| = amintiri din ulită | Dănilă Florentina-Loredana [17.Mar.04 15:09] |
| Minunată prelegere! Dorul de hămăitul câinilor, cu toată atmosfera care-l înconjura, pare sincer, real. Politetea câinilor din alte lumi nu pare să ne impresioneze prea mult. Cât despre hămăitul semenilor, asta da durere! Aceiasi care-si învată câinii politicosi, hămăie mai tare decât maidanezii si, oriunde te-ai duce, orice-ai face, nu prea ai scăpare. “De ce ridicăm garduri între noi?“ M-am întrebat si eu adesea. N-am prea aflat vreun răspuns, stiu doar că altfel ar fi viata fără ele. | |
| = Garduri | Nick Sava [19.Mar.04 22:55] |
| Articolul a fost scris intr-un moment in care mult prea multul 'latrat' ma scufundase intr-un pesimism atroce. Cinstit este sa zic ca in garduri sunt si porti. E bine ca macar din cind in cind sa vedem portile, nu gardul. Mai ales cind stim ca acea poarta ne este deschisa. Si iarasi, e bine sa incercam sa alungam intunericul - ne vom cunoaste mai bine, ne vom teme mai putin. Nici chiar toate 'latraturile' nu sunt dusmanoase. Multe ne intimpina cu prietenie, ne da siguranta in intuneric. Noaptea, apropiindu-ma pe ulita intunecata de casa unchilor, latratul lui Poitas imi facea bucurie, ma facea sa grabesc pasul. Tot asa, cind simt un prieten dindu-mi binete, ii raspund cu bucurie. Ramine intrebarea: 'de ce ridicam garduri?' Poate o sa aflu vreodata... | |