| = cu gura deschisă | florin caragiu [15.Dec.06 13:47] |
| mi se pare interesantă această gestualitate conferită soarelui, ideii, luminii, ba pânditoare, ba mușcătoare, sau rămasă cu gura căscată a uimire. Versul însuși parcă abia își conține conturul, își răspândește lumina asupra proximității eului liric, jucându-se cu duratele și perspectivele, împletind concretul cu abstractul, având imaginarul ca mediu de transmisie a unui real al firescului luminii și bucuriei de a fi co-părtaș la taină. Este așadar un real mai plin de surprize, ce iese din ascundere subversionând suprafețele cotidiene. Soarele apare "acolo, puțin mai nou decât mine" - după o tehnică a contracției temporale ce developează durata subiectivă. Ochiul poetului ține o linie estetică ce duce până în pragul de a mărturisi despre bucuria împărtășită cu Dumnezeu. Aceasta alimentează la rândul ei starea de minunare în lume, noutatea a ceea ce se scrie în conștiință. Doamne, lumina mă ajută să văd binele din lumea Ta Și Tu te bucuri de asta, laolaltă cu mine. | |