| = hei? | Mihaela Maxim [06.Jul.04 14:42] |
| suntem aici. tot noi. poezia trăiește, cum se simte poetul? | |
| = Din vis nu mã trezi | Anda Andries [06.Jul.04 14:42] |
| "Nici lapte și nici miere nu mai are Secunda mea ce-o mai rețin cum pot, ............. Mai pot visa în juru-mi la-nălțare Când lumea mea s-a năruit de tot ?" Eu, atât timp cât mai sunt oameni ca tine pe acest pãmânt, mai pot visa! Si pot sã mã bucur cã Dumnezeu a pus harul în toti acestia. Cu recunostinta, Anda | |
| = "Spre mal visat nici nu mai știu să-no" | Elia David [06.Jul.04 14:46] |
| "Spre mal visat nici nu mai știu să-not." Mai pot visa în juru-mi la-nălțare Când lumea mea s-a năruit de tot ?" Cred ca ai rabufnit inclusiv in sonet - nu e rau.:) Iar sonetul imi place. | |
| = Mihaela | Adrian Munteanu [06.Jul.04 15:05] |
| Mai bine. Trezit din pumni. | |
| = Anda | Adrian Munteanu [06.Jul.04 15:09] |
| Multumesc. Rezistam si daca sunt oameni care stiu sa asculte visul. | |
| = Elia | Adrian Munteanu [06.Jul.04 15:10] |
| Iata la ce mai e buna poezia. De acum la linistea dinainte. | |
| = laptele și mierea | Radmila Popovici [06.Jul.04 16:13] |
| În nisipul aceleeași clipsidre se pierde același vis de înălțare. | |
| = Cuvantul | Adrian Erbiceanu [06.Jul.04 16:17] |
| Adrian, E greu de dat raspuns la intrebarea pe care ti-o pui. Dar citesc, printre randuri, acea intrebare fundamentala care ne framanta pe toti. Versul: "Cuvantul spus isi naruie cuvantul" spune tot. Si, pentru ca si eu am un sonet care se incheie folosind aproape aceeasi modalitate de exprimare, ca o dovada ca oamenii, chiar daca sunt la distante enorme unii de altii, gandesc la fel, imi permit sa-l postez la subsolul acestei pagini: Sonet O simt ca vânt, o umbră-aproape plină, Trecând prin mine ca și cum n-ar știi. E-atâta simplitate, c-ar vorbi; Și-atâta de compexă, că domină. Încerc să înțeleg, spre-a întregii Uitate căi, bătute fără vină, Ca frământate trepte de lumină, Prin noaptea ce se-ncumetă spre zi. M-aștern la drum cu vrerea de-a străbate Neștiute taine, gânduri de descânt, Ce mă rețin în nebulozitate. Dar nu e cer deasupra-mi! Nici pământ! Doar umbra se întinde peste toate. Și e Cuvântul pus peste Cuvânt! | |
| = . | Ioana Barac Grigore [06.Jul.04 16:50] |
| "mal in lumina * revolta semintelor * germinatie"--un haiku mai vechi... nu stiu daca se potriveste aici, dar asta mi-a inspirat sonetul tau. acelasi adrian, dar scufundandu-se in compacta padure de zmeura (ca asa vrea el). tepi in degete, sange pe buze, dar ce miros, ce gust...!!! superb!!!! ioana | |
| = , | Radmila Popovici [06.Jul.04 16:56] |
| Rectific, clepsidră, necruțătoarea de ea. | |
| = Radmila | Adrian Munteanu [07.Jul.04 13:43] |
| Tind să cred că de pe trupul cu linii șerpuite al visului vom cădea mereu, lunecoși ca niște pești amețiți de soarele malului. | |
| = Adrian | Adrian Munteanu [07.Jul.04 13:45] |
| Mulțumindu-ți pentru prezență și străduință trebuie să oftez din nou cu năduf : iar îmi iei pâinea de la gură ! | |
| = Ioana | Adrian Munteanu [07.Jul.04 13:52] |
| Porți un nume de prin părțile mele. Cu sfințenie îmi aduc aminte de Ioan Barac. Bucuros că ai trecut, după cum înțeleg, nu pentru prima oară prin dreptul încercărilor mele. Ceea ce ai notat mă face să intuiesc că nu-ți va fi străin sonetul de azi, Sonetul 113. Pe curând | |