Comentariile membrilor:

 =  părere
nica mădălina
[20.May.07 16:49]
eu nu am înțeles aici distincția dintre cele două tipuri de vină. și nici care ar fi criteriul acestei distincții. de aceea spun că e interesant subiectul abordat, dar maniera argumentării mă îndepărtează de sensul existent în text (cel puțin unul, cel puțin inerent).
acest text mai degrabă "pune pe tapet" decât să precizeze. pentru că introduce multe concepte (vină, păcat, culpă, om creație, răspundere, divinitate, universalitate, individualitate) și maniear de a le raporta unele la altele este circulară. încât nu le clarifică suficient pentru a susține o concluzie.
(și un typo în penultimul rând, după "noi").

 =  erată
nica mădălina
[20.May.07 16:51]
și la mine, ca typo: o virgulă după "om". plus "maniera".

 =  Dialectica nu oferă răspunsuri
florin otrocol
[20.May.07 17:02]
Sărut mâna Mădălina!
Dialectica nu este un concept care să ofere răspunsuri. Apoi categoric mă expuneam dacă aș fi oferit răspunsuri certe. Răspunsuri sunt în text, dar trebuiesc văzute. Răspunsurile pe care eu le dețin nu sunt universal valabile, acesta fiind unul din motivele pentru care nu m-am lansat pe concret. Am certitudinea că există și alte opțiuni și păreri decât ce am proliferat eu aici și tocmai de aceea am lăsat ușa deschisă. Nu-mi doresc ca gândurile celor care vor parcurge acest eseu să rămână în expectativă ci să intre direct fără să bată și să-și ofere propriile răspunsuri. Să-și asume "vina" gândurilor.
Mulțumesc de trecere!

P.S.: Îmi este clar că trecerea ta nu este una naivă și la percepțiile și standardele tale (nu numai cele literare) vei găsi răspunsuri cât mai aproape de ceea ce ești.

Cu scurtă reverență,
Florin O.

 =  revin
nica mădălina
[20.May.07 17:21]
apăi eu nici nu ziceam de răspunsuri, căci da, pe așa teme, nu există concretețea unor certitudini. când am zis concluzii, mă refeream la păreri, care pot fi interogative, care uneori nu pot rămâne decât interogative, dar care să rezulte mai limpede din ceea ce fusese precedent expus în discurs.
așadar, opinia mea privea îndeosebi maniera prezentării, abordării, nu fondul. căci fondul suscită la interogații din partea lectorului. ceea ce e bine. de aici "punerea pe tapet", reamintirea unor chestiuni peste care trecm cu ușurință de multe ori.
mulțumesc pentru post scriptum. sper să găsesc direcții de adâncire a sensurilor. și poate răspunsuri, vreodată.

 =  Poate ...
florin otrocol
[20.May.07 17:33]
Poate că într-adevăr m-am complicat în exprimare. Este foarte adevărat că mie îmi este ușor să parcurg și să înțeleg textul având în vedere că sunt autorul. La fel de adevărat este și faptul că nu sunt ușor de pătruns, pentru că nu îmi doresc să dețin un afect și mental de tip ceaslov. Ca o glumă, poate dacă stăteam și eu pe malul Ozanei eram performant la povești. Pe Someș și pe Cibin se scrie cam la fel ca pe malul Jiului.

Reverență,
Florin O.

 =  poate
nica mădălina
[20.May.07 17:40]
era vorba despre metoda construcției unui eseu, ca text argumentativ. pătrunderea în cazul eseului necesită, cred, facilitare din partea exprimării alese. ceea ce nu înseamnă ceaslov. restul detaliilor le știm. zâmbet.
poate am fost eu neclară în precizări. poate textul merită o continuare, nuanțări și stratificări suplimentare.

 =  Întrebare
florin otrocol
[20.May.07 17:51]
Domnișoara Mădălina,
câți filosofi sau literați cu exprimare filososfică (în nici unul dintre cazuri nu mă includ) cunoașteți ca fiind ușor de citit și plini de argumente cu caracter de soluție? Pentru un personaj ca mine, care a renunțat la doctorat în filosofie (din motive strict personale), nu cred că este străină noțiunea de eseu. Și ideea ceaslovului era o glumă cu iz de strategie. Oricum ca personaj literar îmi sunteți foarte plăcută, pentru că oferiți alternative percepțiilor (cel puțin în cazul meu). Dacă v-ați fi exprimat sec, acest dialog nu ar fi existat.
Textul face parte dintr-o lucrare concept, pe care doresc să o finalizez. Vor fi urmări și alte abordări.

Reverență,
Florin O.

