| = pasind linia orizontului... | Florin Andor [03.Sep.03 23:36] |
| Din cand in cand cu gestul tau rotund "în-locuiam cerul" "inventat de mine din toate secundele noastre sferice"..."din conturul tardiv al lacrimii îți întindeai aripi" "insirate pe sfoara aceea care se dădea uneori drept linia orizontului" ...imagini superbe...place lumea aceasta a ta...o steluta platinata de la mine | |
| + zbor inventat | Andreea Drăguleasa [04.Sep.03 02:36] |
| sentimentele italice descriu traiectorii eliptice în visele primului străin lacrimile colțoculare prind aripi transparente răsfrânte în cer am zburat dincolo de orizont Inventezi frumos, Alma, dar asta știam deja toți... Andreea | |
| = telegrafică | Paul Bogdan [04.Sep.03 02:44] |
| Ai "inventat" câteva imagini reușite. Ce înseamnă "contur tardiv"? | |
| + traiectorie circulară a iubirii | Neisa Conta [04.Sep.03 02:49] |
| Sentimentele cele italice despre care scriai din cand in cand locuiau cumva in Fontana Di Trevi? :) Superba imaginea cu linia orizontului ca sfoara... | |
| = alma | ioan ravel [04.Sep.03 10:35] |
| mă așteptam ca acea sfoară să se-nșurube spiralic pe axa timpului penetrându-l ireversibil dar mai surprins cu această imagine liniară care implică relativitatea plutirii. îmi place "în-locuirea cerului" dar n-am înțeles "demod-ată" numai bine! | |
| = straturi de pulbere | Alexandru Popp [04.Sep.03 13:14] |
| Ti-am mai zis ca prin nedeterminarea lui imperfectul ma racaie pe suflet. Eu l-as da afara din poezie asa cum dau unii afara pe nedrept gerunziul. Imperfectul acesta e ca o balta cu luciu si cu plante pe fund care inghite inotatorii. E ca o duduie trecuta de patruzeci care fardata si de departe pare apetisanta. Pentru unii poate chiar e. Ce ma mai intristeaza pe acest site si la tine sunt alcatuirile de poetica mecanica, cea care crede ca poate infige poezie cu mijloace rudimentare. Matematizarea cu orice pret: traiectorie circulara a iubirii, secundele noastre sferice. Utilizarea abstractului in locul concretului facuta cu stangacie: un simplu alb, o locutiune adverbiala demod-ata, rasfrangeam partea mea de umar, cu altceva mai albastru (sic!). Si, in general, povesti fara noima si fara sclipire, si fara forma, innadite din astutii verbale. Ce lume trista. Acoperita de praful tuturor deserturilor. Straturi de pulbere peste suflete moarte. | |
| = >> criticilor mei | Alina Manole [04.Sep.03 19:32] |
| Dreamer, într-adevăr, este o lume a mea, în care uneori există uimiri simple, ca atunci când înșiri secunde sferice pe linia orizontului. Asemenea sentimentelor, aș completa. Enigma, spuneam cuiva că ar putea exista orice cuvânt, deci, orice lume. Eu doar am inventat un zbor, experimental, cu un boeing 837. :) Pan, atunci lacrima începuse să fie din interiorul ei, ca un Sine, și tocmai de aceea fără contur. În această lume inventată, lacrima capătă contur odată cu aripile care desfășoară cerul din privirea prea târziu aruncată spre linia orizontului. Neisa, într-adevăr, este Fontana di Trevi. N-am fost acolo, doar mi-am închipuit că acolo visele chiar se împlinesc. Octombrie, cum spuneam, este o lume uneori inventată, în care linia orizontului este dreaptă, o lume în care timpul devine corpuscul, o parte a luminii. Intervine un joc simplu, de readucere în concret a lumii, o încercare de re-definire a locuțiunilor adverbiale, de mod ['demod-ată], de timp ['timp lumesc'], de loc ['în-locuiam']. Omer, mi-ai mai zis și ți-am mai zis. Prefer imperfectul în poezie. Poate pentru că lumea mea poetică este una imperfectă. Așa simt eu. Gerunziul de care discutam la mare chiar strica sonoritatea interioară a poeziei respective. Gerunziile în '-ând' sună apăsător, greoi. Pentru tine imperfectul sună vertical negativ. Pentru mine, sună orizontal, o întindere de aripi dinspre trecut spre un viitor nedecis încă. Te înșeli când crezi că matematizarea poeziei, la mine, este voluntară. Așa scriu eu, sunt o minte tehnică. Tu ai să zici că în colțuri :D. Poezia, ce scriem, răsfrânge viața noastră. Așa e viața mea, poate tristă, banală. În poezia ta se reflectă expresii de cartier, cărora nu le găsesc un rost metaforic sau cel puțin mie nu îmi stârnesc nici un sentiment decât poate unul de indiferență. Și trec mai departe sau ocolesc. Ocolește te rog și tu toate deșerturile care acoperă poeziile mele. ;) Vă mulțumesc din suflet pentru aprecieri. | |
| = bravo | Alexandru Soare [05.Sep.03 06:43] |
| Excelenta idee, relizare. Stapanesti bine exercitiul liric. Nu inteleg comentariul omerului. In definitiv, NOI suntem cei care alegem culorile, au ba? Felicitari. | |
| = Final superb | Olimpia Blăgoi [04.Sep.03 21:16] |
| Într-o poezie, noi, cititorii, vedem bune și rele, după ceea ce suntem noi și după starea în care suntem. De la Alma, toți vrem numai poezii super! "Eu sunt de acord cu antevorbitorii mei". Imagini minunate, delicate, originale cu care se creează o atmosferă tandră, dar dureroasă, regretul și neputința în fața neîmplinirii. Acestui + îi adaug un - (de care aș vrea să țină seama și alți poeți), pentru care exemplific: "sentimentele ITALICE" - (ce înseamnă?) "anume traiectorie circulară"-(dacă-i circulară nu mai poate fi și "anume") "demod-ată" -(sper că-i greșeală de tipar!) "de desprindere a unui timp lumesc"-(este confuză ideea) "în-locuiam cerul"- (admisibil doar ca greșeală de tipar!) "o jumătate - " - (nu pot găsi nici o legătură cu textul anterior) Finalul superb. | |
| = alte răspunsuri | Alina Manole [05.Sep.03 22:00] |
| Pia, Alex, vă mulțumesc pentru aprecieri. Pia, singurul răspuns pe care ți-l mai datorez este cel despre sentimentele italice, spre un plus infinit definit de imperfectul poeziei. Jumătatea are legătură cu textul anterior, citește despre 'partea mea de umăr'. Voi ține cont de părerile voastre și voi lucra textul. | |