| = plamanii cerului | Anca Veronica Anghel [16.Jan.04 19:03] |
| "de parcă soarele mi s-ar fi rostogolit prin vene doar atât cât să mângâie " Ce imagine superba ilustreaza aceste versuri. Soarele rostogolit in vene... Silvia e o imagine care ma va urmari astazi toata ziua. Si aici e o zi de ianuarie alba, alba pana la infinit cu un soare stralucitor pana la orbire. Iti multumesc. | |
| = poza | Eugen Suman [16.Jan.04 19:10] |
| placut : "ca și cum soarele mi s-ar fi rostogolit prin vene doar atât cât să mângâie un zid chinezesc" "textele sacre se scriu pe fulgi" poza mi-a displacut. | |
| = clarificare | Anca Veronica Anghel [16.Jan.04 19:11] |
| * in comentariul de mai sus eu ma refeream la imaginea sugerata de versurile copiate de mine din textul tau nu la fotografie; desi si fotografia mi-a placut | |
| = Dominique, Eugen | Silvia CALOIANU [17.Jan.04 15:23] |
| Chiar imi pare rau, Eugen, ca nu ai observat: poza chiar are menirea de a suplini mesajul textluui meu... Dar, e firesc sa inteleaga fiecare cititor diferit. Nu cred ca e rau sa spun o data in plus, ce bine imi pare sa va stiu cititorii mei, incredintandu-va ca va citesc si eu! | |
| = silvia | Eugen Suman [17.Jan.04 20:25] |
| Sa-ti spun de ce poza NU are menirea de a intensifica mesajul poemei tale. Acolo e vorba despre o dihotomie, lumina-intuneric, bine-rau. Acolo invinge intunericul, liliacul. Poza este despre liliac, nu despre soare. Poezia ta foloseste soarele. Daca era doar un soare era, sa zicem, ok. Cel putin asa se intampla din punctul meu de vedere. | |
| = zgomote la o ora tarzie... | Claudiu Banu [18.Jan.04 01:38] |
| Întotdeauna cuvintele tale au știut sa zboare de unele singure, Să crească în mine , să mă bântuie, Să mă înalțe pe mine dezaripatul. Lângă Poezie zgomotul ne-a fost dintotdeauna mai confortabil decât tăcerea Care nu știe decât să mârâie sa muște. Poate nu reusesc sa fiu prea coerent acum dupa o noapte cu prea multa bere si vodka. O sa incerc sa scriu totusi cateva cuvinte pe care sa nu le regret maine. Despre poza. Pe mine soarele acela difuz ma cheama, ma atrage, imi pare scaparea, salvarea, lumina, iar liliacul este cel care ma tintuieste aici jos. Liliacul este cel care ma alunga.Simboluri. Bine alese si din punctul meu de vedere. Oigen spunea ca poza ar fi fost potrivita numai cu soarele. Dar justificarea alesa de el mi se pare usor facila. Finalul nu e deloc luminos. "si ma alungi" vorbeste despre un soare negru din punctul meu de vedere. | |
| = Claudiu, Eugen (explicatie) | Silvia CALOIANU [18.Jan.04 11:13] |
| Liliacul din poza, sa nu simbolizeze oare orbul in spatiul internetului, despre care spun ca sunt eu - in spirit de liliac, desigur :) - ca as simti soarele prin vene? Priviti-l cum simte lumina, cu cata bucurie si libertate festiva o simte! Nu o vede, o simte insa, o simte...constient de starea sa de beatitudine, constient de consecinte...Si, nu e vb de un soare negru, in conceptia mea, Claudiu, ci de jocul unei iminente contradictii...Evident, fiecare cititor are deschiderile sale interpretative, cu interventii asupra carora nu ma hazardez sa insist :) | |