| = ai stat prea mult lângă josearmandopablito | Livia Ștefan [29.May.07 09:54] |
| Andrei, uite ce e, m-ai pus serios pe gânduri. ce am citit aici e destul de ok, și cred că ai reușit să transmiți starea aia de claustrare, caniculă etc. dar nu prea mai știu care e amprenta Andrei Gamarț. pentru că aici nici urmă de ea. te-am tot urmărit în ultima vreme; am semnalat schimbarea și chiar m-a încântat că tu ai reușit o transformare de zile mari, față de volumul lansat acum ceva timp... ai ce să spui, dar cu textul ăsta NU. ăsta nu este textul tău. părerea mea. și o să revin. | |
| = caniculară | Maria Pilchin [29.May.07 11:53] |
| Și așa toată viața din perioadă în perioadă și ai să trăiești mult, măcar 50 și ai să scrii despre asta, despre suicid, foarte cioranian și toți or să zică - metafizică, un lucru îți va scăpa - fericirea, pentru că melancolia este plăcerea poetului de a fi trist. E un text bun prin structura lui de tren cu vagonete, prin înșiruirea unei grețe sartriene, prin tine pe care l-am văzut în text. A tout bon. | |
| = text viu | Tamara Zub [29.May.07 12:03] |
| Traversezi o perioadă bună dacă sub presiunea ei ai scris un text atât de interesant. Nu am destule instrumente ale criticii literare pentru a comenta această bucată, dar pot să spun că e foarte interesantă, iată că și tragismul trezește interesul cititorului, e ca și cum ai urmări propria tristețe și neputință, exprimată de altcineva. Se mai întâmplă aici o deviere de la formulele poetice inventate și practicate de tine, iar devierile sunt benefice, în rezultat ai putea să inventezi formule noi, care să te uimească și pe tine. M-a șocat curajul de a-ți pune viața pe hârtie și astfel de a o pune în slujba literaturii. E un sacrificiu, e tocmai sacrificiul pe care îl cere scrisul. Lacul, jegul, ghivecele din plastic, căldurile, descompunerea - din toate astea iese poezie sau proză sau alt gen literar, care devine captivant pentru că e viu. | |
| + placuta arsita literara | Anghel Pop [29.May.07 17:50] |
| Mi se pare un text construit pe doua planuri: pe primul se afla imaginile comune, aparent banale, de genul "puful de plop în aer inundă orașul", "umbrele zac pe asfaltul fierbinte", "te sună diferiți tipi care nu au nici-o treabă cu tine", si aici ne recunoastem, pentru ca nimic nu poate fi mai simplu, cred ca asta face textul citibil pentru oricare om de pe strada, un mare avantaj astazi. Pe al doilea plan stau introspectiile fulgeratoare de tipul: "pe căldurile astea corpul tău s-ar descompune atât de repede", "la morgă e mai frig ca de obicei", "lucrurile se așează de la sine și devin de neînchipuit", prin care avem acces la viziunea gamartiana (frumos suna "gamartian") a unei lumi funambulesti, ca o transa lucida narata monoton dar captivant. Repetitia "e perioada" tine de tehnica, dar pe mine m-a deranjat, putea fi mascata prin atatea feluri de joc intre autor si cititor. Sunt multe flash-uri tulburatoare ce denota o privire intensa, capabila sa surprinda esentialul unei metropole tentaculare: "câinii flămânzi umblă pe străzile întunecate după bețivii deja aranjați", "o mașină foarte veche o mașină cu geamurile sparte", "ea îți aduce băutură tristețe și scârbă", nu le voi enumera pentru ca textul e construit pe astfel de clivaje in real, insertii fulgurante ce arata un real talent. Pana la urma descriptivismul e doar aparent, e un pretext pentru o instrospectie confesiva ce ni-l developeaza pe Andrei: "vorbești urât și nu simți nimic. totul e cât se poate de normal", si aici simtim ca e ceva cutremurator, aceasta schimbare a sinelui imperceptibila si totusi reala, care ne face sa ne intrebam daca acel de ieri si cel de azi sunt intr-adevar o unica persoana. Astept un roman scris in acest stil. P.S. Si totusi, ma tot intreb: oare nu Hose Pablo e cel influentat de Gamart? Mie asa mi se pare. :) | |