 =  răspuns
nica mădălina
[20.May.07 18:08]
mă bucură să aud despre lucrarea-concept.
cu siguranță că eu am contribuit la crearea unui echivoc. întrucât nu am insistat în a explica faptul că e foarte probabil ca felurile în care de-finim noțiunea de eseu să nu fie concordante. sunt convinsă că sunteți mai apropiat de ceea ce înseamnă această noțiune decât pot fi eu.
ceea ce speram să punctez este faptul că pe marginea unui eseu e îmbucurător să existe dialog, atât în ce privește metoda de construcție a lui, cât și ideile pe care le cuprinde.
nu am pledat pentru o transparență seacă a discursului, care să ofere pe tavă. am sesizat gluma cu ceaslovul, de aceea m-am și referit la ea. tot în glumă.
așadar, răspund ca personaj real care nu s-a gândit nicio clipă că există de vreuna dintre părți vreo intenție ironică sau nerespectuoasă sau nesinceră.
repet zâmbetul și voi citi cu interes părțile din lucrarea despre care anunțați, dacă vor fi postate aici.

 =  Mulțumesc!
florin otrocol
[20.May.07 20:23]
Domnișoara Mădălina,
la rându-mi exclud orice apartenență la ironie, deși sunt convins ca amândoi știm să fim ironici când situația o cere. Să nu uităm că ironia (fină) este apanajul inteligenței.
Dialogul este una din plăcerile mele. Vom mai avea ocazia să stăm de vorbă. Mulțumesc pentru atenția acordată.

Reverență,
Florin O.

 =  revelație
Bargan Ecaterina
[21.May.07 21:27]
citind acest text ființa mea s-a simțit ușurată, inconștientul le păstra pe toate iar subconștientul a cunoscut revelația.
mulțumesc pentru oferirea definiției cuvîntului afect,

 =  Finețe.
florin otrocol
[22.May.07 02:12]
Bună dimineața, domnișoara Katy.
Este ora 2.00 când scriu acest răspuns.
Mă surprindeți cu replici de finețe. O iau ca atare. Inconștientul știe el ce are de făcut, noi trebuie doar să realizăm că el există, deoarece inconștientul stă la baza instinctului de conservare. Subconștinetul este tot inconștientul, în accepțiunea populară. (Acum râd profund).
Oricum aș percepe răspunsul dumneavoastră, cert este că mă bucură regăsirea noastră.
Dacă reușesc sau nu să mă dovedesc a fi o revelație este la latitudinea fiecăruia care trece pe la mine prin pagină.

P.S.: Sper să comunicăm mai des, pentru că amândoi avem ceva de spus și de învățat de la ceilalți, mai ales de la noi înșine.

Reverență,
Florin O.

 =  Făra vină
adriana barceanu
[22.May.07 10:29]
Mă intiga de ceva vreme constiința liberului arbitru, nu atât în direcția culpabilitații
ci mai degrabă a ideii de alegere pe care îl sugerează. Expunera e destul de coerentă, dar nu suficient. Subscriu în favoarea criticii faptului că s-au folosit prea multe concepte, care nu se leagă neaparat în discursul prezent. Constiința păcatului ar trebui să existe doar în momentul în care, omul, pus în fața unei alegeri ar știi, fără nici cea mai mica îndoială rezultatele tuturor variantelor posibile. Singura problemă e că nu știe, și atunci, nu pot să fiu « adeptul vinei individuale » și nici sa mi-o asum.

Făra vină

 =  vinovată fiind
Bargan Ecaterina
[22.May.07 16:43]
Să adaog aș mai vrea că replay-ul precedent se adresează mai mult Adrianei Baraceanu pentru ca mica vină individuală pe care mi-o asum acum să nu se transforme în vină universală în viitor.
Florin, dimineața ți-am citit răspunsul și m-am bucurat la fel de mult.

 =  eroare
Bargan Ecaterina
[22.May.07 17:06]
Replay-ul meu nu a fost afișat.
Am rugămintea să se citească înainte de comentariul "vinovată fiind" următoarele:
Florin, sinonimia inconștient - subconștient era esența mesajului.
Adriana, conștiința păcatului apare, de regulă, după momentul înfăptuirii lui.

 =  Argument nesuficient.
florin otrocol
[22.May.07 19:14]
Domnișoară (doamnă) Adriana,
permiteți-mi să vă citez. "Constiința păcatului ar trebui să existe doar în momentul în care, omul, pus în fața unei alegeri ar știi, fără nici cea mai mica îndoială rezultatele tuturor variantelor posibile". Argumentul dumneavoastră este puțin palid. Nimeni nu poate avea atâtea certitudini încât să-și permită a cunoaște rezultatele tuturor soluțiilor. Apoi, dacă ne gândim mai profund ne amintim de afirmația filosofică "cunoașterea ucide acțiunea". Cei care acționează știind realismul acestei afirmații își asumă consecințele. Există oameni care fac parte din această categorie. Credința în Divinitate centurează acțiunile semenilor noștrii, dar le conferă și răspunsuri simple care țin de abstract. Răspunsuri care delimitează păcatul în accepțiunea semenilor
de accepțiunea credinței. Mergem prea departe cu conștiința păcatului. Ea nu există decât în sens metaforic.

Reverență,
Florin O.

 =  Mi-a scăpat.
florin otrocol
[22.May.07 19:17]
Domnișoară Katy,
Mi-a scăpat "sinonimia", dar am înțeles acum. Mea culpa.

Reverență,
Florin O.

 =  erată
Bargan Ecaterina
[22.May.07 21:09]
Adriana Baraceanu - Adriana Barceanu (roșesc de rușine)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !