| = Adela, | Nicolae Popa [28.Nov.06 19:28] |
| Îmi place de mor acest finalul amărui: "voi fi piatra deasupra căreia alții își vor odihni capul spunerea murăturile" | |
| = re: Nicolae Popa | Adela Setti [28.Nov.06 19:33] |
| :) Asta rămâne după fiecare din noi. Alți oameni, care nu ne cunosc, chiar dacă poate suntem îngropați sub casa lor. Oameni care, ca și noi, continuă să viseze, să [se] comunice și să mănânce. Viața e o întâmplare amăruie. Mulțumesc de trecere și vorbele bune. Adela | |
| = întâmplare amară | Alexandru Gheție [28.Nov.06 23:37] |
| da, viața e o întîmplare amăruie cu un plăcut iz acrișor de murături. și totuși...observ aici dorința de a rămâne în prelungirea acestei "întâmplări amere". vei fi piatra pe care se vor sprijini vise și...murături. plăcut. numai bine | |
| = În colț | Ioana Geacăr [28.Nov.06 23:46] |
| "în colțul casei sub temelie”- îți place colțul pentru că e o deschidere spre cunoaștere, e singurul vers optimist. Temelia-pentru că e un spațiu protector. Te cuibărești în singurătate să vezi, să descoperi mai mult, nu să stai ascunsă. | |
| = răspunsuri | Adela Setti [29.Nov.06 09:49] |
| Alexandru - dorința de a rămâne în prelungirea acestei întâmplări e firească și universală, o au până și sinucigașii [sau mai ales aceștia]. Ioana: singura "scăpare" pe care o avem este conștiința de sine [o conștiință care nu e a realizărilor noastre concrete în viață și lume, știi și tu: veșnic invocatele planuri social, profesional, fizic] - eu cred că numai prin această conștiință, a faptului că suntem, fiecare singur, prin sine și în sine, un rotund, o energie închegată, numai prin această conștiință ne putem continua, într-un fel. Iar conștiința asta o realizăm descoperind, constant, mai mult despre noi înșine. Nu știu cât de clară am fost [diminea'[, frig, rutină de birou... scuze], totuși cred că știi despre ce vorbesc. Despre asta spunea, în mod voalat desigur, și testamentul meu. Plecăm. Nu rămânem nimic pentru ceilalți. Dar putem rămâne pentru noi înșine. Mulțumesc amândurora de trecere. Mă bucur că sunt deocamdată aici, cu voi și încă câțiva, pe agonia. Adela | |