| = Poetul acela | PÃCALÃ VIOREL SILVIU [13.Jan.07 17:38] |
| pot fi și eu. | |
| = un poet sau altul | ioana cheregi crișan [14.Jan.07 14:08] |
| Da, Viorel, poți fi tu...sau altcineva :) | |
| = "n-aș vrea să te trezesc să-ți arăt moartea" | Constantin Codreanu [14.Jan.07 15:21] |
| Teama de a trezi aici, chiar dacă "n-aș vrea să te trezesc să-ți arăt moartea" e, totuși, teama de a trezi poetul la viață. Cu drag, Constantin P.S. Viorele, cu același succes pot fi și eu acel poet:)! | |
| + teama de a trezi | florin caragiu [14.Jan.07 16:13] |
| este un poem deosebit, cu un modelaj bine realizat al jocului contrastelor, al intensității lirice. "Teama de a trezi" poetul ne introduce în jocul dintre sensibilitatea extremă și amplitudinea cosmică a reverberațiilor sale, ceva decisiv se întâmplă: "lumea dispare încet/ n-aș vrea să observi nervurile acestui cântec/ care se desprinde din tine ca o frunză". Sunt puse într-o corespondență memorabilă, cumva învăluită și învăluitoare, desprinderea cântului și transparentizarea lumii, urmând ca pe acest fond să vină o tușă de forță care creionează portretul poetului: "un copac/ sau doar un poet înspăimântat de splendoarea căderii". Tocmai această sensibilitate cere o vedere mereu învăluită în mister: "n-aș vrea să te trezesc să-ți arăt moartea/ nu pot să-ți spun simplu că vom trece/ tu ești poet/ nu pot să-ți spun nimic în cuvinte". Aceasta tocmai din cauza forței ei explozive care o face ca un zonă minată, sau expusă avalanșelor, peste care se pășește în tăcere, fapt exprimat prin niște metafore superbe: "pielea ta ar exploda sub cântecul aspru al ploii/ de aceea țin în palme liniștea și te hrănesc cu ea". Liniștea e mediul ei conductor și hrănitor, poetul fiind asemuit cu un pământ al limbajului, casă a ființei: "ești un poet ca un pământ din care venim/ și în care ne întoarcem". Totul este acoperit, conștiința poetului are nevoie să rămână învăluită pentru a continua să vadă ca într-un somn extatic (indicat și în retenția respirației), întrerupt de tresăririle ce arată totuși înregistrarea crizei de comunicare, pustietății, aleatorului, cealaltă față a lumii: "dar tu nu trebuie să știi/ nimic despre însămânțările noastre/ ești un poet într-o gară pustie/ ești un poet care nu respiră/ ci tresare între plecări și sosiri întâmplătoare". | |
| = Florin, | ioana cheregi crișan [14.Jan.07 19:43] |
| analiza și aprecierile tale mă bucură și mă onorează. nu mă așteptam să-mi fie apreciat un text atât de liric. mulțumesc! | |
| = Constantin, | ioana cheregi crișan [14.Jan.07 19:54] |
| ai ales ideea centrală a textului. da, și tu poți fi...:)mulțumesc. | |