| = nu știu cum, Ela, | Ligia Pârvulescu [21.May.07 15:48] |
| deși aici este cenușă, rugină, eu una simt foarte mult vara, cu sentimente înnodate pe sub terase umbroase. Finalul este de excepție. Mulțumesc pentru plăcerea lecturii. | |
| = ela | carmen manuela macelaru [21.May.07 17:12] |
| ela, ca de obicei poeziile tale ma obliga la a 2,a 3 lectura, tot felul de subterfugii, capcane, locuri pe care cred ca le-am vazut apoi dispar si apar altele.titlul suna a levitatie, apoi finalul desavarsit. | |
| = mâna fără umbră | Tamara Zub [21.May.07 17:27] |
| Imagini pe care le vezi numai tu, provenind dintr-un interior halucinant, electromagnetic, fantasme vizualizate cu o pană sigura, care știe să-și împietreasă tremurul pentru secundele scrierii. Deși poemul e despre bărbat și presupune efuziuni sentimentale, nu e nici urmă de sentiment placid, ci doar sentiment ca expresie a forței. Versuri foarte tari: - ceva îmi amintea de tăiatul necesar de cuvinte nodurile nașterilor - străina cu ochii largi răsturnând dimensiuni imposibile - beam un fel de apă cu rugină - căutam doar mâinile fără umbră chipul bărbatului decupând goluri etc. Și o strălucire de scriitură în final: "să îi miroasă palmele așa ca rădăcinile mele". Felicitări! | |
| = Dimensiuni ale înțelegerii | Gheorghe Pașa [22.May.07 00:01] |
| E aici un text poetic situat în "dimensiuni imposibile", dar revelate unei sensibilități care se hrănește din trupul eteric al poesis-ului. Răzbat ecouri din "mosaique", pentru că fără celălalt "pol" (nordul, aș spune), busola existenței ar pierde sensul. Ceva din intuiția necesară a unui post ființial răzbate în ritmuri încântătorii, cu privirea adâncită în sine, cu închideri ale unor drumuri și descătușarea finală de energie creatoare: "în ziua când vom rupe lanțurile/ să îi miroasă palmele așa ca rădăcinile mele". | |
| + Revin | Gheorghe Pașa [22.May.07 00:10] |
| Totuși, nu putem vorbi numai de o lume a visului sau a unor revelații stranii, dimensiunea realului se inserează și ea printre interstițiile memoriei. Altfel spus, textul vieții este una dintre finalitățile creatoare. Limbajul poetic original a fost remarcat și de comentatorii anteriori.: "copacii își desprindeau încet straturi de cenușă", "un fel de așa cu rugină", "decupând goluri pe umerii dureroși"etc. În concluzie, e un text bun. | |
| = Erată | Gheorghe Pașa [22.May.07 00:21] |
| "rost" i.l.d. "post"; "incantatorii" i.l.d. "încântătorii"; "apă" i.l.d. "așa" | |
| = mulțumesc | Ela Victoria Luca [22.May.07 10:48] |
| Ligia, fiindcă desprinzi anotimpuri trăibile de sub cenușă și rugină. Carmen, fiindcă la fiecare re-lectură poți găsi alte spații de (re)cunoaștere și de trăire. Tamara, fiindcă ai perceput interioarele, cadrele exterioare fiind doar repere, locusuri de inserție a trăirilor și pentru că ți-ai ales versurile preferate. Pașa, pentru că vezi dincolo de primele învelișuri ale cuvintelor și rezonezi până la dimensiunile imposibile, răsturnându-le așa încât totum capătă sens și le poți rosti, prin propria rostire, în acord fin cu autorul. Mulțumesc mult tuturor, Ela | |
| = ela | ștefan ciobanu [22.May.07 11:19] |
| imaginile precum straina cu ochi largi si apa cu rugina ( pe care eu o vad echivalentul tau la apa vie din povesti ), creaza atmosfera propusa, de timp trecut, de amintire pierduta. masa este ovala tocmai datorita acestei noi dimensiuni a timpului, care deformeaza formele perfecte ( pentru ca, odata, masa era rotunda ). mi-a placut atmosfera, creata incet, fara graba, caracteristic tie. astfel de plimbari prin noi insine, sper eu, sa aiba doar dimensiune de moment, fulgerand printr-o poezie ca aceasta. pentru ca, in rest, e mare pacat sa pierdem prezentul. am trecut si eu doar, ziua buna | |
| = În ziua când vom rupe lanțurile | Magdalena Dale [22.May.07 13:22] |
| Am venit prea târziu în acest univers poetic, după ce s-au spus lucrurile esențiale care îl definesc. Totuși.... Copacii își desprindeau straturile de cenușă. Îmi place cum sugerezi arderea intensă a trăirilor. Totul s-a transformat în cenușa purtată de vânt împreună cu ecoul pașilor ce se depărtează printre indiferența oamenilor. Această alăturare a cenușii cu indiferența oamenilor sporește forța dramatică a poemului. Inevitabil, trebuie să mergem mai departe, lăsând în urmă chipuri si vise transformate în rugină. Dar, ele se așează pe umeri sub formă de goluri dureroase și mergem mai departe... Și un final deosebit pe care îl „fur” pentru inima mea azi! străzile se deschideau numai sub genunchii lui aș fi dorit să îl opresc mai erau cinci zile și câteva luni nu mai aveam aer îl ascunsesem în pământul din fața casei în ziua când vom rupe lanțurile să îi miroasă palmele așa ca rădăcinile mele | |
| = profunda asemanare | Anni- Lorei Mainka [22.May.07 14:49] |
| in ultimele versuri ai spus mult multe ginduri m-au purtat nu mai pot comenta dara, doream insa sa stii cit m-a impresionat | |
| = Ștefan, Magdalena, Anni | Ela Victoria Luca [23.May.07 22:36] |
| Ștefan, cumva dimensiunile se întrepătrund în noi, formele geometrice se transofrmă, ca și timpurile interioare, de aceea uneori memoria e mai prezentă decât prezentul sau tocmai prezentul memoriei face ca lucrurile să capete cu adevărat sens. Mulțumesc mult. Magdalena, mă atre bucură prezența ta aici, rispind firele de cenușă, strângând rugina și lăsând copacului mirosul său esențial, de suflet. Și fiindcă așa tare ți-o plăcut strofa finală, păstrează așa cum știu că poți tu păstra. Mulțumesc frumos. Anni, uneori fărăcuvintele sunt mai de preț decât cuvintele dacă ele, fărăcuvintele, izvorăsc din stări de grație nerostibilă. Mulțumesc, mult. Ela | |