| = placut | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| manuiesti aici atat de frumos notiuni de sentimente. pare un poem-declarativ, aparent inexplicabil insa "enigma" este ascunsa in solemnitatea cu care folosesti metaforele. adaugiri si scaderi, omul care pleaca si omul care vine, moartea care se vara in vistierie vietile, totul este sistematizat plastic si cursiv. amaraciunea si tristetea ies pe rand din simplele, dar fin tesute, versuri. frumos, Cristiana | |
| = Nichita | Cristiana Miu [01.Apr.04 22:20] |
| Poezia asta e scrisa din prea plin. Multumesc, Nichita de intelegere. | |
| = Teme esențiale | Adrian Munteanu [02.Apr.04 09:59] |
| Temei fundamentale a necesității de a muri în noi îi adaugi și urmarea, tânguirea după nefericirile prezente. Asta e, umblăm la esențe. | |
| = Numai de bine... | Marius Ilie [02.Apr.04 11:04] |
| "...Să vii cu palme ude și-un măr în jumătăți ...Nu pot să mor la noapte și nu mai pot iubi Că am murit tăcută...". Îmi place...Am simțit însă un fior rece când te adresezi "nefericirii". Prea multă patimă? Asta nu este însă un lucru rău. | |
| = „Iubirea e un cântec gonit din noi, străine.” | Vasile Munteanu [02.Apr.04 11:17] |
| Cristiana, hamletian, umbra unei fericiri te bântuie făcându-te să îți fie frică să mai visezi și, deopotrivă, să rămâi trează. E o lentoare tăioasă în această poezie încât este aproape imposibil să îmi imaginez că nu ai scris-o noaptea, în acel „cadru” alb în care suferința este la ea acasă mai mult decât oriunde. Aparent apatic, dinamismul și cromatica acestui poem se nasc din „sincretismul” sentimentalismului, pasionalității, ironiei și, pe alocuri, a umorului persiflatoriu. Un strident compromis între rimă și ritm anume folosit parcă pentru a imprima poemului lentoarea devastatoare a unei procesiuni mortuare. Tulburat, „un străin” care a venit „din nou”, | |