| = marea-motiv cu semnificație aparte | Bogdanovici Andreea [02.Apr.07 00:30] |
| Poezia merge pe un fir epic, se urmărește ideea, îmi place finalul, acel "oricum" subliniază fatalismul (după părerea mea). Transmite cititorului nostalgia prin imaginile construite, marea întotdeauna este un motiv cu dublă semnificație: prima ar fi transparența, liniștea aparentă și al doilea subconștientul, profunzimea, misterul. Mi-a plăcut poezia. Toate cele bune! | |
| = apocalipsa marii | Fluerașu Petre [02.Apr.07 00:33] |
| Daniela, ai aici cateva imagini puternice, percutante, cateva alaturi inedite care il fac pe cititor sa se opreasca si sa mediteze... sentimentele care vor putrezi ca algele te inspaimanta, te fac sa vrei sa mergi mai departe, sa cauti o rezolvare, un sambur de lumina... iar in final, acesta dispare, pentru ca nici marea nu mai exista... un poem apocaliptic, care m-a impresionat, si pentru care te felicit sincer!!! cu cel mai mare drag petre | |
| = marea | ștefan ciobanu [02.Apr.07 01:25] |
| da, văd că noi agonicii suntem puși pe ucisul forțelor naturii. eu am omorât aerul din alte considerente. poezia ta, marină încă de la început prin precizarea zilei saline, ne arată clar că nu e un simplu peisaj de la malul mării, deși e posibil să fie inspirat de acolo, ci e mai mult o zbatere interioară, un spasm cum te-ai dat de gol. am văzut 'sentimentele de carton' ude, o imagine care completează poezia prin tristețea pe care o imprimă. viața este înainte și noi suntem acum și aici. așa că să nu plângem de valurile distruse în urma noastră | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [02.Apr.07 11:11] |
| Andreea, finalul este ca o evieență, după senzația de putrezire, de apă moartă. Mulțam fain. Petre, poate unele nuanțe bizare ale apelor, valuri galben-maroniu-ocru, albul abia vizibil, nuanțe petro-fumuriu ce străbat uneori apele, oamenii, fac pentru câteva minute să capete sens pre-simțirile. Mulțam mult. Ștefan, aici ochii privesc un fenomen de degradare, care atinge chiar și apa, din afară, dinăuntru. Întinderea putredului, "algele brune" există și real, și metaforic. Dincolo de elanul de viață, estetic și luminos, realitatea îți dezvălui, în plină natură, celălalt chip al lucrurilor. Mulțumesc. Ela | |
| = cineva oricum a distrus în urma noastră marea | Adela Setti [02.Apr.07 11:33] |
| am citit / văzut recent un reportaj despre Marea Aral. M-am gândit automat la el când am citit textul tău, deși aici nu retragerea unei mări este în centrul scriiturii, ci un fenomen spiritual, acela de pierdere a legăturii care adună și identifică doi oameni, creând o lume doar a lor, doar pentru ei - sau cel puțin așa am citit eu. Un documentar al stării de alienare la scară de doi. drag, Adela | |
| = Adela | Ela Victoria Luca [02.Apr.07 11:49] |
| Nu știu cum este Marea Aral, știu cum este o mare brună. Dar cel mai mult m-a atins felul în care ai perceput fenomenul spiritual, aproape invizibil scris aici. Da, așa trăiesc eu legăturile, ele "adună și identifică oamenii, creând o lume numai a lor", chiar dacă interferând cu celelalte lumi, mări, pietre. Mulțumesc. Ela | |
| = Citire. | Vasile Mihalache [02.Apr.07 16:59] |
| Poemul este tabloul pulsatoriu al yilei când se întâmplă o despicare de ape, ca o trecere imposibilă, mreajă de salvare colectivă.Punctul de sprijin al memoriei vede aceasta a o ancoră alături de care putrezesc sentimente fade fără puteri creatoare, ca o secare până la ocru a umanității.Problematica poemului aparține unei conștiințe permanent preocupate de păstrarea aspectelor morale ale societății și individului, se menține într-o luptă inegală care o epuizează. | |
| = erată | Vasile Mihalache [02.Apr.07 17:01] |
| zilei, nu ylei...ca o ancoră, nu a o ancoră | |
| = Vasile | Ela Victoria Luca [02.Apr.07 18:43] |
| Da, este un fir etic dur aici, o judecată și o conștiință morală, un ochi lucid peste toate, așa omenești și neomenești cum sunt. Care vede chiar și mut. Mai ales când tace. Mulțumesc pentu că ai sesizat acest adevăr. Ela | |