| = Semnul cuvantului incrustat in noi | razvan rachieriu [02.Nov.06 14:04] |
| Mi-a plăcut textul construit din propoziții scurte, care se termină brusc, ca un mal înalt ce se surpă. “Toți avem semnul “ cuvântului încrustat în noi ca o camee în carnea spiritului.Uneori acesta urlă maltratat de necuvânt, alteori respiră ușor în spațiile stenice ale poeziei. | |
| = Semnul lunii | Magdalena Dale [02.Nov.06 15:56] |
| Îmi place textul pentru că este construit simplu, fără balast, dar în același timp are un mesaj puternic, chiar din titlu „toți avem semnul”. Poate totuși sunt mai multe semne pe care le purtăm în noi, chiar dacă unul dintre ele este mai pregnant și comun pentru toată lumea... Luna pare nebună. Face dragoste cu toate semnele noastre. Apoi ne naște din burta ei strălucitoare. Ne învață să iubim. Să fim lighioanele ei. Suntem. Pentru cei ce reușesc să învețe de la lună se mai adaugă un semn ca un stigmat într-o lume tot mai indiferentă! | |
| = observ ca: | cornel marginean [02.Nov.06 23:04] |
| exista un zig -zag usor instabil printre propozitiile tale scurte care merita, spre calitatea ansamblului, netezit prin slefuire, unele sunt superbe altele sunt comune fa-le pe toate superbe, poti) | |
| = semne | ioana cheregi crișan [04.Nov.06 01:24] |
| Răzvan, ai prins urletul. l-ai respirat. Magdalena, da, e "Semnul Lunii" aici. este... Cornel, nu știu dacă pot sau nu. mulțumesc mult. te mai aștept. | |
| = Cred ca e loc de mai bine | Pandele Maricica [05.Nov.06 22:46] |
| "Cineva imi respira urletul" mi se pare putin ciudata fraza aceasta. Ceea ce nu impiedica textul sa fie in general bun. "Urletul e tot mai ușor. Ca un fulg se așează pe umărul meu " - cred ca "strălucitor" incearca sa forteze nota si sa transforme proza intr-un fel de poezie. In opinia mea, "stralucitor" ar trebui sa dispara. "Zdrobesc în palme o literă mare. " - mi se pare o fraza foarte frumoasa. Dar si mai frumoasa parca ar fi "Fiecare zi se măsoară în umbre". Ideea de a amesteca lucruri banale cu ganduri sublime nu e rea. Ati incercat sa reconstituiti realitatea cand, la gura sobei, noaptea, meditam: la luna de pe cer si la ziua care a trecut, dar si la mama ce pune lemne pe foc, ne gandim la acum, la totdeauna si la trecutul apropiat. Totusi gandurile memorabile ma fac sa cred ca toata proza sau tot micul poem in proza merita sa fie asa. Iar asta pentru ca va pricepeti la fraze care merita retinute. Cu respect, Mari | |
| = Maricica, | ioana cheregi crișan [07.Nov.06 00:42] |
| cred că ai dreptate. nu sună prea bine "strălucitor" acolo. voi modifica într-o zi. e și ăsta un pre_text de fapt. mulțumesc pentru comentariu. te mai aștept. ioana. | |
| = catre eliminarea inutilului | Leo Nora Lacustra [07.Nov.06 16:13] |
| daca ai renunta la ultima parte care este revoltator de diabetica, as putea spune ca e un text pertinent. Dar evident, nu trebuie sa decidem noi elocventa si nici coerenta textului. Daca in primele trei parti, este suficient controlata tendinta de a "straluciza" starile, in ultima parte rabufneste toata acea pofta de impopotonare textuala. Nu ar fi inutila daca ar fi controlata spre o directie barocizanta, dar este prea tremuranda, nehotarata si deci insuficienta. Leo, Nora si Lacustra | |
| = aspartam | ioana cheregi crișan [09.Nov.06 00:53] |
| LeoNoro si Lacustro, spui tu ce spui. textul e cam departe de intenția mea. adică a ieșit, dar altceva. ultima parte nu e împopoțonată, ci așa cum ziceai, edulcorată. îți rămâne aspartamul în gât și atunci stai să te gândești ce vrea să spună autorul. fiindcă eu sunt autorul te invit să-ți privești palmnele. toți avem semnul în palme... | |